Negativitatea in cuplu
Ne alegem parteneri nepotriviti, repetam greselile parintilor nostri, iar uneori aproape ca putem taia cu cutitul tensiunea din relatie. Implicarea cu un anumit tip de persoana nu este intamplatoare, ranile emotionale se pot vindeca si in doi, iar o relationare sanatoasa are caracteristici clare. Mai multe despre toate acestea de la psihoterapeutul György Gáspár.
Tipare mostenite
Putem spune ca istoria de viata se repeta mai ales atunci cand ranile noastre sufletesti, stocate in memoria emotionala, nu sunt prelucrate de partea rationala a creierului – mai concret, avem o serie de vulnerabilitati psihologice dobandite in copilarie, care sunt inconstiente si devin „vizibile“ in relatia de cuplu sau in interactiunea parinte-copil.
Cel mai usor le putem observa atunci cand ne implicam in comportamente impulsive, cand avem reactii emotionale foarte puternice sau cand ne agatam de idei fixe si rigide, ori manifestam reactii somatice extreme, cand intram pe pilot automat si ne comportam „nebuneste“.
Daca nu alegem sa facem o schimbare, sa constientizam aceste tipare toxice de relationare, atunci ele sunt transmise ca „mosteniri psihologice“ catre generatiile viitoare.
Rolul de salvator
Potrivit teoriei Imago (una dintre cele mai influente perspective relationale la nivel mondial), functia primordiala a relatiei de cuplu este aceea de a creste psihologic si de a ne vindeca ranile dobandite in primii ani de viata.
Din aceasta paradigma deducem ca suntem salvatorii partenerilor nostri, prin faptul ca ei au nevoie sa primeasca de la noi acea conectare emotionala la care au tanjit toata copilaria, ceea ce parintii lor nu le-au oferit.
Iar atunci cand aceste nevoi sunt satisfacute, cel care a beneficiat de toate aceste „daruri relationale“ se vindeca, iar cel care le-a oferit, are posibilitatea de a creste, de a deveni mai mult decat a fost pana atunci.
In esenta, aceasta este adevarata iubire, angajamentul fata de relatie si intentia de a oferi iubire neconditionata persoanei de langa noi, pentru a ajunge sa ne bucuram cu adevarat de relatie si de viata noastra alaturi de partener/a.
De ce alegem acelasi tipar
Inconstientul nostru are o agenda secreta in baza careia noi suntem atrasi emotional – mai exact, ne indragostim de acei oameni care sunt un cumul al plusurilor si minusurilor parintilor/ingrijitorilor nostri.
Iar ironia face ca oamenii de care ne indragostim, sa fie incompatibili cu nevoile noastre emotionale, adica sa le fie foarte greu sa raspunda intr-o maniera vindecatoare pentru noi.
O alta explicatie este ca, la nivelul memoriei afective sau al creierului emotional, noi ajungem sa confundam adevarata iubire cu o serie de comportamente nepotrivite, care ne atrag doar pentru ca ne sunt familiare (limbajul iubirii manifestat de parintii nostri).
Un barbat care a crescut intr-o familie cu deprivare emotionala si care a invatat sa ofere foarte multa grija, nu va fi atras de o partenera bogata in caldura sufleteasca:
chiar daca, declarativ, va spune ca asta isi doreste, el va rezona cu femeile reci si mai distante afectiv, deoarece acestia sunt stimulii la care creierului lui a invatat sa raspunda, atunci i se activeaza retelele neuronale ale iubirii si atunci apare senzatia de confort.
Spune-mi cu cine te insotesti…
Este evident ca aceste alegeri sunt departe de a fi constiente, chiar daca min tea noastra este tentata sa gaseasca o serie de explicatii rationale si, sincer, destul de superficiale.
Realitatea ne arata insa ca Natura a ales ca doi oameni total incompatibili sa fie trasi unul de celalalt cu un tel bine definit.
Scopul fiind acela de a recrea scena copilariei, pentru ca noi sa putem obtine, in sfarsit, ceea ce nu am primit in copilarie si pentru a putea trece mai departe in calatoria vietii.
Mai in gluma, deseori le spun cuplurilor cu care lucrez ca adesea ne atrage incompatibilitatea, aceasta fiind esenta casatoriei, pe cand compatibilitatea este baza monotoniei.
Nivelul de indragostire, in acest caz, este un indicator direct al ranilor dobandite in trecut: mai exact, o indragostire „nebuneasca“ reflecta un numar semnificativ de vulnerabilitati aduse din copilarie.
Noi, terapeutii de cuplu, suntem de parere ca alegerea se face in functie de imago-ul nostru. Cuvantul imago provine din latinescul image si se refera la convingerea ca in interiorul mintii noastre purtam o imagine complexa, care contine atat calitatile, cat si defectele ingrijitorilor nostri, ale persoanelor de atasament.
