Complexele ti le dau privirile celorlalti
Invatam ca frumusetea ne aduce avantaje imediate. Dar daca natura ne-a inzestrat cu altceva decat masuri de manechin si chip de papusa? Confesiuni ale unor femei ce si-au depasit complexele.
Avem nevoie de confirmari ale fizicului nostru
Maria A., 30 de ani, Bucuresti
Nu m-am considerat niciodata o fata frumoasa. si cred ca e tare important sa ti se spuna ca arati bine la varsta la care se construieste feminitatea… pe la 16 ani, mi se parea ca sunt grasuta. Adevarul este ca, uitandu-ma in urma, aveam mult sub greutate! Asadar, am traversat un episod de anorexie. Mi-am dat seama de asta destul de tarziu, citind despre asa ceva.
Ma indragostisem lulea de un coleg de liceu si doream din tot sufletul sa fiu demna de el, sa arat bine… Rezultatul a fost ca m-am anemiat ca la carte si am lesinat intr-o frumoasa zi de vara… ce sa zic? Pot sa imi culpabilizez parintii pana la ziua de apoi ca nu a fost atenti la problemele de identitate ale fiicei lor adolescente, dar nu mai pot schimba trecutul. Am invatat, insa, ceva: chiar daca latimea soldurilor, culoarea ochilor sau lungimea picioarelor ne e data de Dumnezeu, putem intotdeauna controla anumite lucruri: putem face sport pentru a avea masa musculara, si nu grasime, putem renunta la fumat pentru a avea un ten tanar, putem sa ne plimbam un sfert de ora intr-o zi grea pentru a avea o postura relaxata si placuta ochiului („capul intre umeri” e de la distanta marca celor stresati). (…)
Presiunea… inteligentei
Laura C., 39 de ani, Ploiesti
Cand eram mica, la scoala generala, eram cea mai buna din clasa, luam in fiecare an premiul intai, participam la olimpiade la care luam nota buna, eram implicata in tot felul de cercuri si activitati. Evident, parintii si profesorii mei erau foarte incantati de mine si ma laudau, insa colegii se purtau foarte urat si ma respingeau.
Desigur, acum poate suna ca o prostie (si s-au facut atatea filme pe tema asta incat putem spune ca subiectul este „expirat”), insa pentru un copil, drama este foarte mare. Acum, eu la randul meu am copii si incerc sa ii fac sa aiba incredere in ei, sa le ofer afectiune si sa le incurajez apartenenta la grup, dar nu pot suplini si lumea care ii inconjoara si, in niciun caz, nu vreau sa devin sufocanta. Dar nu pot sa nu ma ingrijorez si sa nu ma gandesc la faptul ca poate si ei vor trece printr-o experinta similara celei care pe mine, cel putin, m-a marcat foarte tare. (…)
O sperietoare de baieti
Mariuca G., 33 de ani, Brasov
Sunt convinsa ca orice fata, la orice varsta, nu este suficient de… Iar neajunsurile sunt, de cele mai multe ori, inchipuite. In cazul meu, complexul era mai mult decat evident. Trecea de orice miopie, strapungea orice poza, atragea toate privirile, nastea comentarii si era cea mai sigura sperietoare de baieti. In familia mea, nimeni nu avea un asemenea nas si nu pot sa imi explic de unde l-am mostenit. La un moment dat, chiar mi-am intrebat parintii daca nu sunt infiata. Incercam sa imi aranjez parul astfel incat sa imi vina pe fata. Daca nasul tot iesea in evidenta, ca macar imi ascundeam chipul sa nu fiu recunoscuta.
Eram atat de deprimata incat orice imi cumparau ai mei, sau in orice vacanta in care mergeam nu era suficient. Odata, chiar am primit o bicicleta, dar bucuria a durat pana in punctul in care am auzit: „ai vazut ce bicicleta are nasoasa aia?“. (…)
Texte primite pe [email protected], editate de Iuliana Alexa si Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com
Citeste continuarea in revista Psychologies editia iulie-august.