Reactii neobisnuite la provocarile vietii de familie
Modul in care percepem realitatea si alegem sa raspundem la dificultatile vietii sunt determinate de ceea ce am invatat in familie, scoala, anturaj, dar si de experientele de viata pe care le-am avut pana in prezent. Uneori insa, intensitatea sau diversitatea problemelor intampinate depasesc posibilitatile noastre de a face fata sau raspunsurile noastre sunt… neobisnuite.
Un raspuns neobisnuit (disfunctional) la o problema de viata este unul care rezolva partial sau total situatia avuta in atentie, dar cu pretul unui consum prea mare de resuse sau sacrificand alte aspecte considerate mai putin importante.
De exemplu, unei tinere in cautarea unui loc de munca, motivata fiind mai mult de insistenta parintilor decat de o necesitate de a se intretine, ii apare o eczema pe maini care o impiedica sa-si ia o slujba usor de gasit, dar care presupune o munca manuala (de ex. sa spele vase, sa faca curatenie).
Eczema a fost rezistenta la tratament, dar a disparut foarte repede dupa ce tanara si-a gasit un post care presupune o munca confortabila de birou. In felul acesta a scazut presiunea exercitata de parinti si a castigat timpul necesar pentru a gasi un loc de munca potrivit dorintelor ei.
Simptomul si anume eczema, a fost insa un raspuns disfunctional intrucat i-a afectat viata tinerei si pe alte paliere. Ar fi fost mai eficient daca tanara dispunea si de alte solutii de a face fata la presiunea exercitata de catre parinti asupra sa. Asemenea simptome apar la orice varsta, sunt foarte des intalnite si reprezinta mecanisme disfunctionale de a face fata la o gama larga de dificultati.
Aceasta abordare in planul practicilor de interventie psihologica este desprinsa din ceea ce este cuprins sub termenul generic de terapii familiale sistemice (TFS). Aparute in S.U.A. in urma cu mai bine de jumatate de secol, psihoterapia de familie si ideile Scolii de la Palo Alto cunosc la ora actuala un succes care depaseste domeniul interventiei psihologice. Sub aspect sistemic, simptomul are un rol, serveste la ceva, in sensul ca are un anumit efect care poate fi necesar sistemului din care provine persoana purtatoare de simptom (familie, scoala, serviciu, anturaj).
Simptomul, dintr-o asemenea perspectiva, capata o noua semnificatie, el nu este o boala, ci este un indicator, iar propria sa cauza ii este exterioara. De exemplu, in familiile rigide, care nu vor sa-si schimbe modul de functionare ca necesitate de adaptare la solicitarile din exterior, in care pastrarea stabilitatii este regula de baza, abandonul scolar al copilului are rolul de a deturna atentia in familie de la conflictele nerezolvate ale parintilor sai.
Pentru a fi explicita aceasta presupozitie, este suficient sa pornim de la efectele imediate si vizibile pe care un simptom le are asupra celorlalti, asupra interactiunilor lor, asupra familiei in ansamblu. Copilul simptomatic este adesea, prin chiar tulburarile pe care le manifesta, un aparator al cuplului parental si garantia coeziunii familiei, in ciuda disfunctiilor (mai mult sau mai putin manifeste) pe care aceasta le are.
Uneori, parintii declara explicit ca s-ar fi separat demult, daca n-ar fi fost aceasta boala, problema a copilului, pe care se simt datori s-o rezolve impreuna. Astfel putem intelege simptomul si ca pe un comportament de raspuns, la anumite situatii, in cazul de fata la pericolul disolutiei cuplului parental.
Din perspectiva sistemica, familia functionala ar fi familia care satisface doua exigente majore: socializarea si evolutia membrilor sai individuali, respectiv asigurarea unei securitati materiale si afective care sa mentina coeziunea si solidaritatea familiei, fara a afecta autonomia indivizilor.
Aceste doua criterii sunt esentiale in definirea unei familii ca functionala sau sanatoasa, intrucat ele indica modul in care sistemul se poate adapta atat propriilor sale nevoi de evolutie, cat si prezervarii sale, ca sistem in relatiile cu mediul.
Indiferent de simptom, pentru a-si rezolva problemele, astfel de familii se dovedesc mai receptive la psihoterapie prin abordarea sistemica, acceptind cu destula usurinta sa-si constientizeze si reconsidere paternurile tranzactionale atunci cand evolutia spre un nou stadiu de dezvoltare le-o cere.
De Drd. Sonia Vrincianu, psihoterapeut
