Sentimentul de abandon la copii
Te intrebi cum simte copilul tau legatura care se formeaza intre voi? Iata ce trebuie sa stii despre sentimentul de abandon si despre efectul pe care il are asupra celui mic.
Nasterea si angoasa primara
Separarea traita de copil imediat dupa momentul nasterii va fi retraita de acesta ori de cate ori te vei indeparta fizic de el, iar cu fiecare alaptat siguranta si uniunea intrauterina se va reface pana cand bebelusul va reusi sa structureze anxietatea de separare prin experienta diverselor situatii de viata.
In primele luni, tu si bebelusul tau veti fi intr-o uniune osmotica in care cel mic nu stie sa faca diferenta intre tine si el. Aceasta osmoza se reconfigureaza de fiecare data cand iti vei hrani pruncul, deoarece odata cu laptele matern copilul primeste si iubirea, caldura si atentia ta. Nu cred ca exista o alta situatie de-a lungul vietii in care aceasta stare regresiva de implinire simtita de tine si copil sa fie retraita.
Prin acest contact permanent copilul invata sa se delimiteze pe sine, iar tu iti descoperi noi si noi resurse prin care poti face fata solicitarilor copilului tau. De fiecare data cand te indepartezi, el traieste sentimentul de abandon, speriat ca-si pierde sursa de hrana, iar mai tarziu pe cea a iubirii si securitatii afective.
,,Nebunia sanatoasa” pe care ai resimtit-o imediat dupa nastere iti ofera capacitatea sa percepi si sa simti nevoile bebelusului. Astfel, ii asiguri baza structurarii sale intr-un mediul matern securizant, prin filtrarea si asigurarea trecerii copilului din mediul intrauterin sigur, in lumea reala plina de angoase.
Chiar si senzatiile de foame si de sete absente in viata intrauterina ii creeaza angoasa bebelusului, insa laptele matern sau biberonul il vor ajuta sa faca fata acestor senzatii neplacute. Sanul este deopotriva hranitor, dar si datator de placere, siguranta, confort si limitare.
O mama absenta sau incapabila sa ofere protectia de care are nevoie bebelusul, care il lasa descoperit in fata stimulilor externi si interni, creeaza premisele ca la maturitate copilul sa devina un adult incapabil sa aiba grija de sine si de ceilalti, cu diverse anxietati si fobii.
Tatal si drumul spre independenta
Tatal trebuie sa ii ofere partenerei lui de viata protectia si sustinerea de care are nevoie ca sa-si revina la echilibrul afectiv din timpul sarcinii, sa poata stimula separarea si desprinderea, sa il poata ajuta pe bebelus sa se organizeze, sa treaca de la dependenta absoluta la dependenta relativa care va dura toata viata.
Independenta relativa
Ori de cate ori suntem bolnavi sau indragostiti, cand suntem la inceputul casniciei noastre sau cand devenim parinti, cand atingem varsta senectutii, independenta se pierde si sentimentul de abandon din copilarie se reactiveaza. D.W. Winnicott spunea ca drumul copilului spre independenta este moderat de capacitatea lui de ingrijorare.
Prin urmare, in jurul acestei angoase primare se defineste caracterul lui, nevoia de iubire, de libertate si de autonomie, dar si teama de necunoscut sau de moarte. Plansul nou-nascutului este cel prin care copilul isi exprima teama de viata extrauterina si prin care isi solicita mama, iar disperarea lui scade in intensitate pe masura straduitelor materne. Ulterior plansul devine mesagerul angoasei de abandon.
Manifestari pentru sentimentul de abandon
Cand copilul mai creste, fiecare plecare a ta ii poate retrezi teama de abandon. Te va exaspera cu crizele de plans, si te va pedepsi cand revii, prin crize de furie si respingere. De aceasta data separarea se face intr-un timp mai lung, sustinuta de iubirea ta si forta limitativa a tatalui. Un obiect de tranzitie (un maimutoi de plus, o paturica sau chiar degetul) recreeaza prezenta ta conform dorintelor si nevoilor proprii si va disparea atunci cand copilul va reusi sa se autoasigure, sa se autoechilibreze.
Micutul poate resimti abandonul chiar si in prezenta ta, cand il iei in brate sau te intorci cu el de mana de la gradinta, dar esti preocupata de gandurile si problemele cotidiene. De asemnea, cel mic isi exprima cel mai bine teama de abandon prin joaca, unde singur isi creeaza un spatiu securizant in care sa se simta protejat si in care se reechilibreza psihic ori de cate ori simte nevoia.
De Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, psiholog-clinician, tel.: 0723.190.769, e-mail: [email protected]
Citeste si:
Parenting: Ce greseli de educatie facem cel mai des
Cum invatam copilul sa iubeasca
Foto: 123rf.com
