Cinci etape ale vietii profesionale

Totul a inceput atunci cand M. a fost numit director general al firmei la care lucrase de atatia ani. Era postul pe care il visa de atatia ani! Era consacrarea a douazeci de ani de cariera.

„Brusc, am avut senzatia ca plutesc in irealitate. Nu mai stiam cu ce rimau cele 16 ore de munca pe zi. O intrebare ma chinuia mereu: si acum?“

Anturajul nu il mai recunostea, devenise taciturn, iritabil. In realitate, M. traversa o criza profesionala, datorata faptului ca isi atinsese obiectivul de cariera, dar isi pierduse orizontul.

Anumiti oameni nu au parte niciodata de asa ceva, dar acesti insi sunt destul de rari. Majoritatea dintre noi intalneste o data sau de doua ori in cariera un astfel de eveniment, o profunda repunere sub semnul intrebarii sau o reorientare. Acestea nu sunt neaparat daunatoare individului.

Este chiar posibil sa ne servim de ele pentru a reface niste legaturi. Viata profesionala este facuta din taieturi, dolii si conflicte interioare intre ceea ce ai vrea sa faci si ceea ce ti se ofera. Rezolvarea lor poate duce la maturizare si la o etapa superioara.

Prima etapa in decolarea spre o cariera este, desigur, scoala. Acelasi orar, aceleasi constrangeri, aceleasi exigente legate de rezultat, aceeasi distinctie intre ceea ce este bun si ceea ce este rau. In anumite familii, studiile se bucura de o atentie aproape obsesiva.

Pe acest teren se exprima sperantele si proiectele generatiei de dinainte, care delega responsabilitatea de a se realiza celei de dupa. In alte familii, copiii nu au acces la studii superioare si vor trebui sa astepte ani buni inainte de a se putea „recicla“, gratie unei educatii profesionale, sau a se debarasa de „complexul autodidactului“. Prima criza profesionala: 25-30 de ani.

Citeste continuarea articolului in Psychologies, editia ianuarie-februarie