Solutii rapide de educat copiii

Psihologia adleriana are cateva principii foarte utile pentru educarea celor mici. Care sunt acestea? Aflam de la Cindy Walton, intr-un interviu realizat de psihoterapeuta Ramona Covrig.

 

Ramona Covrig: Care e cea mai buna cale pentru un pa­rinte sa predea copilului comportamentul responsabil de la o varsta mai mica? Ne dati un exemplu?

Cindy Walton: Copiii isi dezvolta simtul respon­sa­bilitatii prin aceea ca primesc responsabilitati. Nu e greu ca un parinte sa subestimeze ceea ce poate copilul sau, daca i se da ocazia. Un copil de doi ani poate sa puna hainutele murdare in cosul de haine murdare, el insusi. Asta il invata sa contribuie, pe termen lung la operatiunile din casa.

 

Ne puteti spune care e cea mai comuna gre­seala pe care o fac parintii cand incearca sa fie perfecti?

C. W.: Cred ca sunt doua tipuri de greseli. Prima ar fi ca parintele face pentru copil ceea ce ar putea face copilul singur. Asta submineaza capacitatea copilului de a se dezvolta si curajul acestuia. De exemplu, invatarea olitei. Copiii mai au accidente… Cand un copil se murdareste, incearca sa-l lasi pe el sa rezolve problema, nu tu, parintele.

Fireste, primul pas e schimbarea hainelor. O greseala frecventa e ca parintele il descurajeaza verbal, amintindu-i ca trebuie sa mearga la baie pentru a preveni accidente de acest tip. Apoi il schimba. Asta, zic ei, il va invata pe copil sa se controleze. Dar parintele il impiedica sa descopere consecintele naturale ale intamplarii, timpul cheltuit cu schimbatul in haine noi etc.

A doua greseala comuna este ca nu ne incurajam copiii. Ei, mai mereu, se angajeaza in comportamente responsabile, prietenoase, si noi trebuie sa-i incurajam cand fac asta. Pentru ca vrem sa le repete. Sa ne imaginam ca un copil rezolva un puzzle, aceasta este o ocazie minunata de a-l vedea concentrat pe o sarcina.

Puneti intrebari deschise de genul „ce imagine crezi ca va iesi cand termini?“. Asta il incurajeaza sa spuna ceea ce face. Sa se concentreze. Astfel ca pierdem ocaziile de a ne afla in interactiune cu copiii nostri. Dar nu le ratam pe cele de necumintenie. Toti oamenii vor sa fie conectati cu ceilalti. In absenta mesajului ca „apartinem“ si ca lucrurile merg cum trebuie, ni se va intampla sa gresim. La fel si copiii.

 

Care e cea mai serioasa treaba pentru un parinte?

C.W.: O definitie buna a fost data de tatal meu, dr. Frank Walton: „Sarcina/treaba unui parinte este sa iasa la pensie atunci cand copilul face 18 ani“. 

 

Acesta e momentul cand un fiu sau o fiica in­vata consecintele logice ale actelor sale?

C.W.: Logica este cheia pentru invatarea con­secintelor. Cuvantul „logica“ presupune ca A implica B. Daca un copil nu curata jucariile cu care se joaca acasa, consecinta logica este ca parintele le va curata, dar ca nu vor fi la dispozitia lui timp de doua zile. Inainte de asta, familia se va fi reunit si va fi convenit reguli cu privire la aceasta operatiune, reguli cu care toti au fost de acord.

 

Daca parintii au nevoie de solutii rapide pentru diverse comportamente problematice, ce le puteti spune? Ce poate face un parinte daca un copil ii cere 101% atentie?

C.W.: Atentia sau comportamentul de cerere de servicii este util copilului numai daca, anterior, parintele i-a oferit atentie sau servicii necerute. El le va cere iar si iar. Unul dintre principiile psihologiei adleriene este ca oamenii „vor sa apartina“. Cautam mesaje cum ca apartinem, in primul rand, unei familii.

Daca parintele meu interactioneaza cu mine cand cer atentie, am gasit confirmarea ca apartin. Dar parintii mei trebuie sa aiba curaj sa ma ignore daca cer ceva si atunci ma voi angaja mai mult in comportamente cooperante sau de autoajutor.

 

Ce poate face o mama daca fiul sau fiica ei nu mananca tot?

