Gelosi pe fosta iubire a celuilalt?

Uneori este dificil sa acceptam trecutul amoros al partenerului… Iata o gelozie retrospectiva care, in mod surprinzator, ne spune mai multe despre sine decat despre cuplu.

Albume foto rasfoite, prieteni chestionati, pagina de Facebook a fostei analizata pana la cel mai mic amanunt… Incercam sa aflam… ce? Este insesizabil ce a impartasit partenerul intr-o relatie anterioara. Fiecare cuplu i-a relevat o parte inedita, iar daca inaintea noastra a avut mai multe povesti de dragoste, ne temem ca exista elemente care ne scapa.

Si, de aici, suferinta, care reapare constant. „Pana la mine, C. a mai avut trei sotii“, povesteste I., 52 de ani. „Astazi reusesc sa ma controlez ceva mai bine, dar o singura aluzie la fostele casnicii era suficienta pentru a ma intrista profund. Fara sa ii spun nimic, bineinteles…“

Asadar, temerilor li se adauga si culpabilitatea de a-i reprosa celuilalt un trecut din care nu se poate schimba nimic.

„Prin certurile extrem de dure, simt cel mai bine forta atasamentului lui V. Daca ramane langa mine, inseamna ca ma iubeste cu adevarat…“, recunoaste M., 33 de ani.

Pentru ca ne este teama ca nu suntem la inaltimea asteptarilor

Atunci cand este indreptata spre fosta iubire a partenerului, gelozia releva o stima de sine foarte scazuta si teama de a nu fi la inaltimea asteptarilor. Suntem mai bune decat precedenta? Suntem suficiente pentru partenerul nostru? De ce este cu noi? Toate aceste intrebari fac trimitere la modul in care suntem construiti.

Am fost doriti de catre parinti, demni de interes si de dragoste? Am fost mai putin iubiti decat un frate mai mare sau comparati cu acesta fara incetare? Gelozia mai ascunde cateodata si nevoia de a fi sigur de propria normalitate… Fosta partenera credea sau spunea cutare lucru? Gandesc eu normal, sunt un om normal in felul meu de a fi? Sau e nevoia de a testa dragostea celuilalt, atunci cand nu suntem siguri ca putem fi iubiti…

Pentru ca retraim rivalitati din copilarie

In spatele geloziei retroactive se ascunde idealul dragostei platonice: doi iubiti incompleti fara celalalt, destinati sa fie mereu impreuna. Devine insuportabil ca unul dintre ei sa iubeasca pe altcineva. Pentru ca speram mereu sa regasim acea simbioza din copilarie, cand eram un intreg cu mama si o copleseam in totalitate.

Pe parcursul dezvoltarii noastre, intalnim doua mari gelozii care ne pot crea probleme la varsta adulta. Prima apare la stadiul „oglinda“. Atunci cand mama ne desemneaza reflectia in oglinda si spune: „Tu esti“. Atunci devenim constienti ca suntem separati de ea si ca timpul fuziunii a luat sfarsit.

Dar si ca aceasta imagine este o iluzie, care nu ne defineste in totalitate, ca suntem inconjurati de persoane asemanatoare, care ne-ar putea lua locul (frati, surori, colegi de clasa…), deci ca putem fi inlocuiti. La aceasta gelozie curenta, pe care Freud o numea „rivalitate de concurenta“, se adauga cea oedipiana: atunci cand un adult, respectiv tatal, ne limiteaza accesul la mama.

In timpul analizei, I. realizeaza ca a dormit in camera parintilor sai pana la o varsta inaintata, poate pentru ca dorea sa-i ia locul tatalui: „Pe la cinci ani, intrucat mama nu era doar a mea, am decis ca nu ii voi mai da nimic. Iar crizele de gelozie pe care i le faceam le aplic si in casnicia mea cu M., tot cu acelasi scop: de a testa dragostea“.

Gelozia trezeste aceste momente dificile din copilaria noastra, dar ascunde cateodata si beneficii inconstiente. Introducand o a treia persoana in cuplu, ne face sa retraim ceva din Oedip, din interdictiile lui, si ne sustine dorinta.

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia august 2013.