Editorial Iuliana Alexa: Bunavointa trebuie sa fie agresiva

Asta imi spunea acum cateva saptamani, pe jumatate serios, Arnaud de Saint Simon, directorul general Psychologies. 13 noiembrie, Kindness Day, ajunsa dupa trei ani de la lansare brand Psychologies, face furori in Franta.

Numai despre asta se vorbeste, la radio, in cotidienele gratuite, distribuite la metrou, pe site-uri. Si cum sa nu fie astfel cand, pe timp de criza, cand instinctele de supravietuire ne fac sa ne uitam adesea umanitatea, devenim agresivi, uitam sa fim empatici, sa fim simpatici, sa avem umor si sa cedam in jumatate din timp?!

„Bunavointa trebuie sa fie agresiva…“ Un paradox la care va invit sa va ganditi. Bunavointa, valoare de lux, valoare fara mare cautare in societati axate pe supravietuire, trebuie promovata ca o conditie sine qua non a supravietuirii insesi.

Oamenii, fiinte sociale pana la maduva, nu ar fi supravietuit daca regulile se bazau, in zorii umanitatii, numai pe concurenta (pentru hrana, parteneri, etc.), nu si pe colaborare. Civilizatia este un epifenomen al bunavointei, al intrajutorarii, al rabdarii si onorarii valorii celuilalt. Bunavointa este regula sociala naturala. Nu competitia, nu agresiunea…

Degeaba spunem „in ziua de azi, cine se mai gandeste sa fie bun, nu vezi cat de rai am ajuns?“. Caci asta nu demonstreaza decat o cunoastere saraca a comportamentelor omenesti. Fara sa cada in idealisme rousseau-iste si in mitul bunului salbatic, psihologii comportamentalisti de peste tot ajung constant la concluzia ca oamenii sunt inclinati in chip natural spre cooperare.

Asadar, sa promovam fiecare bunavointa in luna noiembrie. Sa o facem incepand cu propria persoana, sa devenim un pic mai prieteni cu noi insine, sa ne facem o mica placere care sa ne ridice stima de sine. Apoi sa trecem la spatiul care ne inconjoara, sa-l privim curios, amintindu-ne ca perspectiva proprie este singura care conteaza.

Da, stiu, totul este gri, lumea e rea. Dar, daca te uiti atent, vezi ca exista si pete de culoare, chiar de roz. Cunosc oameni de un pesimism atroce, incapabili sa vada ceva bun intr-o zi. In acelasi birou coexista insi al caror umor ii face sa treaca peste cancer, de exemplu. Sau cel putin sa nu cada in depresie. Acest enorm stres nu ii face neoameni, dimpotriva, ii face mult mai empatici si amabili.

Ceea ce vreau sa spun este ca nimic nu ne da dreptul sa fim aroganti, agresivi sau cinici, oricat farmec intelectual ar fi avut… Churchill, sa zicem. Cineva spunea odata ca „aroganta e o prostie“ (o nuanta mai subtila a proverbului cu prostul fudul) si cred cu tarie ca asa e. Avem mai multe motive sa fim smeriti (mereu mi-a placut acest adjectiv arhaic si religios) decat avem sa fim fuduli.

Dar asta nu inseamna a fi moale ori submisiv. A fi binevoitor, a face voluntariat, a sta langa un batran singur, a vorbi frumos cand esti iritat, a avea rabdare – toate acestea inseamna tarie de caracter. Sa promovam fiecare bunavointa, agresiv, cu tarie de caracter!