Banii, o modalitate de relationare normata social
Augustin Cambosie este psiholog clinician, profesor asociat la Universitatea „Hyperion“, psihoterapeut, formator si supervizor in psihoterapie psihanalitica.
Sunt un fapt economic, dar, ca orice creatie umana, banii au si mari implicatii psihologice. Care? Ce rol au ei in societate? De ce normeaza banii aproape totul? Trebuie sa fie invatati copiii despre valoarea lor? Cum?
Psychologies: De ce iubim atat de mult banii? Ce reprezinta ei pentru noi? De cand invatam sa ii gestionam?
Augustin Cambosie: Banii reprezinta atributul cel mai important (aproape) in relatiile interumane. Ei sunt o modalitate de relationare interumana normata social. De ce spun asta? La ora actuala schimbul social nu mai poate avea loc in afara lor. Ei normeaza achizitii, servicii, banii creeaza o ierarhie sociala care, chiar daca nu suntem de acord, exista ca atare. Deci, ei sunt un rau necesar.
Banul are o unitate de baza, si ea nu vine din valoarea afectiva pe care noi o acordam unui anumit bun, nici macar din valoarea individuala de cumparare. Poate ca eu imi doresc foarte mult o legatura de baloane colorate, copilul din mine are nevoie de asa ceva. Altul poate fi fericit ca isi ia un Jaguar.
Nu putem compara fericirile noastre. Insa, deasupra noastra exista o entitate supraindividuala, numita societate, care spune „tu cu baloanele tale sa fii sanatos, dar nu esti prea copt la minte.“ Important e Jaguarul. Si, desi exista atitudini umane, filozofii, curente religioase, care spun ca mai bine e sa aiba omul fericiri simple, astia sunt prea putini.
Directia de baza, tendinta socio-culturala de tip occidental, ne obliga la partea aceasta de competitie, care are la baza o evaluare facuta pe criterii financiare. Doi oameni sunt platiti de aceeasi firma diferit, pentru ca au valori individuale diferite. Sau o firma mai puternica il poate plati pe unul mai bine. E modul socio-cultural de a recunoaste valoarea individului. De asta mi se pare importanta consecinta de normare sociala pe care o aduc banii.
Geniile, cei asociali, cei care refuza sa intre in sistemul acesta de evaluare cantitativa si calitativa pe criterii financiare, raman tot genii, dar ca performanta socio-culturala, ei sunt mai aproape de notiunea de ratat. Ei nu pot supravietui in sistemul acesta a-financiar. De ce avem nevoie de acest sistem, de ce nu ne putem desprinde de acest model de functionare, cu tot cu scaderile sale? Nu stiu sa raspund la asta.
Cum vede psihanaliza raportul om-bani?
– Pot sa va spun care era atitudinea lui Freud in aceasta chestiune. Freud a fost un geniu. Un geniu caruia i s-a refuzat de doua ori Premiul Nobel pentru medicina, o data pentru psihanaliza si a doua oara pentru ca nu i-au recunoscut meritele legate de folosirea cocainei, pe care el a experimentat-o cu succes, din pacate si pe propria lui piele. (El nu i-a sesizat acestei substante alt aspect decat cel al anesteziei, desi ea are mai multi vectori.) Dincolo de acest aspect, Freud e o personalitate care a influentat gandirea umanista cel mai mult in ultimul secol. Nu cred ca alta teorie a avut acelasi impact. Nici macar teoria relativitatii. Ei, bine, omul-Freud a fost destul de interesat din punct de vedere pecuniar. El a constatat ca o relatie psihanalitica nu poate avea loc in absenta contractului financiar. Explicatia pentru acest fel de a pune problema este… beton.
Terapia nu poate fi altfel decat platita, pentru ca ar fi vorba de o relatie de mila, de subordonare a pacientului, el s-ar simti obligat, ar depinde de analist si psihanaliza nu si-ar atinge scopul. Dar contractul financiar cu pacientul mai vorbeste si despre faptul ca analistul trebuie sa fie profesionist, sa supravietuiasca de pe urma activitatii sale profesionale pentru ca, altfel, psihanaliza este un hobby si nu iti da nici o responsabilitate. Freud nu a fost un om sarac, si nici o persoana care sa glorifice voluntariatul.
Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii aprilie.
