Viata in comun

Mic ghid de buna coabitare, conceput dupa sfaturile unui specialist in probleme legate de copilarie si adolescenta. Pentru ca furia si conflictele sa lase loc armoniei.

Sa-ti imparti teritoriul si sa conciliezi diferentele nu este lucru usor, mai ales intre parinti si copii. Am gresi daca am crede ca dragostea singura poate rezolva toate dificultatile de comunicare si de gestiune a spatiului. Retetele pentru a trai armonios in familie sunt la fel de aleatorii precum cele care se presupune ca il fac pe Fat Frumos sa apara ori precum cele care, se presupune, ca aduc bogatia. Totusi, intre modurile de folosire de baza si analizele psihologice sofisticate, exista cateva repere-cheie care nu trebuie pierdute din vedere.

In opinia lui Gérard Sévérin, psihanalist, specialist in probleme legate de copilarie si adolescenta, parintii, adoptand doua atitudini, pot evita derapajele si conflictele interminabile. Prima atitudine: sa stie sa puna limite si sa spuna „nu“. A doua: sa vorbeasca, pentru a exprima clar reprosurile si furia, la fel ca si dragostea si bucuria de a fi impreuna. Pentru ca viata in familie ne pregateste pentru societate, mizele coabitarii sunt capitale. Tur de orizont al dosarelor celor mai spinoase.

TELEFONUL

Cine plateste facturile? Ar trebui sa respectam anumite limite orare? Ar fi mai bine sa le dam un telefon mobil?

G.S.: Telefonul este legatura intre interior si exterior. Cu acest titlu, ceea ce pune in joc este foarte important. Mi se pare preferabil ca ei, copiii, sa ceara permisiunea parintilor sa dea un telefon, la fel si sa nu iasa din casa fara a avea permisiunea parintilor. Pentru adolescenti, este putin diferit: ei invata sa se detaseze de parinti, iar contactul cu prietenii este indispensabil. Totusi, ei au nevoie sa li se aminteasca niste reguli: poate faptul ca ar trebui sa contribuie si ei la plata facturii in cazul in care aceasta este excesiv de mare, sa nu mai fie sunati daca este trecut de o anumita ora sau in timpul orelor de masa, etc. Ideal ar fi sa dispuna de o anumita suma pe care sa o cheltuiasca pe telefon (oricare ar fi aparatul: telefon mobil, telefonul fix sau linia secundara), cu scopul ca ei sa invete sa gestioneze suma respectiva – deci, sa se „autonomizeze“. Pentru toti, telefonul mobil este preferabil, pentru ca le permite sa se izoleze. Atunci cand un parinte sau un copil telefoneaza, discretia este, bineinteles, in joc in ceea ce priveste identitatea interlocutorului si natura conversatiei.

VIATA INTIMA A PARINTILOR

Ar trebui sa le interzicem camera de dormit a parintilor? Cum sa nu facem din scenele conjugale un spectacol?

G.S.: Primul lucru esential care trebuie sa le fie amintit: copiii nu au ce cauta in camera parintilor atunci cand acestia sunt in pat. Nu au voie sa se harjoneasca cu ei sub patura. Iar parintii, atunci cand fac dragoste, trebuie sa incuie camera cu cheia! Nu trebuie sa facem din copii spionii vietii sexuale a parintilor. Iar acest lucru este valabil si pentru sala de baie: nuditatea nu trebuie impusa copiilor. A pune limite copilului il obliga pe acesta sa mearga sa caute in alta parte placerea. Acest lucru il frustreaza pe moment, dar numai astfel se structureaza si creste. In ceea ce priveste conflictele dintre parinti, fie ca acestea au legatura cu educatia copiilor sau cu probleme legate de viata lor privata, sa si le rezolve in camera lor!

MESELE

Mesele in comun sunt esentiale? Cum sa tinem cont de gusturile fiecaruia fara a transforma casa intr-un restaurant? Si sistemul meselor stil bufet?

G.S.: Luand masa in familie nu doar ne hranim: impartim, schimbam, „mancam“ dragoste. Dar este mai bine sa nu facem din aceste momente niste obligatii, daca sunt percepute ca niste constrangeri de catre toti. Ar fi, fara indoiala, profitabil ca parintii sa se intrebe asupra lucrurilor care ar putea bloca comunicarea in sanul familiei. Cred ca este important sa nu ramanem prizonieri ai regulilor rigide. Mesele care reunesc familia pot fi intalniri punctuale, si vor fi foarte apreciate. In schimb, formula de autoservire pentru toti mi se pare daunatoare, pentru ca mesele astea individuale nu favorizeaza schimburile.

TIMPUL LIBER

Cine decide iesirile? Cultura: este la alegere sau este program impus?

