„Un tată bun încurajează fără să critice, discută critic fără să deprecieze“
Cum e să fii tată? Dar un tată bun? Care sunt pragurile, piedicile, dilemele? Câteva răspunsuri de la Bogdan Ion, cel care asistă bărbații în această „meserie“ grea.
Psychologies: Care sunt cele mai recente și mai frecvente provocări pe care le întâmpină bărbaţii azi în paternitate?
Bogdan Ion: Principala dificultate și principala provocare este, paradoxal, faptul că răspund nevoii de a se implica. Un tată care nu se implică, are cele mai puţine bătăi de cap, dar și cele mai puține satisfacții.
Citește și:
5 roluri importante pe care le are un tată
Este însă admirabil că tot mai mulți tați se implică în creșterea copiilor lor. Odată ce ai decis să te implici și treci la fapte, dificultățile nu întârzie să apară.
Ele sunt, de regulă, legate de a-ți face timp, de a fi disponibil emoţional, de a avea răbdare, de a ști ce jocuri, ce activități sau subiecte de conversație să folosești în diferite zile, în diferite momente, dispozițiile copilului la diferite vârste ale copilului, să știi să faci față reacțiilor pe care le ai la momentele și comportamentele dificile ale sale, să știi cum să răspunzi emoțiilor lui, în general, într-un mod care să valideze copilul și emoțiile mai intense, în special.
O altă dificultate comună și răspândită este că tații sunt mai puțin antrenați, au mai puțină inițiativă și se percepe și că sunt mai puțin competenți în a purta de grijă, a face toate gesturile, rutinele de îngrijire a copilului, și asta e o provocare: și direct în relația cu copilul, și cu partenera de viață.
Aici este de lucrat și de educat, pentru că nu ne naștem cu vreun handicap, ci este cumva un deficit dobândit cultural prin educație, prin orientarea intereselor, care nu iau în calcul faptul de a ne pregăti pentru rolul de tată.
E bine ca o femeie să conceapă un copil fără acordul partenerului?
B.I.: Eu aici văd lucrurile ceva mai nuanțat. Responsabilitatea este una dublă, împărtășită. Dacă un bărbat nu dorește să facă copii, se protejează.
Dacă totuși femeia rămâne însărcinată, este de dorit ca amândoi să ia decizia, însă femeia are ultimul cuvânt aici, pentru că, deși responsabilitatea este împărtășită, mingea este în terenul ei.
Orice decizie ar fi luată, însă, e bine să fie o decizie responsabilă și negociată în doi. Nu e just ca o sarcină să fie folosită ca jucărie, monedă de schimb, tactică de șantaj sau negociere, soluție iluzorie pentru problemele de cuplu, la fel cum nu e bine să folosești copilul în acest fel.
Sunt diferite provocările pentru taţii de fete față de cei de băieţi?
B.I.: Deși reflexul este de a răspunde prin „da“, aș nuanța aici. Sigur că există diferențe atât între provocări, cât și, mai degrabă, între solicitările obișnuite, și sunt mult prea multe pentru a fi măcar enumerate.
Nu este un mister aici. Provocările majore sunt mai degrabă similare, deși contextele, evident, diferă. Tăticii vor avea de făcut față la emoții intense sau comportamentelor de opoziție, chiar dacă manifestate diferit.
Ceea ce pare însă să coloreze destul de constant diferența dintre ei, este că tații de băieți fac față mai multor provocări legate de agitație, agresivitate și comportamente de risc decât tații fetelor.
Ce înseamnă, de fapt, să fii un tată bun?
B.I.: Un tată bun este un tată prezent, care petrece timp de calitate cu copilul, nu neapărat mult, dar obligatoriu de calitate.
Altfel, nu sunt pentru rețete prestabilite, important este să fie el însuși și să fie deschis, să se echipeze pe parcurs cu ce are nevoie în plus ca să răspundă provocărilor specifice ale copilului lui.
