Viaţa ca joc şi jocul de-a viaţa

Când suntem copii, ne dorim să devenim cât mai repede adulţi, să ne bucurăm de beneficiile pe care ne imaginăm că le au cei mari și la care râvnim cu poftă, fără să știm foarte limpede de ce. Apoi, când ajungem, în cele din urmă la maturitate, începem să avem nostalgii după copilărie, să privim în urmă cu dor, cu o dorinţă nedeslușită de a redeveni copii măcar pentru o clipă.

Privite din afară, jocul și joaca par să fie cam același lucru. Un soi de pregătiri repetitive și stângace pentru viaţa de adult, exerciţii în care învăţăm și experimentăm, fără să știm, crâmpeie din ceea ce vom deveni mai târziu. Dar dinăuntru, din perspectiva experienţelor pe care ni le prilejuiesc, ele sunt foarte diferite.

Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de iunie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.