Povara rolurilor traditionale

Desi suntem in mileniul trei, societatea romaneasca are, in continuare, unele influente traditionaliste, inclusiv daca ne gandim la rolurile din cadrul familiei. Studiile superioare, job-urile bune nu protejeaza in totalitate si, dupa o vreme, unele femei nu se mai simt apreciate si dorite de partenerii lor, ceea ce duce la o transformare a feminitatii si la alterarea increderii in sine.

Multe femei ajung ca, in casnicie sau in unele relatii de lunga durata, sa isi piarda identitatea. La inceputurile povestii de iubire, acestea nu se temeau sa se arate asa cum sunt si nu se temeau sa isi vada partenerul cu ochii sufletului. Se simteau libere, fericite, apreciate, seduse de partener, feminine si increzatoare.

Apoi s-au casatorit, au devenit mame, au avut multe responsabilitati, anii au trecut peste ele si s-au simtit mai putin implinite in relatia de cuplu. S-au simtit nevazute de cel iubit, neascultate, neinsotite ca odinioara, neatragatoare. Multe femei casatorite trec prin aceasta rana a respingerii feminitatii de catre sotii lor, care le inscriu in rolul de nevasta si de mama si se deconecteaza de la pasiune, de la ceea ce odinioara i-a facut sa se indragosteasca de ele.

Pulsul realitatii

In cabinet, am ascultat adesea povestile unor femei triste, indepartate drastic de propria lor feminitate, care nu se mai simteau iubite de sotii lor si considerau ca poate au ele o problema sau nu mai sunt atragatoare. Unele ca incercau sa se refugieze in munca, altele – in relatia cu copiii, nu mai suportau suferinta si divortau ori gaseau o alinare in relatia cu alt barbat. Prin comportamentul partenerilor (adesea inconstient), ele erau impinse treptat sa-si piarda increderea in sine, frumusetea si identitatea.

O femeie aflata in terapie imi povestea cat de ranita s-a simtit de faptul ca sotul ei nu mai facea de ani de zile dragoste cu ea. A slabit, si-a schimbat vestimentatia, a incercat sa creeze mereu o atmosfera tandra, placuta in cuplu, s-a straduit sa faca tot ceea ce ii cerea sotul, pentru a-l multumi. Din pacate, relatia nu a mai renascut. Sotul avea o viata dubla, avea o amanta, si in cele din urma doamna respectiva a divortat. In terapie, ea si-a regasit feminitatea pierduta si, treptat, si-a recapatat increderea in sine.

O alta femeie, prinsa intr-o relatie de inegalitate cu partenerul sau, viseaza cum il urmareste peste tot in oras, cu spatele cocosat, la circa doi metri in urma lui, ca un caine credincios. Explorand in terapie visul si simbolul cainelui credincios stapanului, aceasta femeie a avut un insight despre cum era, de fapt, relatia ei de cuplu. Spatele – odinioara drept si frumos – era acum cocosat, apasat de presiunea pe care partenerul o punea asupra ei, pentru a fi pe placul sau. Dintr-o femeie patimasa si mandra, se transformase intr-o fiinta umila, ascultatoare, rusinata de farmecul si calitatile sale. Din iubire pentru partener, ea, practic, isi sacrifica intreaga identitate feminina.

Inchisoarea rolurilor traditionale

Multi romani insurati, in timp, isi trateaza sotiile ca pe un bun personal, ca pe un obiect, sunt autoritari si dezvolta un comportament de stapan in relatia de cuplu. Odata cucerita, inscrisa in rolul de sotie si, eventual, de mama, femeia isi pierde farmecul in ochii barbatului, care poate fi tentat sa plece iar la „vanatoare“. Doamnele – blocate si ingropate ca femei de catre sotii sau partenerii lor, aidoma nevestelor lui Barba Albastra, care le tinea ascunse sub pamant, fara lumina soarelui – trebuie sa stie ca mai pot schimba ceva.

