Implicaţiile stilului parental
„Meseria” de părinte se învață și adesea moștenirea propriei noastre copilării își poate pune amprenta asupra noastră, inclusiv și ca părinți. Depinde de noi dacă reușim să depășim această moștenire, alegând să fim părintele de care copilul nostru are nevoie. Nu este mereu ușor, dar e o provocare plăcută și plină de satisfacție, un drum plin de necunoscute, dar și de trăiri frumoase, o altă formă de împlinire sufletească.
De câte ori ne-am surprins acționând precum părinții noștri în relația cu proprii copii? De câte ori am fost plini de griji, încărcați de frustrare sau neputință, bântuiți de teama asumării unei responsabilități prea mari și adesea unii dintre noi nici nu ne „permitem” să fim părinți pentru că ne sperie gândul de a greși sau de a ne asuma responsabilitatea creșterii și educării unei alte ființe umane?
Cu cât ne asumăm că nu e nevoie să fim perfecți, că putem învăța, că nu trebuie să avem toate răspunsurile încă de la început, cu cât ne înțelegem mai bine temerile, cu atât vom fi mai pregătiți pentru această etapă din viața noastră de adult.
Mulți dintre noi caută rețete de succes când este vorba despre creșterea și educarea copiilor noștri. Rețeta e simplă și totodată complicată dacă nu înțelegem că este important să ne observam și să ne cunoaștem copiii, cât și pe noi înșine în relație cu ei, că este important să știm informații generale despre caracteristicile diferitelor etape de vârstă ale copilului, pentru a identifica sau anticipa nevoile lui de îngrijire, educare, sprijin sau de stimulare. La toate acestea se adaugă nevoile afective ale copilului și aici vorbim de un alt ingredient resursă și nu mijloc, și anume – iubirea.
Citește continuarea articolului în ediția de martie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Știutorii” cu autograful lui Mircea Cărtărescu.