Imaginea este stocata la nivel inconstient sau, asa cum considera simpatizantii stiintelor neurocognitive, in partea emotionala a creierului uman, si este nevoie de travaliul constientizarii pentru a accesa aceste informatii si a putea face alegeri deliberate, cand vine vorba de relatia de cuplu.
Alegerea oglindeste care sunt vulnerabilitatile noastre si punctele de crestere: daca eu am suferit leziuni in ceea ce priveste exprimarea energiei cognitive si am credinta ca „sunt o persoana limitata mintal“, cu o mare probabilitate, ma voi simti atras de oamenii inteligenti, despre care simt ca ma completeaza.
Insa care, la un moment dat, ajung sa-mi spuna ca au obosit sa judece/sa gandeasca in locul meu, fortandu-ma astfel sa-mi exersez mecanismele gandirii.
Acelasi tipar este valabil si pentru nivelul emotional, al senzatiilor, si pentru capacitatea de a actiona, care, alaturi de energia cognitiva, sunt considerate cele patru resurse fundamentale cu care ne nastem si care, adesea, sunt lezate in procesul de crestere si socializare, iar relatia de cuplu ne ofera cadrul de a ne reconecta la aceste parti din noi.
Atentie, toxic!
Cele mai toxice comportamente, despre care studiile de specialitate ne arata ca imbolnavesc orice relatie, sunt: critica – atunci cand unul dintre parteneri ataca persoana sau caracterul celuilalt prin blamare;
dispretul – comportamente care adesea implica cuvinte sau mesaje nonverbale manifestate cu intentia de a insulta sau abuza psihologic partenerul (ironia, ochii dati peste cap etc.);
mecanismele de aparare precum negarea responsabilitatii, gasirea de scuze, citirea gandurilor, plangerile recurente, „da-urile, dar-urile“;
blocajele in comunicare – cand unul dintre parteneri (aici, predispozitia mai mare fiind din partea barbatilor) se retrage din dialog utilizand artificii conversationale de genul „aha“, „ok“, prin care ofera feedback, dar care nu se materializeaza niciodata.
Etapele iubirii
Iubirea este un proces cu mai multe etape. Prima dintre ele este indragostirea romantica, care functioneaza precum un lipici, sensul ei fiind acel de a apropia doi oameni cu scopul de a se vindeca.
Expertii in antropologie biologica si neurostiinte au demonstrat ca exista un hormon al indragostirii, cunoscut drept feniletilamina (PEA), care, odata secretat, determina exaltarea emotionala, buna dispozitie si euforia. PEA este o amfetamina naturala si are efect de revigorare la nivelul creierului uman.
Aceasta amfetamina, odata lansata in creierul emotional, cauzeaza o activare naturala. Un fapt interesant, subliniat de observatiile clinice ale creierului, ne arata ca PEA se produce doar in prezenta „obiectului“ iubit.
De asemenea, creierul uman pare sa poata tolera aceasta amfetamina naturala maxim doi ani. Astfel, iubirea romantica se intampla (este posibila), dar are si un sfarsit, iar durata este de aproximativ doi ani.
Urmatoarea etapa este lupta pentru putere, care incepe in momentul in care partenerii spun/simt ca luna de miere a luat sfarsit.
Este important de subliniat ca partenerii „lupta“ impotriva pierderii iubirii romantice, impotriva deconectarii, ei vor sa revina la ceea ce a fost, la „promisiunile dulci“ din etapa de indragostire romantica, la iluzia conectarii totale.
Este punctul de la care proiectiile pozitive sunt inlocuite de cele negative si, adesea, partenerii isi pun sub lupa, reciproc, defectele: munceste prea mult, nu-si intelege emotiile, nu poate gandi rational, este prea implicat/a in viata de familie, joaca prea mult fotbal etc. – cu alte cuvinte, plaseaza responsabilitatea deconectarii pe umerii celuilalt.
In aceasta etapa partenerii au nevoie sa invete ca sunt aliati si nu inamici, sa-si activeze empatia unul fata de celalalt pentru a incepe procesul de vindecare.
Au de luat decizia de a calatori impreuna in aceasta viata si de a dobandi ceea ce eu numesc „permis de casatorie“ sau „calatorie in doi“.
Apoi, daca scopul relationarii a fost atins, intram in etapa de iubire matura, cand partenerii savureaza timpul petrecut impreuna, se valorizeaza, comunica empatic, se simt cu adevarat vii – aici nu mai este vorba despre o iubire sentimentala, ci de una matura, care implica grija si compasiunea fata de partener.
Mecanismele de aparare
Mecanismele de aparare dezvoltate in copilarie au fost eficiente in acel moment, insa in prezent pot sa fie mai degraba strategii de autosabotare.
