Juliette Binoche – Mereu m-am daruit total
Cine este, de fapt, Juliette Binoche? Intalnirea cu ea iti da senzatia ca ori esti cu o actrita oscarizata, ori esti cu un maestru taoist alaturi.
De fapt, ea este nitel din ambele. Asculta intrebarile cu atentie si zambeste discret. Apoi se uita in departare si respira adanc. Asteapta, apoi raspunsul sau vine destul de surprinzator, uneori enigmatic, alteori aproape incomprehensibil.
Juliette Binoche nu incearca sa impresioneze pe nimeni, nu poezia este ceea ce cauta ea, ci veridicitatea senzatiilor. Si ce este mai dificil decat sa pui in cuvinte ceea ce simti?
O actrita se exprima mai mult prin corp, prin privire, decat prin vorbe. Si Juliette Binoche nu vrea sa para ceea ce nu este, o minte discursiva, notionala, spune ca se simte aproape de corp, nu de cuvinte.
Dar surasul ei larg, abordarea ei angajata in tot ceea ce inseamna arta, mersul pe un drum spiritual si practicile de meditatie zilnice…
Ea nu vorbeste, nu joaca, nu este o fiinta spirituala. Ea incarneaza toate acestea. Daca te astepti sa vezi in ea un star, vei intalni de fapt o femeie plina de lumina. Si care radiaza.
Psychologies: Pana unde mergeti in meseria dvs.?
Juliette Binoche: Nu stiu pana unde pot merge, tot ce stiu este ca tot ceea ce intelegem prin curajul actorului este devoalarea propriei sale intimitati.
Am filmat recent scene de masturbare, de exemplu (in pelicula Elles de Malgoska Szumowska, n.n.). Trebuie sa mergi, ca actor, dincolo de rezonabil, de conventional. A face filme nu inseamna sa insirui niste perle identice, una dupa alta, ci sa gasesti de fiecare data un tezaur nou, o forma noua.
Eu sunt actrita pentru a intra in dedesubturile fiintei umane, in suflet, in corp, in intrebari, in umbre si in nebunie. Daca nu suntem pregatiti sa traim extremele, inseamna ca nu suntem gata sa cunoastem esenta fiintei omenesti.
Ca actrita, ca sa raspund curiozitatii pe care o au multi jurnalisti sau cinefili, nu am facut niciodata dragoste de-adevaratelea, nu m-am masturbat de-adevaratelea, insa stiu ca am daruit total, de fiecare data, tot ce am putut.
Astfel traiesc eu arta, pentru ca vreau sa o pun pe cel mai inalt loc. Pentru mine, creatia are ceva din nastere si din moarte. Pentru a crea noutate, trebuie sa ucizi ceea ce e vechi.
Este chiar atat de simplu?
J.B.: Nu imi adresez aceasta intrebare. Nimic nu este simplu si nimic nu este dificil. Abordarea unei scene, a unei stari face sa vina catre mine mijloacele prin care sa pun in practica aceste stari.
Printr-o atitudine de asteptare, de calm, poti primi semnalele. Jocul unei scene este ca dialogul interior. Prin disponibilitate si prin smerenie scena va prinde forma. Eu devin pamantul in care va incolti samanta.
Citeste continuarea interviului in revista Psychologies editia mai 2012.
