Anne Hathaway: Sunt optimista prin educatie

Frumoasa de pica, delicios de haioasa si de abordabila. Anne Hathaway are aerul unei ducese tinere, coborata in mijlocul multimii. Si nu are nici o jena in a-si exprima minusurile si slabiciunile.

A terminat o relatie care i-a stricat imaginea (cea cu Raffaello Follieri, un tip de 30 de ani, antreprenor in imobiliare si care acum e la inchisoare). Dar acum, frumoasa Anne, cea cu nume shakespearian, e mai infloritoare ca oricand. Are un nou prieten, Adam Shulman, de 27 de ani, cu care declara ca e fericita. A ajuns la faima internationala in urma rolului sotiei lui Jake Gylenhaal din „Brokeback Mountain“, in 2005.

Abia atunci a inceput sa fie luata in serios. Pana in acel moment nimeni nu o departaja de rolurile din Ella Enchanted sau Jurnalul Printesei. S-a mai plimbat ea putin prin Diavolul se imbraca de la Prada si a fost ce­va cam prea siropos romantica in Being Jane Austen. Anne este fiica unui avocat si a unei actrite de teatru. Relatia cu Follieri a adus-o pe prima pagina a tabloidelor, dar, de fapt, Anne Hathaway e departe de blitzurile paparazzilor.

Este bine sa fii Anne Hathaway?
–  (rade): Bun inceput pentru interviu! Da, 2008 a fost un an bun pentru mine si cred ca incepe sa fie bine sa fii in pielea mea. Pentru subsemnata a fost mereu bine sa fiu eu insami.

Ce ati invatat in ultima perioada?
–  In primul rand, sa nu imi plang de mila. Pur si simplu nu vreau sa o fac. Nu am motive sa o fac. Sau nu am avut destule. Am reusit sa trec de anul acesta fara prea multa vaicareala si ma simt mandra de lucrurile bune pe care le-am realizat.

Ultimul dvs. film se numeste „Razboiul mireselor”. Va doriti o nunta ca in povesti? Cu o rochie de vis?
–  Nu, nu prea a fost visul meu, dar este interesant ca anumite fete au despre ele insele aceasta idee. Nu e genul meu.

Va doriti sa va casatoriti la un moment dat?
–  Am stiut mereu ca ma voi marita, dar nu sunt foarte sigura de asta, cel putin in ultima vreme. Nici nu prea imi pasa, ca sa fiu sincera. Probabil ca depinde: daca gasesc pe cineva cu care sa imi imaginez un viitor pana la adanci batranete, ok, dar nu stiu daca voi simti asa ceva.

Va este greu sa aveti incredere in oameni?
–  Da, destul de greu. Ceea ce nu este cel mai bun lucru pentru mine acum. E bine sa inveti de pe urma experientelor care te-au dezamagit. Instinctiv, eu credeam tot ce e mai bine despre cineva si ma grabeam cu toata inima catre acel cineva.

Dar am ajuns in punctul in care aceasta trasatura a devenit o slabiciune. Deci, acum imi este destul de greu sa fiu eu insami si sa ma uit in jur si sa fiu atenta sa nu mi se intample ceva. Stiu ca imi face foarte bine sa am alaturi oameni in care sa am toata increderea si sa am si parerea lor despre ceea ce mi se intampla, pentru ca nu doar eu pot avea o opinie obiectiva. Si anumiti prieteni ai mei s-au dovedit excelenti psihologi. De asemenea, ei se poarta tare frumos cu mine. Oamenii, in ge­neral, se poarta frumos cu mine. Cred ca sunt norocoasa sa fiu cine sunt. Desi e si putin ciudat.

Editare de Cristina Udangiu
Foto: Hepta

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii mai.