Povestea prejudecăţilor
Dacă privim viața ca pe o cursă, Mintea ar putea fi acel atlet care încearcă permanent să fie în frunte, să îi depășească pe toți ceilalți alergători – printre care se află și Corpul, Emoțiile, Spiritul… Mintea știe, conform propriilor opinii, cine va câștiga „Cursa vieții”, chiar şi fără să participe! Imaginează-ți un spectator în tribună, care aplaudă înainte ca vreunul dintre concurenți să fi plecat de la linia de start.
Mintea crede că știe ce va face sau ar trebui să facă Corpul, mai știe și cum apar, din ce motive şi ce Emoţii ar trebui să apară; iar dacă nu știe, imediat inventează ceva ca să recupereze cei câțiva „metri mentali” pierduți în „Cursa spre fericire”. Uneori, pare că Mintea le știe pe toate, ca un fel de „creier al Universului” (cel puţin, de la Descartes încoace).
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de martie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
Flavia Dorelia Cardaş este psihoterapeut, profesor certificat de gimnastică Bothmer, doctor în psihologie și autoare.