Secretele unui cuplu de durata

Exista si cupluri care descopera secretul iubirii pe termen lung? Care e secretul lor?

R.C.: Sigur ,exista astfel de cupluri. Trebuie sa existe, nu? Secretul poate fi ca „acceptam diferentele, le onoram si celebram asemanarile“. Sau „am inteles ca regula de aur in relatie nu este sa ii oferi celuilalt ceea ce ai tu nevoie, ci ceea ce are el nevoie si iti cere“.

Adeseori, ofer pacientilor mei exemplul simplu despre doi parteneri aflati in dialog. El: „Te rog, imi faci si mie o cafea?“ Ea: „Sigur!“. Apoi, dupa cinci minute, ea se intoarce cu un ceai. El e contrariat si ea dezamagita de ce vede pe chipul lui.

Ea: „De ce esti suparat, ti-am adus ceva, totusi, nu? De ce esti nemultumit?“. El: „Da, dar ti-am cerut o cafea si mi-ai adus un ceai“. Atat timp cat cei doi accepta sa se lase influentati si sa vina unul in intampinarea celuilalt, iubirea este prezenta pe termen lung.

Apoi iubirea este prezenta pe termen lung si cand este intretinuta in intimitate/sexualitate. Prin intimitate/sexualitate se implinesc cel mai usor nevoile psihologice (nevoia de conectare, nevoia de a conta, nevoia de a fi incurajat, nevoia de apartenenta si de semnificatie si nevoia de a simti ca ai impact asupra celuilalt).

Chiar daca cei doi nu simt nevoia de a fi intimi in acelasi timp (dupa Gottman, cuplurile sunt meteorice in sincronizarea in dorinta sexuala, cam 15% din relatie cei doi simt in acelasi timp nevoia reala de intimitate; in rest – cand unul, cand celalalt);

iubirea se intretine si cand cererea pentru intimitate din partea unuia dintre parteneri este receptata si indeplinita de celalalt partener, care, desi nu simte nevoia imperioasa de intimitate, vine in intampinarea partenerului sau.

Secretul, de fapt, este destul de evident si il cunoastem cu totii. Intrebarea ramane totusi: „ credem noi in trainicia iubirii?“.

Raspunsul la aceasta intrebarea este, de fiecare data, altul si depinde de fiecare protagonist al relatiei de cuplu si, mai ales, de observatiile originale cu privire la ce inseamna iubirea.

A doua sau a treia casatorie este mai de calitate sau mai de succes decat prima? Ce vedeti in cabinet?

R.C.: „Daca prima casnicie nu a mers si nici a doua, atunci trebuie sa fie o problema comuna, si anume, ca si in prima, si in a doua casnicie, am fost tot eu implicat!“ Sunt sanse ca, dupa cateva experiente nefericite, un partener sa isi gaseasca linistea si confortul in urmatoarea casnicie.

Ce este destul de evident in toata aceasta actiune repetitiva, este faptul ca totusi persoana isi doreste sa fie in interiorul casniciei, dar are nevoie sa invete abilitati de a fi un partener mai cooperant si este posibil sa invete acest lucru numai daca intalneste un partener rabdator.

Totusi, acolo unde casniciile se succed, este posibil ca scopul sa fie indragostirea si nu maturizarea relatiei. Un partener poate parasi relatia de cuplu daca „ nu mai este indragostit“, nepermitand astfel ca indragostirea sa se transforme intr-o iubire trainica, asezata.

Alteori, sansa la o casnicie reusita poate fi data de alegerea partenerului , de aceasta data mai potrivit „in nepotrivire“. De exemplu, cineva care alege in mod repetat un partener agresiv, poate alege in final opusul acestuia.

Aceasta alegere poate fi o sansa pentru o relatie mai potrivita (nu putem generaliza, insa). Totusi, o casnicie – ca orice actiune de pe lumea aceasta – are sanse sa functioneze numai daca „intra in calculele“ partenerilor de cuplu!

Vedeti si cupluri care stau impreuna de dragul familiei/copiilor, dar sexual sunt cu altcineva, fiecare? Adica au un mariaj liber si asumat?

R.C.: Putine cupluri accepta infidelitatea „pe fata“. De fapt, infidelitatea are nevoie de pastrarea secretului pentru a fi intretinuta indragostirea fata de cineva din afara relatiei de cuplu.

Familia in Romania ramane inca traditionala (si poate ca bine face!), iar femeia romanca nu accepta deloc usor sa isi imparta partenerul cu altcineva.

Un simt al posesiei si poate si un simt al demnitatii dezvoltat fac, impreuna, imposibila (inca) acceptarea „pe fata“ a unei alte relatii. Adeseori, infidelitatile sau „scaparile“ sunt trecute cu vederea sau sunt chiar ascunse constiintei.

Orice revelare ar duce la presiunea luarii unei decizii, iar deciziile atrag dupa sine consecinte logice. Oamenii nu aduc in discutie temele dificile decat atunci cand sunt dispusi/pregatiti sa plateasca pretul.

Este important sa specific faptul ca, in psihoterapia de cuplu, pacientul meu este „ relatia de cuplu“, iar in cazul in care exista o infidelitate in curs, psihoterapia de cuplu nu poate fi o solutie buna.

Obiectul muncii mele nu exista decat daca ambii parteneri opresc relatiile extraconjugale. In cazul acesta, este recomandata mai degraba psihoterapia individuala (sau, desigur, un alt psihoterapeut cu o viziune diferita de modul in care lucrez eu cu pacientii aflati in terapie de cuplu).

Sunt oameni care invata convietuirea in cuplu odata cu varsta? Se inteleptesc? Si au si o satisfactie de viata crescuta? Ce calitati ii caracterizeaza pe acestia?

R.C.: Da, cat traim invatam! Daca nu parasesti relatia si alegi sa ramai, este posibil sa inveti in timp ce anume este deranjant pentru celalalt, ce il incurca, ce ii face placere, ce il face trist, ce il misca in lumea aceasta, cu ce „benzina“ merge inainte si ce il face sa stagneze.

Inveti ca, intre tine si partenerul tau, exista un feedback permanent si ca ceea ce faci, il influenteaza. Poate, cu vremea, vei invata sa nu te mai lasi influentat de comportamentele negative ale partenerului si astfel este posibil sa opresti pattern-ul (adica comportamentul problematic al partenerului).

Inveti ca exista probleme de suprafata (ne certam pe telecomanda sau pe cine duce gunoiul), probleme de fond (daca nu duci gunoiul si doar eu duc gunoiul, simt ca nu contez pentru tine; daca nu comunici deschis cu mine despre sentimentele tale, nu ma simt conectata cu tine; daca ma critici permanent, simt ca nu ma incurajezi, deci sunt descurajat/a; daca nu ma ajuti sa cresc profesional, nu ma simt capabil/a), precum si probleme perpetue (probleme care nu se vor rezolva niciodata, aceasta este una dintre cele mai importante lectii).

Inveti, de fapt, ca „daca tot nu pleci nicaieri, nu are rost sa te comporti ca si cum ai pleca“. Poate ca lectia cea mai buna ce se poate invata din casnicie, ramane totusi provocarea interesului social si a empatiei.

Casnicia este, in ultima instanta, despre a-ti pasa de celalalt suficient de mult incat, atunci cand iti asezi capul pe perna, sa nu poti dormi daca stii ca partenerul tau nu este bine.

Foto: Married couple at home