Sigur, însă, că un tată bun se joacă la orice vârstă a copilului și comunică cu el, face lucrul cu el și-l implică. Și, nu în ultimul rând, își îngrijește copilul în modele adecvate la fiecare vârstă.
Care sunt cele mai frecvente anxietăți masculine legate de paternitate? Cu ce astfel de probleme vin bărbaţii la cabinet?
B.I.: Am să încep cu ultima întrebare spunând că e regretabil că tații nu îndrăznesc mai des să apeleze la psiholog pentru orientare și sfătuire când dificultățile cu copiii sunt benigne.
De regulă, vin când problema cu comportamentul copilului lor preadolescent și adolescent a ajuns o problemă de familie sau o problemă socială.
De asemenea, tații mai vin la cabinet cu probleme de cuplu, de relație cu mama, care are puncte de plecare sau de inflamare în modul în care se implică ca părinți, în distribuția rolurilor etc.
Pentru că destui tați nu-și recunosc dificultățile, frământările și anxietățile legate de rolul de tată, nici nu le prea discută nici în grupul de tați din rețeaua socială imediată și nici cu psihologul.
Aici, reținerea joacă un rol hotărâtor în dificultatea de a găsi soluții. Mamele discută mai mult și, ca atare, se și expun la mai multe opțiuni, dintre care pot alege.
Ar fi fantastic dacă tații ar fi mai deschiși, să ceară și să primească ajutor când au nevoie. Pentru asta, însă, trebuie să înțeleagă că e normal să aibă dificultățile pe care le au și să admită că o competență are nevoie de timp, atenție și efort, orientate de informații de calitate.
Cum ar trebui să acționeze tatăl în anii turbulenţi ai adolescenţei?
B.I.: Așa cum am spus, deși sunt provocări diferite pentru tătici de fete și de băieți, în anii adolescenței principala sarcină a tatălui este să se controleze pe sine, și capacitatea de control îi va fi pusă la încercare și va avea din plin ocazii de a exersa acest control sau de a eșua în fața provocărilor.
Cele mai reușite relații tată-adolescent sau adolescentă l-am văzut la bărbați flexibili, capabili să îmbine și să alterneze optim fermitatea trasării limitei, a afirmării regulei și faptul de a oferi permisiuni și a tolera explorările adolescenței.
O altă componentă esențială – și care este valabilă și pentru mamă – este comunicarea. Este o provocare să menții canalul de comunicare deschis cu copilul tău care a crescut, care este acum preadolescent sau adolescent.
Riscul pierderii comunicării este, în opinia mea, cel mai mare risc, pentru că îl expune pe copil la informațiile pe care le primește doar din anturaj.
Însă, ca să poți comunica esențial, trebuie să poți asculta și înțelege, pentru că tendința părinților la vârsta asta e să vorbească mai mult și să moralizeze. Ei uită să asculte.
Ce înseamnă să fii un tată bun și când copiii tăi au peste 20 de ani?
B.I.: La 20 de ani ai fiului sau fiicei (și peste), este o reală provocare să rămâi părinte. Și să-ți găsești un rol potrivit de părinte.
Esențial acum este să știi să fii de ajutor fără să te bagi în viața copilului tău, să știi să-i respecți autonomia fără să-l tratezi cu distanță, răceală, ignorare;
să fii acolo pentru el fără să controlezi să-i respecți eșecurile și să îi celebrezi succesele; să-l sprijini în efortul de a se desprinde de tine și de voi, ca părinți.
Ca să poți face asta, trebuie să-ți amintești constant că este adult și asta este foarte greu pentru mulți.
O altă condiție este să ai o viață a ta de care să te ocupi, pentru că, altfel, tentația este să-ți gestionezi și să-ți controlezi copilul tău cel mare.
Oricum, se pare că de la o generație la alta – în special din cauza dificultăților economice – copiilor mari, adulților tineri le este mai greu să se desprindă de cuib decât înainte.
În fine, un tată bun încurajează fără să critice, discută critic fără să deprecieze și oferă suport fără să șantajeze.
Bogdan Ion este președinte fondator al Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții, precum și lector universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea București.