C.W.: Nimic. Daca ii este foame, va manca. Daca nu-i place, va refuza. Daca mama e obsedata de refuzul mancarii, asta nu mai tine de mancare, ci de control. In ambele cazuri, este bine sa evitam sa facem din tantar, armasar. Sa lasam copilul sa vada ca nu se va servi alta mancare decat cea oferita la masa.

 

Ce e de facut daca micutul vrea sa doarma numai cu parintii?

C.W.: Alt principiu al psihologiei adleriene este ca un comportament are un scop. Daca cel mic nu vrea sa doarma in patul propriu, si mama sau tata rezolva problema permitandu-i sa doarma in patul lor, ei nu doar subestimeaza invatarea faptului ca ora somnului e ora somnului, dar nici nu il lasa sa rezolve singur problema, sa tolereze disconfortul si sa isi dezvolte simtul responsabilitatii.

 

Ce e de facut daca se cearta constant cu sora sau fratele?

C.W.: Adesea, conflictele acestea vor sa atraga atentia parintelui, care trebuie sa decida cine are dreptate. Cel mai bine este ca parintele sa nu se implice deloc in conflict. Singura implicare ar fi ca ii trimite in camerele lor pana gasesc o solutie de colaborare. Dar trebuie sa se adreseze amandurora. Ambii copii sunt angajati in galceava. Ambii copii sunt responsabili de gasirea solutiei.

 

Ce e de facut atunci cand parintele are un al doilea copil, si cel mare e gelos? Cum il poate castiga de partea lui?

C.W.: Parintii trebuie sa aiba timp sa se joace cu cel mare inainte de a-i da atentie celui nou venit. Implicati-l pe cel mare in ingrijirea celui mic, pe cat posibil! Daca el stapaneste niste tehnici, va povesti altor copii despre experientele lui si va crea o legatura cu fratiorul sau surioara.

Daca cel mare e gelos, nu trebuie sa dramatizati. Nu trebuie pus accentul pe abaterile lor, pentru ca riscati ca cel mare sa foloseasca gelozia ca sa va atraga atentia. Acest tip de comportament poate fi stopat, daca e ignorat.

 

Un copil trebuie recompensat material pentru notele bune? Care ar fi concluzia aici?

C.W.: Cand recompensam un copil pentru ceea ce ar trebui sa faca in mod natural, ii bagam in cap ca va fi platit pentru ceea ce i se cere. Studiul, temele, invatatul la scoala, toate astea sunt sarcini cerute pentru a trai mai bine si pentru a ne integra in societate. Daca sunt recompensati, vor ajunge la concluzia: nu fac ceva neplatit.

Adler a recunoscut trei legaturi sociale care determina viata noastra sociala: munca, prietenii si iubirea. Toate cele trei sunt traite cel mai bine de indivizi care au dezvoltata capacitatea de a fi cooperanti, de a pune nevoile altora inaintea celor proprii, interesul social. Daca instituim sisteme de recompensa, e mai putin probabil sa invete interesul social si vor deveni interesati numai de binele propriu.

 

Care e cel mai bun moment pentru educatia sexuala?

C.W.: Nu exista o varsta anume, ideala,  dar e bine sa se sincronizeze cu primele informatii pe care le afla la scoala. Uneori, pe la 10-11 ani, e bine sa aiba loc la scoala o discutie cu copiii despre corpul lor. Inainte de asta, si parintii vor fi nevoiti sa discute cu copiii despre sexualitatea umana.

Ii vor explica ce se intampla cu corpul lor atunci cand cresc, ce schimbari sunt. Intrebati-va copilul daca stie cum se reproduc pasarile sau albinele. E posibil sa stie deja. Ii spuneti ca, daca vrea sa intrebe ceva, ii veti raspunde la orice intrebare. Il intrebati daca i-ar placea sa aiba o astfel de discutie.

Apoi sa aflati ce stie deja. „M-ar ajuta sa stiu ce stii tu deja despre asta.“ In felul acesta, aduceti discutia la nivelul lui si completati cu ce nu stie. Trebuie ascultat cu calm si deschidere. Multe astfel de conversatii vor avea loc in decursul pubertatii.

 

Ce sa faca parintii daca au de mers la serviciu si copilul cel mic e suparat de situatie si plange?

C.W.: Anxietatea de separare este un comportament care se va intari daca parintele ii da atentie. Daca cel mic plange iar mama si tata ii dau atentie, ei il invata pe copil, fara sa vrea, ca lacrimile sunt modul lui de a obtine prezenta prelungita a parintilor acasa. Cel mai bine este sa-l sarute de „la revedere“ si sa se indrepte catre usa.