Iubeste fiecare particica din tine
„Aceasta masa de grasime de pe burta este singura care mi se pare oribila“, spune Nicoleta, 39 de ani.
Ea nu gaseste cuvinte indeajuns de dure pentru a se autoimprosca cu dezgustul pe care il are fata de burta care i-a ramas dupa sarcina.
Sotul sau nu mai indrazneste sa-i spuna ca rotunjimile sale i se par senzuale.
Nu numai ca ea nu crede asta, dar nu mai suporta nici cea mai mica aluzie la aceasta parte a corpului sau.
„Macar atunci cand am fost insarcinata, reprezenta ceva, avea un scop! Acum strica totul! Nu mai imi vine bine nicio rochie, nicio fusta niciun pantalon!“
Ana, 33 de ani, isi detesta gura. „Este prea… mica si nu ma avantajeaza deloc, avand in vedere structura fetei mele.
Cand am vazut poze cu Monica Bellucci in Psychologies noiembrie, cat de frumoasa este, ce gura senzuala are, imi venea sa rup paginile, de invidie…“
Este inutil sa incerci sa le convingi pe Nicoleta sau Ana ca lucrurile nu stau chiar asa de rau.
Certitudinea rusinii este atat de profund ancorata in mintea lor, incat toate argumentele care ar putea sa le demonstreze contrariul sunt in van.
Cercetarea corpului pentru a identifica defectele ori sarcina a constituit dintotdeauna o caracteristica foarte raspandita a masochismului feminin.
Dar doamnele sunt „razbunate“, caci fenomenul este astazi intr-o expansiune constanta si la celalalt sex.
O angoasa care o ascunde pe alta
Se considera ca „insatisfactia corporala“ este prezenta la aproximativ 90% dintre femei si la 70% dintre barbati.
Atentia asupra propriei persoane, cultura performantei si cultul aparentei cantaresc foarte greu in parerea pe care o avem despre noi.
Cel mai mic defect presupus, cea mai mica asa-zisa lipsa este amplificata pana intr-un punct exagerat.
Ne imaginam ca asta ne strica sansa de a fi fericiti, de a duce o viata infloritoare, fara a uita faptul ca parerea celorlalti nu a contat niciodata atat de mult.
Trebuie sa spunem ca referintele corporale actuale lasa putin spatiu lipsei de perfectiune fizica.
Duo-ul „slabire-fermitate“ domneste cu o putere tiranica de neegalat asupra reflectiilor din oglinzile noastre.
„Cu cat mai mult trece timpul, cu atat mai putin imi iert anumite lucruri“, marturiseste Amalia, 41 de ani.
„Este, probabil, frica de a fi pus pe tusa din punct de vedere fizic. Acum trei ani, mi se parea ca am bratele putin prea groase.
Azi ma simt ca un halterofil. Sa aleg o bluza sau un tricou este ca o proba de foc“.
Fixatia pe un defect, la fel ca si fantezia unei perfectiuni inaccesibile, este adesea expresia unei insatisfactii difuze, a unei nelinisti existentiale care poate fi legata de frica de a imbatrani sau de fi abandonat.
Dar aceasta privire negativa asupra propriei persoane poate exprima, de asemenea, o suferinta mai veche, constanta, aceea de a fi dus lipsa de o privire parentala iubitoare si sustinatoare.
Copilul isi construieste stima de sine din ceea ce vede in privirea parintilor sai. Daca ei se simt bine in corpul lor, impacati cu imaginea lor si bine ancorati in datoria lor de parinti, copilul va fi valorizat in corpul sau si in imaginea sa.
In caz contrar, va avea un sine fragil, fara aparare. Identitatea sa va fi instabila, iar aceasta vulnerabilitate se va manifesta prin tulburari ale imaginii de sine.
Daca anumite femei si anumiti barbati se focalizeaza progresiv pe o parte a corpului, acest lucru se datoreaza rareori unei pure intamplari.
Alegem o parte a corpului pentru a exprima un defect, o stare de rau sau o suferinta.
Vorbim de o deplasare a subestimarii, care nu este constientizata de persoana si care se repercuteaza asupra unei parti anatomice.
Citeste continuarea articolului in Psychologies, editia decembrie 2011.
