George Arion: “Cine e făptașul?”
George Arion nu mai are nevoie de introducere. Renumitul jurnalist și poet a cunoscut celebritatea scriind… romane polițiste. Anul acesta, Atac în bibliotecă a împlinit 40 de ani și va fi ecranizat pentru a treia oară. N-am scăpat ocazia de a sta de vorbă cu cel al cărui nume e emblematic pentru literatura polițistă din România.
Psychologies: Numele George Arion este celebru printre iubitorii romanelor polițiste. Anulacesta, primul dvs. roman, Atac în bibliotecă, a împlinit 40 de ani, și se pregătește cea de-a treia ecranizare a cărții. V-ați implicat în scrierea scenariului și în producția filmului?
George Arion: Prima ecranizare a cărții a fost în 1991 – regia Mircea Drăgan. Două episoade ale serialului TV Detectiv fără voie (regia Silviu Jicman, 2001) au avut și ele la bază romanul Atac în bibliotecă. Scenariile pentru ambele producții îmi aparțin. Și pentru al treilea proiect scenariul poartă semnătura mea. Deja l-am predat. Fără doar și poate, vor fi discuții cu toți cei implicați în realizarea filmului: regizor, actori, producători etc. Numai lucrul în echipă asigură reușita în acest domeniu. Eu însumi sunt curios să văd ce idei va propune fiecare. Sunt o persoană receptivă la sugestii. Dar țin să remarc ceva: mai rar ca în patru decenii o carte să cunoască trei versiuni pentru micul și marele ecran. O explicație? Proza mea e foarte cinematografică.
Psychologies: Sunt o mare amatoare a genului polițist și vă citesc din adolescență. Întotdeauna m-a interesat construcția unui astfel de roman și pentru că am ocazia, în premieră, să vorbesc cu un autor de gen, îmi permit să vă întreb cum porniți la drum când construiți intriga?
G. A.: O, sunt bucuros să aflu că mă citiți din adolescență! Cum se construiește un roman polițist? Cu multă migală, ca un puzzle. Trebuie să ai răbdare și să așezi piesele la locul potrivit, altfel iese o harababură și nu se mai înțelege nimic. După cum spunea Borges, într-o construcție romanescă de acest gen trebuie să respecți cu strictețe trei reguli: să ai un început, un cuprins și un sfârșit care să se închege într-un tot unitar. Pare simplu, dar, de fapt, e complicat, deoarece nu trebuie să te abați cu divagații inutile de la intriga pe care ți-ai propus s-o dezvolți.
Eu, câteodată, am pornit de la o frază pe care am socotit-o cu „cârlig” la cititor. Mai țineți minte cum începe Atac în bibliotecă? Cu siguranță țineți minte: „Cadavrul se află în dreapta mea, așezat pe un maldăr de cărți.” Cum să nu continui lectura după ce citești așa ceva? Iar scriitorul trebuie să-l țină pe cititor în priză așternând alte și alte fraze, ca și cum ar trage un fir dintr-un ghem de sfoară. Da, a apărut o victimă. Cine e ea? Cum și-a găsit sfârșitul? Cine e culpabil de moartea ei? Cine i-au fost apropiații și în ce relație s-a aflat cu ei? Din aproape în aproape, răspunzând la aceste întrebări și la multe altele, s-a creat un roman. După cum au spus mulți – un roman de succes.
Citește continuarea articolului în ediția dublă iulie-august 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
Dana Mina Verescu a absolvit Facultatea de Psihologie în 1997 și are titlul de MA în Psihologie Organizațională și Psihologie aplicată în domeniul securității naționale. Lucrează în presă de peste 20 de ani și a scris la revistele Grădina mea de vis, Femeia, Femeia de azi, Ioana, Cărticica practică, Național Geographic. Este redactor la Psychologies România. Este pasionată de taichi, lectură, filme și plimbări în aer liber și crede că una dintre cele mai bune psihoterapii este mișcarea.