Religia in scoala

INTERVIU: Am ajuns mai rau decat in cazul scolilor medievale 

CRISTIAN DUCU este specialist in filozofie (etica) si director al Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, www.etica-aplicata.ro

Sunteti de acord cu predarea religiei?

Fiecare dintre noi poate fi de acord cu orice doreste el/ea. Insa probleme precum predarea unei discipline sau a alteia, in mod special a unei discipline care risca sa introduca zazanie intre oameni, care foarte usor poate ajunge sa fie contestata, nu ar trebui sa tina de ce vrem fiecare dintre noi, ci de evaluari ale sistemului de invatamant.

Ar trebui sa poti spune de ce se preda religia in scoli si nu pe principiul „asa vrea o majoritate religioasa“. De asemenea, cred ca ar trebui sa existe o mai mare consideratie din partea Ministerului Educatiei si a Bisericii Ortodoxe Romane fata de celelalte culte crestine, in primul rand, daca nu si fata de necrestini sau atei.

Asadar, la intrebarea dumneavoastra, nu pot decat sa spun ca nu sunt de acord cu predarea religiei in scoli in modul in care s-a procedat la noi. Poate ca ar trebui sa se predea religia, dar acolo unde parintii si/sau elevii opteaza pentru ea si se ofera posibilitate de a preda tuturor cultelor, in functie de cerere.

Si poate ca o astfel de disciplina nu ar trebui sa fie in trunchiul comun si nici finantata de la bugetul de stat, ci sa fie facuta benevol de catre reprezentantii fiecarui cult in parte.

Ce contributie etica aduce religia predata la scoala ?

Nu vad ce contributie poate sa aduca. Ce poti sa-l inveti pe un copil de noua ani cu privire la Dumnezeu si corectitudinea morala? El va prelua in mod obedient anumite practici, fara a discerne in mod real in privinta actiunilor sale.

Pentru mine, sistemul actual reprezinta o involutie la nivelul educatiei: am ajuns mai rau decat in cazul scolilor medievale care functionau pe langa o catedrala sau o manastire.

Copiii pot deveni fiinte morale in absenta religiei? Cum?

Evident! Suntem fiinte morale nu pentru ca religia ne facem sa fim astfel, ci pentru ca jocurile sociale pe care le jucam de mii de ani in cadrul comunitatilor din care facem parte si pe care le jucam zilnic, in relatiile noastre, ne-au facut sa fim astfel.

Creierul nostru s-a „cablat“ cu predispozitia de a invata din adolescenta (nu de la nastere!) reguli morale. Cortexul prefrontal ventral, intr-un complex de relatii cu alte regiuni ale creierului, nu religia per se, ne ajuta sa judecam situatii morale.

Evident ca educatia morala, chiar si cea de sorginte crestina, poate juca un rol, dar nu este neaparat nevoie ca religia sa fie prezenta ca cineva sa fie o persoana morala. Ca sa ne intoarcem la predarea religiei: morala, recte filosofia morala, are o istorie mult mai indelungata decat crestinismul, daca nu luam in calcul originile iudaice ale acestei religii.

Se studia filosofie morala in Liceul lui Aristotel sau in Academia lui Platon si oamenii se confruntau aproape cu aceleasi probleme de morala cu care ne confruntam noi astazi. Insa Etica lui Aristotel, ca sa ne referim la ceva concret, nu are elementele de obedienta de care da dovada ortodoxismul de astazi.

Care e climatul dezbaterilor pe aceasta tema in restul Europei?

Exista dezbateri peste tot, insa noi suntem in afara lor. Habotnicia unora ne determina sa devenim treptat anacronici. Dezbaterile de la noi sunt umorale, la fel ca in Grecia si, uneori, in Franta; in nordul Europei, insa, oamenii vin cu argumente care tin de directia in care doresc sa se dezvolte societatea lor, care tin de valorile pe care societatea si cei implicati doresc sa le vada transferate la nivel de comportamente.

Ei vorbesc despre toleranta, despre diversitate, despre respect, iar la noi se vorbeste fix pe dos: intoleranta fata de cel care are alte aspiratii decat cele crestine, refuzul autonomiei morale (in special in legatura cu teme precum avortul), lipsa de consideratie fata de cei diferiti, fata de cei care exprima un punct de vedere contrar s.a.m.d.

Cum se poate face educatie morala fara traumatizare?

Daca copilul mic ajunge sa invete sa-si ajusteze comportamentul prin modul in care este directionat de catre parinti, dupa trei ani, copilul ajunge sa internalizeze normele familiei si sa functioneze in conformitate cu acestea, desigur, cu incurajarea si sprijinul parintilor.

Abia la varsta scolii primare (sase-zece ani), copiii ajung sa-si puna intrebari legate de cata dreptate au parintii si profesorii, ajung sa-i respecte enorm pe cei corecti si capabili sa-si asume raspunderea pentru spusele si faptele lor, ajung sa se astepte sa fie corectati daca gresesc, inteleg necesitatea regulilor si sunt gata sa participe in elaborarea lor.

A invata obedienta doar din frica este, desigur, traumatizant, pentru ca este varsta cand incep sa creada ca si copiii pot avea opinii si preferinte, manifestand un simt puternic al dreptatii si al egalitatii.

La varsta preadolescentei si a adolescentei, copiii aspira mai ales la popularitate si sunt supusi si vulnerabili la valorile si presiunile grupului de varsta. Chiar daca pot fi inca nedecisi si confuzi in adoptarea unor valori care sa le devina proprii, ei sunt mai capabili de rationament abstract in raport cu valorile morale si devin interesati in ceea ce este bine pentru societate.

Aceasta este, intr-adevar, si varsta cand o educatie pentru moralitate si atitudine civica poate fi deja initiata si instalata. Scoala nu poate ramane straina de stradania societatii de a creste noua generatie ca cetateni maturi din punct de vedere moral.

Calea utila este cea a exemplului si a discutiei deschise in jurul dilemelor morale, cea in care este incurajata utilizarea capacitatii de gandire, pentru a dezvolta rationamentul moral. Trebuie, insa, sa tinem cont de faptul ca eforturile educatiei morale trebuie sa depaseasca domeniul strict intelectual si sa patrunda si in cel afectiv si comportamental, sa recompenseze nu doar pe copilul care stie, cunoaste ce este bine, ci mai ales pe cel care face binele.

Educatia morala s-ar putea desfasura eficient daca scoala – desigur, in colaborare cu parintii – si-ar propune sa defineasca si sa transmita moralitatea justitiei, a altruismului, a harniciei si a respectului demnitatii umane. Acestea sunt valori morale universale care reprezinta valori seculare si coincid cu invataturile traditionale ale religiei.

CE E BINE SA INVETE

Principii morale de baza: sa nu furi, sa nu fii agresiv… Sa fie prosocial. Sa-si iubeasca aproapele, dar nu mai mult ca pe sine insusi. Sa coopereze, sa ajute, sa fie milos fata de cei care au mai putine decat el.

CE NU E BINE SA INVETE

Orice tip de ura rasiala (fata de evrei, de exemplu), superioritate de gen (ca barbatul e superior femeii), homofobie. Nu e bine sa se puna accentul atat de mult pe ideea de pedeapsa (divina sau de alt gen). Este mai bine sa invete ca actele sale au consecinte pe care trebuie sa le gestioneze singur.