Cum mai stam cu educatia
Recentul bacalaureat romanesc ne-a dat cosmaruri, fie ca avem sau nu copii. Stres enorm, incertitudine (ia sau nu ia Bacul?), nopti nedormite si toate astea pentru ca adolescentul sa mearga mai departe, pe un drum despre care nu ne mai intrebam cat de potrivit este.
Educatia pare sa nu mai preocupe pe nimeni dintre diriguitorii tarii noastre. Spe-cialistii in invatamant, cei care stiu ce trebuie facut, nu se afla in pozitii de putere, deci nu pot face mare lucru. Dar ce ar trebui facut? Ce s-a pierdut iremediabil? Facultatile romanesti se situeaza in topurile internationale undeva pe langa cele din Vietnam.
Auzim povesti de groaza despre profesori care conditioneaza notele bune de prezenta la meditatii acasa la ei. Adica profesori care practica santajul, profesori penali. Elevi agramati, politicieni agramati… Ani buni de reforma haotica au adus lucrurile aici. In acest dosar nu ne propunem sa rezolvam problemele educatiei, ar fi aproape imposibil, pentru ca sunt foarte multe. In plus, nu sunt numai ale noastre.
Peste tot in lume se pune problema reformarii practicilor invatamantului, pentru ca lumea si, mai ales, piata de munca evolueaza intr-un ritm fara precedent in istorie, care face ca proaspetii absolventi sa nu mai fie atat de bine adaptati la ceea ce se cere pe piata muncii… Orice parinte vrea sa stie ca odrasla isi va gasi locul in lume, in epoca ei, ca va avea succes si va fi remunerata corespunzator pentru ceea ce face, ca va avea confortul financiar necesar constructiei unei familii, ca ii va fi mai bine decat lui.
CE INVATAM DE FAPT?
Sa scriem, sa socotim, mai tarziu invatam sa descifram lumea vie, biologia, poate si modul de a gandi si de a se comporta al oamenilor, psihologia, adica. Scolile nu prea pun accent pe veleitatile artistice, orele de desen nu le vor depasi niciodata pe cele de matematica, de exem-
plu. Dansul nu se studiaza decat izolat, in scoli de specialitate si, sincer, ce parinte vrea cu tot dinadinsul sa-si vada fata sau baiatul balerina sau prim-balerin?! Parintii cred ca astfel de abilitati trebuie sa ramana hobby-uri, pentru ca ele nu au mare valoare pe piata muncii de mai tarziu. Emergenta unei lumi a divertismentului, in care media vizuale sunt tot mai patrunzatoare, faptul ca oamenii, in toata lumea, consuma tot mai multa informatie video ar trebui sa ne faca sa reconsideram acest aspect.
Adica, le da informatii de mestecat, de ingerat, de inteles. Nimic gresit aici, doar ca in acest proces ceva se mai si pierde. Se pierde, de exemplu, creativitatea de care dau dovada toti copiii. Sir Ken Robinson, specialist britanic in probleme de educatie, spunea ca in sistemele actuale de invatamant din lume „irosirea talentului poate sa nu fie deliberata, insa ea este sistematica“ si ca „scolile noastre ar trebui sa aiba o dubla sarcina: nu doar imbunatatirea scrisului, cititului si socotitului, ci si a antreprenoriatului, inovatiei si creativitatii“. Se intampla asta oare?
Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia septembrie 2013.
