Reflectii fine din partea unui barbat despre… barbati si femei

Mihnea are toate rolurile masculine: sot, tata, sef. L-am intrebat ce crede despre femei si barbati in spatiul personal si profesional. A iesit un dialog plin de umor despre calitatile si defectele fiecaruia dintre sexe, dar si contrazicerea unor clisee despre ele si despre ei.

Psychologies: Ce calitati crezi ca au femeile, superioare celor masculine? Unii spun ca sunt mai conciliante, gasesc mai des solutii win-win, ca sunt mai buni negociatori etc. Ti se pare adevarat?

Nu stiu de unde povestea asta… Bunaoara, ma uitam zilele trecute la un documentar pe Dis­covery, cred, unde cupluri cam din toata lumea cauta sa-si cumpere casa, insa viziunile sotilor asupra chestiunii sunt, evident, total diferite. El vrea in afara orasului, ea, in centru, aproape de magazine. El vrea gradina, ea, apartament in bloc etc.

Cine credeti ca are, in final, castig de cauza? Nici macar o data – repet, o data – sotul nu a iesit victorios din aceast razboi al gusturilor. Era unul, saracu’, pe care il mana un singur gand si o singura dorinta: sa aiba baia lui, separata… Au vizitat zeci de case, majoritatea cu doua bai, deci pe „brief“, ca sa zic asa. Ioc! Ce credeti ca au ales („in consens“) pana la urma? Singura casa din lista care avea o singura baie… Dar era perfect amplasata, in zona hot de shopping, deci i-a placut (mult) doamnei…

Si apoi, sa-i vezi, amaratii, pe barbateii ale caror dorinte au fost calcate in picioare, cat de veseli se pretind pentru ca iubita lor sotie va fi fericita in noua casuta, aleasa de ea. Numai de ea. Au niste grimase crispate, mimeaza multumirea si o fac, nu pentru ca ar fi fost convinsi de justetea alegerii, gratie supercalitatilor de „negociator“ ale nevestei… Ci ca sa evite scandalul, reprosurile, textele de genul „era mai importanta baia ta privata (apropo, nu am inteles marota omului: ce voia sa faca oare in baia aia?) decat visul meu de a trai impreuna, fericiti, langa cel mai mare mall din oras?“.

Dar unde sunt barbatii indiscutabil (si mereu) mai buni decat orice femeie?

Cred ca barbatii, in majoritatea lor, sunt mult mai dispusi sa cedeze, sunt mai maleabili. O fac de dragul relatiei, iubirii sau, mai meschin, al confortului personal… In plus, sunt mai buni la fotbal, evident! Nu ca ar conta…

Ce comportamente sunt cele mai enervante la femei?

Suspiciunea. Manifestarile nervoase la gandul ca el „nu este implicat“, numai pentru ca pare ca nu a ascultat cu suficienta atentie nu-stiu-ce poveste siropoasa iesita in calea sotiei. E adevarat ca e frustrant sa nu fii ascultat(a) si ca multi barbati le trec adeseori pe iubite pe modul „zgomot de fond“.

Fetelor, nu va ingrijorati: asta nu e un semn ca iubitul nu (mai) e interesat de voi! Poate ca, pur si simplu, cand voi povestiti cat de induiosator a nascut „un bebelus superb“ colega de birou, el este preocupat sa-si aminteasca data cand trebuie sa faca revizia tehnica la masina…

Daca il vedeti putin pierdut, cu ochii sticlosi privind in neant, este, foarte probabil, pentru ca se intreaba cat o sa coste, anul asta, cauciucurile de iarna… Barbatii nu cad in transa gandindu-se la amanta, credeti-ma! Deveniti geloase cand se inmultesc brusc iesirile la bere cu baietii sau daca, deodata, firma sotului organizeaza multiple serate, team-building-uri si workshop-uri dupa ora opt seara. Abia atunci aveti un motiv sa va ingrijorati…

Dar cel mai seducator lucru pe termen lung la o femeie care e?

Nu cred ca exista lucruri seducatoare pe termen lung sau scurt… Nu cred ca temporalitatea are un rol aici. Ce as putea sa raspund? Ca pe termen scurt e seducator zambetul si pe termen lung reteta ei de salata de boeuf? Seducatoare este suma de calitati si defecte care te-a facut sa te indragostesti de persoana respectiva.