Pot incerca sa se regaseasca pe ele insele, sa faca lucrurile care odinioara le faceau placere, sa iasa in lume, sa-si intalneasca prietenele, sa-si cumpere lucruri placute inimii lor, sa asculte muzica ce le face sa se simta bine, sa scrie tot ceea ce simt, sa se conecteze la frumusetea uimitoare a naturii. Sa inceapa sa isi asculte din nou sufletul si sa faca ceea ce le dicteaza inima. Sa isi caute sau sa isi redescopere identitatea si sa nu ramana prinse doar in acele roluri maritale traditionale.

De dragul acestor roluri inscrise adanc in inconstientul colectiv, femeile ajung sa faca compromisuri si se indeparteaza de centrul fiintei lor. Femeile sunt generoase, iubitoare, iar barbatii sunt mult mai egocentrici, mai centrati pe ei. In timp, femeile pot ajunge sa dea mult si sa primeasca extrem de putin in schimb, cumuland frustrari si resentimente.

De la responsabilitatile casnice, ingrijirea copiilor sau implicarea emotionala in relatia de cuplu, femeile au mereu tendinta sa daruiasca mai mult decat barbatii. Acest subiect al diferentelor dintre sexe este tratat pe larg in faimoasa carte a lui John Gray, Marte si Venus se ciocnesc. Cum sa faci pace cu sexul opus.

Echilibrarea raportului dintre feminin si masculin

Daca, pentru barbati, dezvoltarea sufleteasca ar presupune sa fie mai generosi, mai iubitori, mai axati pe nevoile partenerelor lor, pentru femei ar fi un real castig daca ar reusi sa fie mai centrate pe ele, mai putin dependente emotional de partenerii lor, mai libere sa-si exprime nemultumirile si sa spuna „nu“, mai capabile sa se gandeasca mai des la ele si la nevoile lor.

Comportamentul rolurilor traditionale femeie-barbat poate fi spart daca femeia invata sa dea cu masura, echilibrat, in raport cu ceea ce primeste si sa se deschida totodata catre a primi mai mult. Doar ca e nevoie de curaj si de o lupta interioara cu prejudecatile si asteptarile familiale si sociale privind rolul traditional de sotie. In mod clasic, barbatul este cel care risca si lupta pentru a cuceri ceea ce isi doreste. Dar si femeile pot avea de castigat mult daca invata sa riste un fals confort emotional pentru o relatie mult mai vie si autentica cu partenerul. Daca au curajul sa fie sau sa redevina ele insele!

In cuplurile vii, autentice, femininul si masculinul se impletesc fara ca vreunul sa predomine. Atat femeia, cat si barbatul pot pune in joc, in functie de situatia de viata cu care se confrunta, o atitudine feminina sau una masculina. Relatia dintre cei doi este transformatoare si transcede rolurile rigide traditionale de cuplu, prescrise de traditie, prezente in inconstientul colectiv si perpetuate transgenerational.

Modalitate de control?

Inradacinat adanc tot in mentalitatea traditionala, exista si acest cliseu, potrivit caruia barbatul este stalpul familiei si, ca atare, trebuie sa castige mai mult decat sotia lui si sa fie mai puternic decat aceasta. Este vorba de fapt despre o lupta pentru putere, care il poate determina pe un anumit tip de barbat sa se simta amenintat sau „slab“ atunci cand sotia lui incepe sa aiba succes, sa castige mai mult decat el sau sa aiba o pasiune careia i se dedica cu intensitate.

Simtindu-se inferior, barbatul isi poate face partenera sa sufere, mai degraba inconstient, prin criticare, intimidare sau limitarea libertatii ei de actiune. Efectul pe termen lung ar fi erodarea increderii in sine a femeii. Intr-o relatie armonioasa si frumoasa de cuplu, competitia si lupta pentru putere nu au ce cauta. Fiecare se bucura de momentele de succes ale partenerului si il sustine si incurajeaza pentru a se implini sufleteste si profesional. Succesele sunt impartasite si admirate, nu sabotate.

