Celibatara, il caut pe Fat Frumos
Din ce in ce mai multe femei traiesc singure. Multe af irma ca astfel sunt mai fericite, mai libere. Nu-i atat de sigur intrucat, in secret, ele inca il mai asteapta pe barbatul visurilor lor.
Sunt frumoase, inteligente, cultivate, au un post plin de responsabilitati, sunt independente f inanciar… si au ales sa traiasca singure. Hiperactive, la minunata varsta de patruzeci de ani, aceste „amazoane moderne“ isi incarca agenda fara a lasa un cat de mic spatiu pentru un barbat si af irma sus si tare ca au optat pentru „libertate“. Dar este intr-adevar acest celibat o alegere?
„Mi-am construit o mica lume linistita, fara un barbat – zambeste Ana R., 40 de ani. Una sau doua iesiri pe saptamana, cateva weekend-uri, dar f iecare la el acasa. Viata de zi cu zi e nociva iubirii. Am trait doua despartiri, stiu despre ce vorbesc.“ O bruneta micuta cu ochi stralucitori, medic homeopat, pasionata de arta contamporana, Ana face parte dintre acele femei despre care se spune: „Are totul pentru a placea, si totusi nu are un partener!“
„Este o alegere, afirma ea. Pentru nimic in lume n-as schimba viata mea de celibatara cu o viata de cuplu obositoare si sclerozanta!“ O alegere? Nu e atat de sigur. Multe dintre ele manifesta o adevarata confuzie in spatele careia se ascund o nostalgie si o cautare imposibila a vietii de cuplu. Pretinsa lor alegere apare cel mai adesea ca o rationalizare, un fel de pretext ce mascheaza o teama panicanta de suferinta, o cautare a idealului sau chiar o imagine negativa a barbatului. De altfel, multe dintre ele devin constiente de aceasta problema si nu ezita sa se analizeze si sa se revalorif ice cu scopul de a trai mai bine.
Singure pentru a nu mai suferi
„Timp de saptesprezece ani i-am suportat aventurile cu orice femeie ii iesea in cale, dispozitia schimbatoare, opiniile lui fata de prostul gust pe care-l am sau incetineala mintii“ – povesteste cu tristete Cecilia P., chimista, 42 de ani. „Ma supuneam deciziilor lui de la vacante si pana la culoarea perdelelor… Odata ce copiii s-au af lat la vasta la care erau autonomi, n-am mai rezistat si l-am parasit.“ Povestea ei nu este o exceptie.
Dupa o perioada de toleranta mai scurta sau mai lunga, femeile sunt cele care isi parasesc barbatii si hotarasc sa depuna cererea de divort. Cu sau fara copii, ele aleg pur si simplu sa traiasca fara un barbat. Reexamineaza astfel vechi amintiri, alimeanteaza o furie uneori legitima si se inchid intr-un „niciodata din nou“, transferand asupra copiilor afectiunea de care ele duc lipsa. „Am tot sprijinul de care am nevoie de la f iii mei. Sunt micii mei barbati“, lanseaza Claudia V., o fermecatoare invatatoare de 41 de ani.
Nu exista o greseala in ceea ce priveste copiii? „Odata ce copilul (care nu mai este chiar copil, ci un adolescent pe cale de a deveni adult) incepe treptat sa mearga pe drumul lui, mamele se af la in situatia de a reevalua nu doar reprezentarea asupra f iului/f iicei, ci si pe cea privind imaginea de sine“, explica psihologul Miruna Techera. „Pur si simplu tema «detasarii de copii» este una plina de paradoxuri, in care exista si sentimente aparent incompatibile, dar care pot convietui lejer in suf letul mamelor. Iar «detasarea» probabil ca nu exista pe de-a-ntregul niciodata.“
Editare de Dana Musceleanu
Foto: Guliver/Getty Images
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii noiembrie.
