Când Relațiile Devin Amare, Întoarce-te spre Interior
Sadhguru: „Pentru cei mai mulți oameni, calitatea relațiilor pe care le au în viața lor decide, în mare măsură, însăși calitatea vieții pe care aceștia o trăiesc. Când joacă un rol atât de important în viața ta, este nevoie să fie examinată. Care este baza unei relații? De ce au ființele umane nevoie de o relație? Relațiile sunt formate pe mai multe niveluri; există diverse tipuri de relații pentru a satisface diferite tipuri de nevoi. Nevoile pot fi fizice, psihologice, emoționale, sociale, financiare sau politice – pot fi de orice tip.”
Viața aceasta este o entitate completă de una singură – de ce se simte incompletă? De ce încearcă să se împlinească pe sine prin parteneriate cu o altă viață?
Oricare este natura relației, oricare este tipul de relație, aspectul fundamental rămâne că tu ai o nevoie de satisfăcut. „Nu, eu nu am nimic de obținut. Eu vreau să ofer.” A oferi este în egală măsură o nevoie cum este a primi. „Trebuie să ofer ceva cuiva.” – asta este în egală măsură o nevoie cum este „Trebuie să primesc ceva.” Există o nevoie. Nevoile pot fi diverse; prin urmare, relațiile pot fi diverse.
Nevoile din interiorul ființei umane au apărut pentru că există un sentiment de a fi incomplet și oamenii formează relații pentru a trăi un anumit sentiment de a fi compleți în interiorul lor. Când ai o relație de calitate cu cineva drag ție, te simți complet. Când nu ai asta, te simți incomplet. De ce este așa? Viața aceasta este o entitate completă de una singură – de ce se simte incompletă?
De ce încearcă să se împlinească pe sine prin parteneriate cu o altă viață? Motivul fundamental este că nu am explorat această viață în toată profunzimea și dimensiunea ei. Deși acesta este motivul de bază, există un proces complex în ceea ce privește relațiile.
Sursa Așteptărilor
Unde există o relație, există o așteptare. Așteptările pe care cei mai mulți oameni le creează sunt în așa fel încât nu există nicio ființă umană pe planetă care ar putea să satisfacă vreodată acele așteptări. În mod special, într-o relație bărbat-femeie, așteptările sunt atât de mari încât chiar dacă te căsătorești cu un zeu sau cu o zeiță, aceștia te vor dezamăgi. Când nu ești capabil să înțelegi așteptările sau sursa așteptărilor, nu poți satisface așteptările. Dar dacă înțelegi care este sursa acestor așteptări, tu poți forma un parteneriat foarte frumos.
Citește continuarea articolului în ediția dublă iulie-august 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
Sadhguru este un Yoghin, Mistic, Vizionar și autor New York Times de cărți bestseller. Numit unul dintre cele 50 cele mai influente persoane din India, activitatea lui Sadhguru a atins viețile a milioane de oameni din toată lumea prin intermediul programelor sale transformatoare. Abordarea sa nu se atribuie niciunui sistem de credință, ci oferă metode puternice și demonstrate pentru transformarea de sine. Inner Engineering Online, programul emblematic oferit de Sadhguru, este în momentul de față oferit gratuit cadrelor medicale și la jumătate de preț tuturor celorlalte persoane.