E adevarat ca un barbat isi cauta inconstient mama in partenera aleasa sau e un mit? Ce cauta el de fapt in femeia cu care alege sa ramana?

Eu nu sunt psiholog, deci nu pot vorbi „stiintific“ si statistic relevant despre asta. Si nu toti barbatii sunt la fel. Unii aleg sa ramana cu femeia care nu ii bate la cap, chiar daca realizeaza ca nu exista iubire acolo. Femeia care accepta neconditionat, fara scandal, iesirile la bere cu baietii, sa se uite cu de-a sila la fotbal cand, in acelasi timp, „ruleaza“ pe alt canal Suleyman Magnificul etc.

Femeia care, finalmente, accepta aparitia amantei si se face ca nu vede. Exista genul acesta de cuplu si, paradoxal, pare sa dainuiasca peste „media pietei“. Este un contract comod pentru barbat, dar fara scanteie… Este un cosmar pentru femeie. Dumnezeu stie de ce accepta, dar exista intotdeauna un motiv.

Exista insa si barbati care raman cu femeia care ii „challenge“-uieste, care le pune probleme, care le face valiza cand ei pleaca la fotbal (ma rog, exagerez, evident). De ce aleg sa ramana? Din iubire. Si, mai mult ca sigur, renunta la fotbal.

De ce le este cel mai frica barbatilor din partea femeilor, in general? (Un studiu spune ca le e teama de violenta morala, sa nu fie umiliti, in vreme ce femeile se tem de cea fizica.)

Barbatii fug, in principiu, de confruntare. N-au chef sa se certe, sa argumenteze etc. Si cum universul feminin ramane, indiscutabil, un mister pentru barbati, acestia sunt permanent prinsi pe picior gresit. Nu stiu ce i-a lovit. „De ce esti suparata, draga?“, intreaba el, inocent, gandindu-se: „Acum ce-oi mai fi facut?“. De cele mai multe ori, motivul supararii e banal si ar fi putut fi lesne evitat daca inteligenta emotionala a barbatului s-ar ridica putin peste nivelul piciorului broastei.

Barbatii fug de „mutre“, dar au parte de ele pentru ca, in majoritatea cazurilor, habar n-au ce asteapta consoartele de la ei… Uita aniversarile, care sunt florile preferate, cum trebuie sa lase capacul WC-ului (ridicat?) si, mai grav, ce trebuie sa spuna sau sa nu spuna in anumite situatii… Sunt supusi permanent unor teste si trebuie sa stea cu antenele ridicate si atentia maxima.

Daca ea spune „nu“, nu cumva e o capcana? Nu cumva asteapta sa insist, sa ma tavalesc pe jos, dovedindu-mi astfel iubirea, ca apoi sa spuna „da“? Si, da, de cele mai multe ori, chiar e o capcana, chiar asteapta sa fii tenace si, intr-un final apoteotic, sa spuna „da“. In acest context psihologic complex, va dati seama ce inseamna cand, la cel dintai „nu“, raspunzi, bovin, „OK“?

Ii schimba radical paternitatea? Cum?

Cred ca paternitatea te „asaza“, dar numai daca esti impacat cu tine insuti si cu viata pe care o duci. Sunt barbati care „trantesc“ copil dupa copil, dar tot in baruri isi petrec timpul intre nasteri. Exista tipul rebel, cu copii in fiecare port etc. si care se implica minimum in viata de familie. La cealalta extrema se afla barbatul-femeie, care asteapta dintotdeauna un copil (neaparat baiat!), care sa-i umple tot timpul si toate golurile preocupationale ante-nastere si pe care, evident, sa-l sufoce cu grija lui excesiva.

Exista si barbati (si familii) normale, pentru care aparitia unui copil nu inseamna renuntarea la viata. Sigur, paternitatea te face sa inveti sa renunti la placerile vietii boeme. Nu mai mergi pe motor pentru ca, oricum, nu e cool daca are atas… Dar paternitatea nu ar trebui sa te transforme in tatal-closca, a carui unica preocupare e copilul. Il mai lasi si cu bona cand mergi la concert la U2 (insotit de sotie, bineinteles!).