Confesiune: „Sunt o femeie care nu intelege maritisul…“
Desi toata lumea te impinge sa faci parte dintr-un cuplu, se pare ca nu-i o solutie de viata universala. Iata un punct de vedere al unei femei care prefera un fel de conjugalitate limitata. Si este o varianta care prinde teren.
„«Ce o fi cu ea? De ce nu-si gaseste si ea pe cineva?» Mereu am auzit de la mama si de la neamuri chestia asta, soptita mai mult sau mai putin discret cand ma intorceam (in ultimii ani mai rar) in orasul de provincie moldoveneasca de unde provin.
Nu vreau sa insinuez ca intrebarea e specifica neamurilor din aripa moldoveneasca a familiilor, stiu multe fete din toate zonele Romaniei care trebuie sa o indure. Pai, ca sa raspund odata si pentru neamuri si chiar pentru mine insami: nu e nimic gresit cu mine.
Ba chiar cred ca am un noroc la barbati pe care neamurile, daca ar fi sa-mi analizeze moravurile, l-ar cam privi chioras.
La cei 39 de ani ai mei, necasatorita, ma laud cu vreo 12 relatii mai mult sau mai putin lungi, incepand de pe la 21 de ani.
Basca niste nopti mai mult sau mai putin morale prin vacante sau chiar prin Bucuresti, care nu au lasat decat amintiri bune.
Asadar, eu v-as intreba pe voi, cei care credeti ca e ceva in neregula cu celibatul: de unde si pana unde casatoria e mai breaza? Este ea garantia fericirii?
Cati oameni casatoriti si fericiti ati vazut? De ce ganditi ca numai cuplul si traitul in doi e normalitatea? Si mai am vreo zece intrebari sinonime.
Daca ne luam dupa statistici, cei cu scaun la cap, daca nu vor copii, aleg celibatul. Eu votez oricand cu celibatul.
Zile lungi in pijamale, cand faci ce vrei tu, prieteni buni si multi, lipsa nevoii de a negocia unde pleci in weekend. Zau ca e mai confortabil!
Eu mi-am promis pe la 30 de ani. Asa, ca voi accepta sa locuiesc numai cu cel care va aduce ceva in plus in viata mea, fata de ceea ce pot sa-mi procur eu singura.
Sunt o feminista comoda si lenesa, deci nu sunt dispusa sa negociez nici apartamentul unde vom locui (la mine, ca e mai frumos, dar numai daca ii place aceeasi muzica si imi adora motanul) si nici muzica ambientala (daca nu-i place jazz-ul, il accept in viata mea, dar la distanta).
Ei, si acum neamurile vor spune, toate, ca am niste fixatii care ma fac neeligibila pentru maritat… Fireste ca da! De parca asta ar fi vreo suferinta. E ca si cum ai spune: „Oana are elasticitate mai scazuta la articulatii, ceea ce o face neeligibila pentru gimnastica“.
Pai daca as fi vrut sa fiu ca Nadia Comaneci, poate ca sufeream din cauza asta. Cum nu vreau, nu sufar! La fel cu maritisul. Nu e pentru toate, pentru mine sigur nu e!
Ador celibatul si prefer sa traiesc momente frumoase cu un barbat de care sa mi se faca dor, de care sa nu apuc sa ma plictisesc…
Mariajul cam predispune la plictiseala, din ce vad eu in jur. Stiu, stiiiiu, sunt o fitoasa si voi ramane nemaritata. Ei, si ce? Raspundeti, hai…
Vreau sa va spun cu mana pe inima ca aceasta detasare a mea nu m-a facut mai indezirabila pentru barbati. Ba, dimpotriva, as indrazni sa zic!
Din momentul cand aflau ca nu vreau sa ma marit si sa devin mama, se relaxau si zambeau. De parca descoperisera o femeie cu totul atipica (ceea ce si sunt, dar sa nu mai spuneti…) si atipic is gooood.
Nu vreau prin asta sa spun ca, in sine, casatoria nu are sens. Doar ca nu are sens pentru mine. Repet, pentru mine.
Iubesc sa stau singura, sa citesc fara sa ies din casa, sa-mi gatesc ceva bun numai mie, sa calatoresc singura.
Celibatul este subevaluat atunci cand ne gandim la calitatea vietii. Oamenii s-au obisnuit sa spuna ca doar in cuplu esti implinit si fericit.
Eu le spun ca si varianta cealalta e minunata. Solitudinea poate fi foarte calmanta, creativa, pozitiva. Asta le-as spune tuturor celor care se despart de cineva sau care sunt disperati sa cunoasca pe cineva cu care sa ramana (eventual, ignorand daca se simt cu adevarat bine in compania jumatatii respective).“
Foto: shutterstock.com
