Antioxidantii pot fi periculosi?
Pilulele care lupta impotriva imbatranirii iti ofera o piele frumoasa, unghii rezistente, par mai sanatos si o imunitate sporita… In farmacii, aceste promisiuni sunt concentrate intr-un flacon cu eticheta „Antioxidanti“. Dar pentru a sti cu adevarat de ce suplimente avem nevoie, este foarte important sa identificam ce se intampla cu si in corpul nostru. Chiar daca respiram, digeram mancarea, facem sport, trupul nostru produce radicali liberi. Produsi in cantitati rezonabile, ei sunt indispensabili: accelereaza moartea celulelor bolnave, participa la procesul de cicatrizare si ne protejeaza imunitatea. In aceeasi masura sunt si daunatori, pentru ca imbatranesc toate organele si toate celulele.
Corpul nostru este dotat cu un sistem de antioxidare intern care se bazeaza in special pe enzime completate de surse din exterior, adica vitamine, minerale, flavonoizi capatate prin aport alimentar. In cazul dezechilibrului aparut intre antioxidanti si radicalii liberi, fie pentru ca primii sunt intr-o cantitate insuficienta sau cei din urma – in exces, suferim de ceea ce se numeste stres oxidativ sau oxidant. „Aceasta este principala cauza a aparitiei unui numar impresionant de boli, peste 130, printre care cancerul, diabetul sau Parkinson“, spune dr. Marvin Edeas, presedintele Societatii franceze a antioxidantilor (SFA).
O promisiune incantatoare
Ideal, o alimentatie echilibrata este o foarte buna igiena de viata, suficienta pentru a armoniza aceste doua forte si a evita stresul oxidant. Teoria este totusi comentata de unii specialisti, printre care si farmacista Daniele Festy, specialista in suplimente alimentare: „Poluarea si stresul maresc productia de radicali liberi, in timp ce pesticidele si saracirea solului in nutrienti nu garanteaza alimentelor un aport suficient de antioxidanti“. Totusi, promisiunea antioxidantilor este una tentanta, dar, evident, apar intrebari: reprezinta ei o solutie pentru organism? Cat sunt de eficace? Chiar avem nevoie de ei? Pot fi periculosi?
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia de septembrie.