Parenting: Probleme ce pot să apară odată cu mersul la grădiniță
Chiar dacă ne propunem să rămânem fermi în privința mersului la grădiniță, lacrimile copilului ne vor bulversa, cu certitudine. Care sunt cele mai frecvente probleme ce apar și care este atitudinea corectă prin care ajutăm copilul, aflăm în cele ce urmează.
Citește și:
Cum gestionăm agresivitatea copilului față de unul dintre părinți
Ce înseamnă să fii un tată bun
Prin mersul la grădiniţă copilul face primul pas în colectivitate, experimentand astfel adaptarea la un nou mediu. Începutul grădiniței marchează și prima despărţire de familie şi întâlnirea cu mulţi copii şi adulţi.
Adaptarea la această nouă etapa din viața copilului depinde de modul în care părinţii îl pregătesc.
Grădiniţa este locul de joacă și spaţiul în care începe procesul de socializare a copilului și în care acesta va experimenta o altă formă de autoritate, decât cea din mediul familial, care îl va ajuta ulterior pentru o integrare socială adecvată în ipostaza de adult.
Primele zile de gradiniță pot fi cele mai solicitante zile atât pentru copil cât și pentru părinte, atunci pot să apară și unele situații în care copilul plânge și se agaţă de părinte.
Acesta este momentul în care copilul se confruntă cu teama de nou, de necunoscut. De aceea este important ca mama să nu se lase impresionată de lacrimile copilului şi mai ales să nu facă greşeala de a plânge împreună cu el, pentru că acest lucru îl va insecuriza pe copil și îl va descuraja și mai tare, întărindu-i sentimentul că grădinița nu este un mediu sigur.
Este recomandat ca de fiecare dată părintele să îi explice copilului cu calm, pe o tonalitate scazută, că se va întoarce, iar între timp el va rămane în grija educatoarei.
De asemenea, este extrem de important să existe o congruență între comunicarea verbală și nonverbală, între ceea ce spune și ceea ce transmite de fapt părintele, astfel încât este recomandat ca atunci când aceștia i se adresează copilului, să o facă așezându-se pe vine, fiind astfel la acelasi nivel cu copilul.
La întoarcere, mama nu trebuie să uite un lucru esenţial: să vorbească împreună cu copilul despre evenimentele petrecute la grădiniţă.
Prin aceste discuţii, copilul percepe atitudinea pozitivă a mamei faţă de grădiniţă. Din dragoste pentru ea, micuţul va înţelege că grădiniţa este un lucru bun şi chiar va începe să-i placă.
Este foarte important ca părinții să nu își amenințe, nici în joacă copilul cu grădiniţa și cu posibilele pedepse ce vor avea loc acolo în cazul în care acesta nu va fi cuminte.
Adulţii au impresia că glumesc, dar copilul va ţine minte şi va asocia grădiniţa cu un loc înfricoşător întrucât în perioada aceasta de vârstă copilul are o cu totul altă modalitate de percepție și construcție a lucrurilor înconjurătoare.
Așadar, adaptarea pentru grădiniță începe de acasă, întrucat toate aceste deprinderi se formează în familie. Este recomandat ca înainte să înceapă grădinița, copilul să intre în contact și experimenteze relaționarea cu copii la locurile de joacă, dar și în alte medii precum și experimentarea relaționării cu adulţii, alții decât părinții.
Există câțiva factori care pot interveni și influenţa procesul de adaptare a copilului la grădiniţă, precum curiozitatea copilului, dar și dependenţa de familie – în special de mamă.
Această dependență are un rol major în atitudinea copilului faţă de grădiniţă, acesta putându-se confrunta cu o anxietate de separare.
Acest tip de anxietate se poate dezvolta în situaţia în care doar mama a stat cu copilul de la naştere și în situația în care acesta nu a experimentat și alte forme de interacțiune cu persoane noi.
Acesta este motivul pentru care copilul va întâmpina dificultăți în a ramane chiar și câteva ore cu altcineva, cu atât mai mult într-un mediu necunoscut. Copilul dependent de unul dintre părinți nu va manifesta interes pentru oameni, jucării şi activităţi noi.
Singurul lucru de care este preocupat și îngrijorat este cum să evite mediul în care se simte în nesiguranţă şi ce să facă pentru a ajunge din nou în braţele mamei.
Aici apar primele manifestări somatice, precum plâns, iritabilitate, agresivitate, dureri de burtă, lipsa poftei de mancare, senzație de vomă, enurezis, ș.a
Atitudinea mamei și modul in care aceasta va gestiona situația are un rol esențial în asemenea cazuri. Este important și recomandat ca aceasta să înțeleagă faptul ca cel mic nu va putea sta pentru totdeauna sub aripa ei și că are nevoie autonomie pentru a deveni un adult independent.
Asta nu înseamnă că nu va ramane copilul ei, chiar dacă va crește. Părinții au rolul și obligatia de a-i ajuta și acompania pe copii în procesul de maturizare.
În acest sens, este recomandat pentru părinții care au obiceiul de a dormi împreună cu copilul să încurajeze dormitul separat, independent, al celui mic.
De Iuliana Holban, psiholog clinician
Tel.: 0746.987.033
Foto: shutterstock.com