G.S.: Este inutil sa ne plictisim impreuna sub pretextul ca activitatile comune sudeaza familia. Proiecte punctuale, da. Dar nu este necesar sa ne obligam la ritualuri care atarna greu. Daca este important ca fiecare sa poata sa isi dea cu parerea despre modalitatea de a petrece timpul liber impreuna, ar trebui sa facem o diferenta intre copii si adolescenti. Daca cei din urma petrec mai mult timp cu prietenii decat cu familia, primii raman supusi deciziei parintilor. Asta nu exclude participarea lor la alegerea iesirilor sau, cel putin, isi exprima dorintele. In ceea ce priveste iesirile in oras, atunci cand acestea sunt traite ca o obligatie de familie, este pentru ca ele sunt prezentate in acest mod de catre parinti. Cultura – teatrul, un film – se traieste, nu se suporta. Este de datoria parintilor sa o faca atragatoare! Incepand prin a o trai ei insisi ca pe o placere si nu ca pe o obligatie. Iar in ceea ce priveste vacantele, mi se pare important sa ii facem sa participe la proiect si sa tina cont de gusturile si nevoile lor. De ce adolescentul nu ar petrece o parte din timpul sau cu familia si o parte cu prietenii? In adolescenta, este important sa frecventeze persoane de varsta lor pentru a creste.

TELEVIZORUL

Este nevoie de doua? Unul pentru parinti si unul pentru copii? Cine decide alegerea programelor? Este permis televizorul in timpul meselor?

G.S.: Nu sunt de acord cu existenta televizorului in camera copiilor, nici in cea a parintilor, de altfel. Copilul este conceput in asa fel incat este dornic sa caute programe de divertisment: lasat sa aleaga singur, nu va iesi din inclinatia lui pentru usurinta. Alese de catre parinti, programele permit accederea la alte informatii, care lasa loc conversatiilor, exersand spiritul critic… Dar nu trebuie sa cadem nici in extrema cealalta, cu un tata de familie care stapanste telecomanda ca pe un sceptru! Se pot discuta impreuna programele, alegerea unei emisiuni, posibilitatea de a inregistra un film sau altul, etc. Sa nu diabolizam televizorul, nu este decat un instrument! Dar sa fim vigilenti: poate frana comunicarea in familie. De aceea, sunt contra deschiderii lui in timpul meselor familiale. Nu serveste la nimic ca suntem reuniti in jurul mesei daca nu exista schimb de replici si comunicare.

CONFLICTELE INTRE COPII

Ar trebui sa intervenim? Unde trebuie sa se rezolve? Cu ce pot fi profitabile?

G.S.: Parintii nu trebuie sa intervina in conflictele dintre copii decat daca unul dintre ei este intr-un mare pericol. A se amesteca inseamna a interveni in relatia dintre ei. Nu trebuie sa uitam ca aceste conflicte iau o si mai mare importanta in prezenta unui parinte, scopul cautat fiind acela de a-l determina pe parinte sa intervina ca sa isi desemneze preferatul. Viata in familie este un antrenament, o repetitie a ceea ce va fi viata de societate. Copiii nu vor putea conta mereu pe un parinte pentru a le apara interesele. La fel ca si certurile intre parinti, cele intre frati si surori ar trebui sa se rezolve in absenta parintilor, de preferinta in camera copiilor. Vor intelege, astfel, ca nu trebuie sa „debordeze“. Este la fel de important ca toata lumea sa aiba dreptul la o intimitate emotionala. Copiii, de exemplu, nu au de ce sa fie bombardati cu intrebari atunci cand sunt incapatanati sau trec prin perioade tulburatoare. Nici nu trebuie sa ne ascundem emotiile ori sentimentele pentru a-i linisti pe ceilalti. O coabitare buna are si urcusuri si coborasuri, obligatia de a se conduce impecabil sub pretextul de a nu deranja comunitatea nu este un argument valabil. Trebuie gasit echilibrul intre discretie si autentic.

FAMILIA MARITA

Sunt obligatorii duminicile in familie? Si vizitele la bunici?

G.S.: Vizitele fortate si regulate in familie au foarte putin efect pedagogic. Totusi, este de dorit ca un copil sa isi dea seama de existenta generatiilor: pentru a se situa in timp, pentru a realiza ca nu a ajuns pe lume singur, dar si pentru a intelege, in acelasi timp, ca nu este centrul Universului. In schimb, atunci cand unchii, verisorii sau bunicii sunt invitati acasa, este inutil ca toata familia sa raspunda prezent. A saluta, a schimba cateva fraze este suficient. Pastrand o legatura cu familia, copiii au nevoie de a se regasi intre ei. Atunci cand sunt mereu „lipiti“ de familie, nu cresc. Lucru pe care il pot plati foarte scump mai tarziu…

SARCINILE MENAJERE

Cine ce face? Fiecare trebuie sa spele rufele personale? Ar trebui sa facem distinctia intre spatiul comun si cel privat?

G.S.: Daca copiii vad ca parintii isi impart sarcinile domestice, vor ajuta si ei fara probleme. Exemplul este important in masura in care demonstreaza ca, in societate, fiecare trebuie sa contribuie pentru reusita. In ceea ce priveste spatiile, mai ales camera copilului, lucrurile sunt diferite. Este vorba despre spatiul privat: il gestioneaza asa cum doreste. Nici nu se pune problema sa faca incursiuni in absenta lui, acest lucru ar insemna violarea domiciliului privat. Chestiunea spalarii rufelor este importanta: fetele manifesta des dorinta de a se ocupa de lenjeria lor intima, este important sa le respectam pudoarea. La urma urmelor, nimic nu le impiedica pe adolescente sa invete sa foloseasca masina de spalat rufe. O buna coabitare implica faptul ca pudoarea si discretia sa ghideze comportamentele in sanul familiei, inclusiv pentru lucrurile aparent banale.