Parenting: 5 tipuri de părinți toxici
Chiar dacă se consideră iubitori, unii pot ajunge părinți toxici pentru proprii copii. Alții, se comportă în mod toxic pentru că altfel nu știu. Iată cinci astfel de cazuri.
Citește și:
EQ: Cum să crești copii cu inteligență emoțională mare
De ce nu ar trebui să ne dorim copii cuminţi
Există tipuri de părinți care, sub pretextul iubirii și al îngrijirii, creează probleme în dezvoltarea copiilor. Motivele lor sunt numeroase, însă o mare parte din ei nu trebuie învinovățiți.
Sunt părinți care adoptă comportamente nesănătoase din pricina fricii. Aceștia se simt foarte temători când vine vorba de îngrijirea unui copil, nu suportă emoțiile puternice pe care un copil le provoacă, nu suportă să fie responsabili de ceva atât de important precum viața cuiva etc.
Alții se comportă greșit datorită faptului că nu știu să gestioneze emoțiile copiilor, ei înșiși fiind copii pe interior. Mai sunt și cei care manifestă dezinteres față de cei mici și, fiind într-un conflict cu partenerul din căsnicie, își descarcă o parte din emoții pe copii. La polul opus sunt cei care se comportă violent cu copii, deoarece aceasta este modalitatea pe care aceștia au învățat-o.
Exemplele sunt numeroase și pot continua la sfârșit. Iată câteva comportamente neadecvate ale părinților care produc în mod inconștient sau nu răni psihice copiilor.
Părinții care inspiră teamă
Aceștia sunt părinții care merg pe premisa „iubește-mă și teme-te de mine”. Sunt persoane care în copilăria lor, sub influența celor din jur, s-au simțit mici, s-au simțit striviți de presiunea „oamenilor mari”, au fost foarte inhibați și acum, învățând doar acea modalitate de a educa copiii, o repetă fără să își dea seama.
Pentru ei, copiii trebuie să fie acele prelungiri dirijate ale părinților care au deja un viitor trasat, pentru care este clar ce trebuie să facă, se știe deja cu cine se vor căsători, se știe la ce facultate vor merge, etc.
Părinții care își tratează copiii deja adulți ca pe niște copii
Vedem la orice pas, dacă dorim să vedem acest lucru, părinți care, indiferent dacă copiii lor sunt deja adulți, ei îi tratează ca pe niște copii.
Dacă se consideră că în cazul bunicilor acest lucru este cât de cât permis, în cazul părinților este total greșit prin însăși faptul că ei sunt părinții lor: ei i-au crescut și este datorita lor să o facă mai departe, nu să blocheze drumul către autonomie a tânărului aflat în zona adolescenței.
Vedem aici părinți care își descurajează copiii să se mute de la ei din casă chiar și la vârsta de 30 – 35 de ani, părinți care își țin copiii într-o stare de dependență etc.
Părinții care nu își apreciază copiii
Copiii sunt vulnerabili la orice cuvinte încărcate de emoție, mai ales când acestea vin din gura celor care i-au crescut. În momentul în care copilul aude doar „nu ești îndeajuns de bun”, „nu ai luat o notă la fel de mare ca X”, „alți copii sunt foarte buni la fotbal, dar nu și tu”, ei pe moment poate că nu reacționează, însă informația este stocată în minte.
Aceste lucruri ajung să formeze o structură care va fi responsabilă cu critica. În cel mai bun caz putem vedea aici copii care încearcă să ajungă cei mai buni și se autosabotează, iar într-un alt caz îi putem vedea pe cei care trăiesc un sentiment puternic de inferioritate.
Părinții care își lasă copiii să facă ce vor ei
Aud din ce în ce mai mult de o așa numită „educație modernă” în care părinții își lasă copiii să facă orice vor ei. Este total greșit. Pentru cine se informează corect asupra metodei „moderne” (care de fapt a existat dintotdeauna), ea vorbește despre evitarea de către părinți a controlului vieții copiilor. Una dintre caracteristicile principale ale părinților este cea de a pune limite.
Chiar dacă limitele nu sunt puse în cuvinte, copilul înțelege un anumit comportament, o anumită privire, o anumită nuanță din glas.
O persoană care este matură poate pune limite copiilor prin cuvinte. A nu pune limite este același lucru cu a pune prea multe limite, este doar o altă nuanță de a spune: „Eu ca părinte nu mă simt bine în rolul meu”.
Părinții care încalcă intimitatea copiilor
Copiii, pentru a ajunge adulți sănătoși, trebuie să calce încet pe urmele acestora. Așa cum și adulții au o lume interioară în care găsim fel de fel de tendință: unele pozitive, altele negative, unele de creștere, altele de stagnare, unele constructive, altele distructive etc., așa și copiii le au în mintea lor, bineînțeles cu valori diferite și cu un grad diferit de conștientizare a acestora.
Important este ca noi, părinții, să le arătăm că pot avea încredere în noi pentru a se deschide, că îi putem ajuta și că suferința lor poate fi mult mai ușor trăită în doi.
Însă, în cazuri toxice, unii părinți le solicită copiilor un control desăvârșit asupra vieților lor interioare, penetrându-le intimitate și violându-le chiar și cele mai ascunse gânduri. Acest lucru nu creează nicidecum o relație de echitate între părinte și copil și singurul deznodământ al acestui caz este o învinovățire exigentă și continuă a copilului pentru gândurile avute.
De multe ori uităm faptul că cei mici sunt persoane. Prin persoană eu înțeleg o ființă care are propriile sentimente, propriile dorințe, motivații, plăceri, o ființă liberă care odată și odată se va îndepărta de casă și va deveni un om. Să îi tratăm ca atare.
De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut, psihanalist în formare
Tel.: 0761.517.763
www.seeberger.ro
Foto: shutterstock.com
