Viata privata a mamelor singure

Psihologul Corina Acris, specializat in psihoterapie de familie, vorbeste despre necesitatea unei noi relatii intre fostii soti.

„Parteneriatul mamei cu fostul sot e bun pentru copii”

In cazul in care o familie se confrunta cu divortul, este foarte important modul in care reuseste sa depaseasca acest moment si felul in care se reorganizeaza. Acest lucru va influenta semnificativ modul in care copiii vor reusi sa treaca de eveniment, precum si modul in care parintele ramas cu copiii va putea sa-si gestioneze in continuare propria viata, relatia cu copiii, cu fostul partener, dar si noile relatii.
Este esential ca fostii soti sa inteleaga ca incetarea calitatii de sot/sotie nu trebuie sa afecteze rolul lor de parinti. Ei trebuie sa dezvolte un nou parteneriat, cel de parinti ai copiilor. Daca vor reusi sa dezvolte in mod real acest parteneriat, copiii vor depasi mai usor evenimentul, iar mama, in grija careia raman de obicei copiii, se va descurca mai bine, deoarece nu va fi nevoita sa suplineasca si rolul tatalui.
Implicarea tatalui este extrem de importanta. Din pacate, multor cupluri le este greu sa divorteze pe cale amiabila. Parintele care ramane cu copilul – de obicei mama – se poate folosi in mod eronat de copil, considerandu-l un fel de instrument prin care controleaza accesul celuilalt parinte, fie la copil, fie la alte resurse.
De multe ori, mamele ii tin pe copii la distanta de tata, in conceptia lor el putand avea influente negative asupra copilului. Consecinta este, pe de o parte, un conflict emotional la copii, care sunt pusi in situatia de a alege si de a-si renega un parinte, iar pe de alta parte, mama trebuie sa-si asume singura toate responsabilitatile. In astfel de situatii, mamele isi concentreaza toata energia asupra copiilor, ceea ce poate sa duca la dezvoltarea unei relatii de dependenta cu copilul. Aceste relatii de dependenta nu sunt constructive nici pentru mama, nici pentru copil.
Este important ca mama sa faca o distinctie intre rolul de parinte, care implica anumite responsabilitati parentale, si calitatea ei de femeie, viata ei intima, privata, care o priveste personal si pentru care nu trebuie sa dea socoteala nimanui. Pentru a-si facilita si mai mult accesul la viata privata, este recomandabil ca mama sa dezvolte o retea de suport, sa faca apel la noi resurse, sa incurajeze relatiile dintre copil si adultii de incredere.
Nu mai este o problema ca o mama singura sa aiba un alt partener. Cunosc chiar foarte multe cazuri de mame singure care au reusit sa-si construiasca o alta relatie. In acelasi timp, sunt multe mame singure care afirma ca vor o relatie, dar in realitate nu fac pasi concreti in acest sens, deoarece isi ocupa tot timpul cu copiii. Ceea ce int?lnesc mai rar in cazurile mele din cabinet este un parteneriat real cu fostul sot.
Mamele care reusesc sa isi faca alte relatii au tendinta sa dea noului partener rolul parental, de tata al copilului, si sa-l inlature pe tatal natural din viata copilului, ceea ce de multe ori creeaza conflicte si probleme in noul cuplu.

Tatal trebuie sa joace un rol principal
Avem o succesiune de familii: cea originala si cea refacuta, in care fiecare element are rolul sau: reinventeaza legatura. Tot atatea incercari, pe care o mama singura le va traversa cu mai multa usurinta daca tatal isi asuma rolul sau si ii protejeaza pe copii, asigurandu-i astfel mamei un spatiu intim si un drept la libertate. Rolul lui este si cel de a o ajuta pe fosta sotie sa evite tentatia de a imparti aceste atributii cu noul ei partener ori iubit. Viata privata a acestor femei este o provocare: posibilitatea de a ramane fidele rolului lor matern, dar si nevoia de a nu-si pierde feminitatea si calitatea lor de femei dezirabile. Important este sa nu il priveasca pe copil ca pe o piedica in viata lor amoroasa sau ca pe o solutie contra singuratatii.

de citit
Scenariile narcisice ale parentalitatii, J. Manzano, F. Palacio Espasa, N. Zilkha, editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2002.
Convorbiri psihanalitice cu parintii, D.W. Winnicott, editura Trei, Bucuresti, 2003.
Ce le spunem copiilor, Françoise Dolto, editura Trei, Bucuresti, 2005.

de Daniele Luc
traducere si adaptare
Sabina Dorneanu

Poze din arhiva Edipresse.