Gwyneth Paltrow: Trebuie sa infrunti starile de rau
Are doi copii care ii umplu tot timpul: Apple (Mar) Blythe Alison, o dulceata de fetita de patru ani si un baiat de doi ani, pe nume Moses Anthony. Ii place sa fie mama, si asta e evident. Vorbeste cu entuziasm despre cei doi copii ai sai, pentru care ar vrea sa salveze lumea, si vorbeste cu aceeasi detasare despre depresia postnatala pe care a incercat-o dupa nasterea celui de-al doilea copil.
Daca esti blonda la Hollywood nu prea ai sanse sa primesti roluri grele. Faci cariera pentru ca „te iubeste camera“ oricum. Dar sunt si exceptii. Gwyneth Paltrow a obtinut la o varsta frageda Oscarul, a trecut prin bratele lui Brad Pitt, s-a maritat cu un star rock, asadar se poate spune ca a facut toate lucrurile la care alte femei viseaza, bovaric, toata viata. Mai putina lume stie insa ca a facut depresie post-partum dupa nasterea fiului ei, ca e fan al alimentatiei organice (merge pana acolo incat isi pune copiii „la post“ de humus si ciuperci exotice.) A facut terapie pentru a se regasi dupa lauzie si a suportat 70 de ore de travaliu pentru a o naste natural pe Apple, fetita ei.
A incheiat amiabil o prietenie pentru care alte femei si-ar da viata: Madonna. De ce? pentru ca nu a fost de acord cu stilul extravagant de viata al divei. Asadar o femeie cu aer fragil, dar cu principii puternice. O mama indragostita de copiii ei dar o femeie inca foarte sexy si eleganta. O role-model cu opinii ferme dar cu fragilitati asumate public. Gwyneth Paltrow este una dintre cele mai naturale „leading ladies“. Frumusetea ei se maturizeaza elegant si fara complexe. Iata ce povesteste, cu relaxare, cea mai aristocrata (in sens european) dintre americance.
Psychologies: Ati dat copiilor dumneavoastra nume ciudate. De ce?
Gwyneth Paltrow: Sotul meu i-a spus Apple. A spus ca, daca vom avea o fetita, o vom numi Apple. Mie mi s-a parut foarte cool. Imi plac numele neobisnuite. Si i se potriveste de minune. Ea este marul meu. Moses (Moise) e un nume mare. Motivul e ca tatal meu a fost evreu si ca se numea Moses. Mie mi s-a parut un nume minunat, imi place tare mult. Si mai e faptul ca se poate pronunta in orice limba, ceea ce nu e valabil si pentru numele meu.
Cum sunt copiii dumneavoastra? Probabil sunteti foarte mandra…
– Fiul meu taie totul cu sabile lui si alearga ca un maniac. Are o gramada de testosteron, cred ca va fi un mare clovn si ca va face pe toata lumea sa rada. Un barbat micut…
Fetita mea are multa imaginatie si ii place sa stea degeaba ore intregi si sa-si creeze propria lume. Ii place sa i se citeasca povesti si ii plac toate cartile, asadar, cred ca va fi o mare cititoare. Eu asa zic. Pentru ca are un vocabular foarte vast si e buna la tot ceea ce inseamna comunicare. Cred ca asta e din cauza ca i-am vorbit ca unui om matur, asa cum a facut tata cu mine, si asta ajuta.
Eu am vorbit foarte devreme, si ea a facut la fel. E foarte buna la comunicarea propriilor nevoi. In plus, ii place muzica tatalui ei. Si ii place si Madonna, a invatat cele mai noi figuri de dans de la ea.
Care e cel mai greu lucru in a fi mama? Multe femei spun ca e nevoia de a echilibra calitatea aceasta si viata profesionala…
– Asta mi-a fost si mie greu uneori. Te gandesti: „ei isi fac baita acum si tu nu esti langa ei“. Eu stau si plang pe platou. Dar a fost important pentru mine sa realizez ca, la un moment dat, cand nu voi mai fi alaturi de ei, le voi aduce ceva in plus, fiind mai bogata interior eu insami.
Munca le afecteaza pe femei in mai multe feluri. Multe dintre ele sunt nevoite sa se intoarca la munca pentru ca familia lor are nevoie de bani. Apoi vor sa vina acasa. Daca trebuie sa ajungi acasa si nu ai sansa de a avea o viata a ta, e la fel de greu.
Cum v-ati simtit la intoarcere?
– Eram atat de indragostita de copiii mei si am vrut sa fiu acasa, cu ei. Nu am vrut sa pierd nimic. Si trei ani din viata s-au desfasurat astfel. E incredibil cat de mult iti poti iubi copiii. Pe nimeni nu iubesti in viata ca pe copilul tau. E uimitor. Dar asta vine natural.
Ca femeie, ai in instinct dragostea si nevoia de a-ti creste copilul. Iar eu, sincer, nu am crezut ca dorinta de a munci din nou va reveni. Dar cand fiul meu a implinit sase luni, am inceput sa ma simt de parca as fi iesit din hibernare. Mi-am spus ca vreau sa stau cu el pana la un an pentru ca si fiicei mele i-am dedicat acelasi timp. M-am gandit: „cand va avea un an, daca ceva apare, si daca o sa ma tenteze si cei cu care lucrez, o voi face.“
Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii aprilie.