Adeseori, insa, in relatia de azi a femeilor cu barbatii, predomina tema puterii si a controlului (cine e mai puternic in cuplu, cine castiga mai multi bani, cine ia decizii importante etc.) si mai putin tema iubirii. Acolo unde exista cu adevarat iubire, nu exista lupta pentru putere si acolo unde femeia si barbatul se lupta in relatia de cuplu, nu exista iubire autentica. Femeile au de castigat mult in planul dezvoltarii lor daca isi pastreaza si onoreaza feminitatea innascuta, daca sunt naturale si spontane, constiente de atuurile lor feminine si de tot ceea ce le este specific, daca pot fi complementare masculinitatii si nu in opozitie sau competitie cu ea.

Granita catre violenta domestica

In cuplurile in care exista violenta domestica, se consteleaza (se cristalizeaza) la nivel inconstient, un agresor si o victima. Barbatul se conecteaza la aspectul arhetipal al masculinitatii, cu polul de putere si cruzime fata de cei slabi, adica la „tiran“. Situatia este descrisa pe larg de autorii Robert Moore si Douglas Gillete in cartea Rege, razboinic, magician sau amant. Redescopera arhetipurile masculine. Potrivit autorilor, exista etape sinuoase, prin care adolescentul devine barbatul matur, in deplinatatea sa. „Tiranul“ reprezinta o manifestare imatura a umbrei arhetipului regelui si este departe de masculinitatea matura, inteleapta si constient asumata, care presupune protejarea si compasiunea fata de cei mai slabi sau vulnerabili, cum ar fi femeile si copiii.

Slaba incredere in sine si teama de abandon permit, treptat, pierderea feminitatii

La situatiile ce duc la pierderea identitatii feminine sunt mai sensibile acele femei care au o incredere mai mica in ele insele, care au trait intr-o familie in care feminitatea lor nu a fost suficient valorizata, ceea ce a impiedicat asumarea in interior a puterii feminine. Sunt mai predispuse abuzurilor in relatia de cuplu femeile care au suferit abuzuri in copilarie, deoarece, inconstient, atrag in viata lor barbati cu potential de agresori sau de „tirani“. Dar se pot deconecta de la feminitatea lor si femeile care isi iubesc sincer partenerul si au tendinta de a se sacrifica pentru acesta si de a darui prea mult.

Impactul relationarii defectuoase intre parinti asupra copiilor

In cazul in care mama este devitalizata, lipsita de puterea ei feminina si de increderea in sine insasi, iar tatal este autoritar si tinde sa puna in joc aspectul dur, puternic, tiranic al masculinitatii si e lipsit de compasiune, copiii vor avea de suferit la nivelul dezvoltarii identitatii lor sexuale. De exemplu, fetita se poate identifica profund cu suferinta mamei si sa atraga in viata ei de adult un barbat asemanator ca tip psihologic tatalui ei.

Sau, dimpotriva, poate fi revoltata de ceea ce i se intampla mamei si poate intelege faptul ca nu este asa bine sa fii femeie. Fetita se poate masculiniza, incercand sa se protejeze, si poate respinge feminitatea si manifestarile ei. Baiatul, la randul sau, se poate identifica cu tatal si poate deveni un viitor barbat dur, puternic, rupt de sensibilitatea si emotiile sale. Sau se poate revolta, considerand ca masculinitatea este ceva nedemn.

In incercarea de a-si proteja mama, nu va reusi sa isi dezvolte pe deplin potentialul masculin. Poate deveni un barbat opus tatalui sau, mult prea sensibil. Cand mama si tatal se afla intr-o relatie echilibrata si iubitoare, se respecta reciproc si apreciaza diferentele existente intre sexe, si pentru copii va fi mai usor sa isi dezvolte o identitate feminina si, respectiv, masculina sanatoasa si autentica. Ei pot avea sansa, ca adulti, sa atraga in viata lor persoane echilibrate, armonioase.

Autor: Andreea Raduta, psihoterapeut jungian autonom – epsihoterapie.ro