Ca adulti, suntem in posesia unor resurse care asteapta sa fie descoperite, insa acest fapt este posibil doar daca iesim din zona de confort, daca renuntam la armele psihologice (mecanismele defensive) si daca ne asumam curajul de a deveni vulnerabili.
Pastrarea mecanismelor de aparare implica raportarea fata de partener ca la un inamic, iar marea provocare este sa-l vedem ca pe o fiinta umana care sufera la fel de mult ca si noi, care, de asemenea, are nevoie de alinare si empatie.
Cum sa evitam negativitatea in cuplu
Noua stiinta a iubirii ne spune ca se poate asta, daca ne asumam angajamentul la nivel de cuplu, daca alegem sa fim constienti de ranile noastre si daca intelegem care este dinamica iubirii, fara sa cauzam suferinta, din cauza lipsei de cunoastere.
Este important sa ne reamintim ca nu intamplator ne-am indragostit de partenerul nostru si ca adevarata iubire consta in a-i oferi celuilalt, ceea i-a lipsit in copilarie.
Desigur, putem alege sa iesim din relatie cand „valul de ceata roz“ dispare si sa intram in ceea ce, simbolic, numim „lupta de putere“, insa cu o mare probabilitate:
acelasi impas il vom intampina si in urmatoare relatie, deoarece viata nu este doar „lapte si miere“, este mai mult despre crestere si vindecare.
Ceea ce am mai observat in practica terapeutica, este ca, adesea, negativitatea sau criticile indeplinesc o anumita functie pentru partenerul care le manifesta, este vorba de o tendinta inconstienta de a evita intimitatea si in acelasi timp suferinta.
Odata constientizate aceste aspecte, intregul cadru relational capata o noua perspectiva, deoarece aceasta anxietate este rezultatul experientelor noastre din copilarie, atunci cand apropierea emotionala a dus la respingere sau abandon din partea celor dragi, iar aceasta informatie a fost stocata in memoria implicita ca ceva de care trebuie sa ne ferim.
Astfel, se produce o bucla inconstienta de genul „vreau iubire“, insa creierul limbic (emotional) ma avertizeaza ca aceasta nevoie atrage suferinta si, automat, incep sa ma apar, indreptandu-mi spre partener scuturile de protectie si armele psihologice – si asta, deoarece la nivel emotional nu facem diferenta intre parinte si partener, intre „acolo-atunci“ si „aici-acum“.
Elementul care ne poate ajuta cel mai mult, pentru a inlatura aceasta anxietate si camuflarile ei intretinute de negativitate si critica, este curiozitatea, curajul de a pune in cuvinte ceea ce simtim, ceea ce traim si de a vedea ce se petrece de fapt intre noi – strategie despre care stim ca ajuta extrem de mult in diminuarea anxietatii.
Studiile din neurostiinta aratandu-ne ca, odata etichetata corect o emotie, aceasta va scadea in intensitate.
Iar in momentul in care incepem sa ne exprimam vulnerabilitatea, putem exersa cel mai bine etapele „dialogului vindecator“, care implica trei pasi esentiali:
oglindirea („aaa, tu faci asta pentru ca asa ai invatat sa te aperi“), validarea („acum are sens/inteleg de ce recurgi la amenintari si tipete, deoarece vrei sa pari mai puternic/a“) si empatia („asta inseamna ca, probabil, iti este teama, frica sau te simti amemintat/a“).
Important de retinut este si faptul ca ascultarea este cel mai bun afrodisiac pentru intimitatea in doi, iar curiozitatea este ceva „sexi“, reduce anxietatea si faciliteaza siguranta si deschiderea emotionala.
Relatia sanatoasa
Inseamna sa acceptam diferentele dintre noi si celalalt, sa nu mai luptam impotriva a ceea ce este diferit, ci sa integram aceste aspecte ca pe ceva extrem de sanatos si benefic pentru relatie.
Cand se produce aceasta acceptare, atunci renuntam cu adevarat la control, ajungem sa traim ceea ce inseamna egalitate in doi. Un alt indicator al unei relatii sanatoase este numarul de aprecieri pe care partenerii le exprima la nivelul interactiunii.
Studiile de specialitate ne indica un raport de 1:5, adica orice critica, pentru a fi reparata, necesita o cascada de cinci aprecieri sincere si specifice.
Cu cat reparam mai repede o deconectare in cuplu, cu atat mai sanatoasa este interactiunea dintre noi, deoarece relatia este precum un dans al apropierii si distantarii.
György Gáspár este psiholog clinician, psihoterapeut relational. In calitate de presedinte al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie coordoneaza programul de formare in psihoterapia familiei si este responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano-americana in domeniul psihologiei si psihoterapiei relationale.
www.paginadepsihologie.ro
