Genii ale binelui, genii ale răului și boli psihice comune
Mari politicieni sau artiști, faruri ale științei sau religiei, genii ale binelui sau răului, mulți dintre acești oameni ieșiți din comun au avut „smintelile” lor. Aflați mai jos câteva exemple inspirate din recentul volum Sănătatea psihică a geniilor (Editura Trei), în care psihiatrul francez Patrick Lemoine evaluează sănătatea psihică a 45 de genii (bune sau rele) ale istoriei umanității – de la Pericle și Ginghis Han, la Darwin, Einstein și… Zinédine Zidane.
Leonardo da Vinci
Cel mai impresionant geniu al tuturor timpurilor, Leonardo și-a dovedit creativitatea sclipitoare în varii domenii: de la pictură și sculptură, la arhitectură, optică și chiar muzică. Însă, pe cât de multe domenii stăpânea, pe atât de greu îi era să ducă la bun sfârșit nenumăratele proiecte la care se înhăma. „Fără îndoială, era un pic prea perfecționist”, observă Patrick Lemoine. Și, destul de probabil, suferea de tulburare bipolară, cunoscută până nu demult și ca boală maniaco-depresivă: „a alternat perioadele de exaltare maniacală, când făcea nenumărate descoperiri, cu altele de deprimare, când nu producea mare lucru”. Potrivit unui studiu din revista Brain, din 2019, această incapacitate a lui Leonardo de a duce la capăt diversele cercetări și invenții ar trebui pusă nu pe seama depresiei sau perfecționismului, ci a ADHD-ului. Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate se caracterizează prin amânări repetate, reverie și tendința de a sări de la o sarcină la alta, lăsându-le pe toate neîncheiate.
Mao Zedong
Marele Cârmaci al Chinei comuniste a fost un veritabil prădător sexual, având patru căsătorii și preferând virginele de 14 ani, care, credea el, îi confereau putere și longevitate. În plus, nu avea prieteni și părea să sufere de delir de persecuție. Adept al violențelor extreme și al unor politici economice falimentare, Mao refuză să admită dovezile clare ale eșecurilor ideilor și strategiilor sale. De fiecare dată când dă greș, spune că e vina sabotorilor și a contrarevoluționarilor. Un alt exemplu pentru judecățile sale iraționale: aflând că tatăl uneia dintre concubinele sale este stomatolog japonez, o acuză imediat de spionaj în solda japonezilor.
Un „delir de interpretare tipic”, observă Lemoine, al cărui diagnostic este: „paranoia cu componentă perversă”.
Citește continuarea articolului în ediția dublă iulie-august 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
