Manual pentru parinti vitregi
In cuplurile cu copii, nefericirea parintilor care decid sa divorteze ajunge sa insemne o rupere a universului copilului. Unul dintre parinti pleaca, rutina cu care cel mic era obisnuit dispare, iar dupa un timp – mai lung sau mai scurt, locul parintelui plecat este ocupat de un nou membru al familiei.
Cand un copil apare intr-o familie, acesta vine cu o noua si mare responsabilizare a celor doi membri din cuplu, care isi asuma rolul de parinti, protectori si calauzitori ai celui mic. Daca relatia lor nu rezista probei timpului sau celei a iubirii, isi pot dizolva rolurile de sot si sotie, dar nu si pe cele de parinti. In cele mai fericite cazuri, se depasesc frustrarile relationale si ei pot decide sa ramana prezenti in viata celui mic, chiar si dupa parasirea domiciliului conjugal.
Implicarea in educatia copilului, acordarea de atentie acestuia si nevoilor lui pot face tranzitia mai usoara. In aceasta perioada copilul este expus acelorasi personaje cu care era obisnuit, iar starea lui de bine este mentinuta prin pastrarea aceleiasi locuinte, prezenta continua a unuia dintre parinti si, in parte, a rutinei cunoscute. Dar parintii pot decide sa isi refaca vietile, se recasatoresc, iar in peisaj apar personaje noi, cu roluri similare, dar atributii diferite.
„Magda avea opt ani cand am divortat de sotia mea. Am plecat de acasa, dar am ramas implicat in viata fiicei mele. Aveam program impreuna, vacante impreuna, luam parte la anumite decizii in privinta ei. Am vrut sa stie tot timpul ca o iubesc si despartirea noastra sa o afecteze cat mai putin. La un an dupa divort, am cunoscut-o pe actuala sotie, cu care m-am casatorit dupa sase luni. Magdei i-am prezentat-o treptat, povestindu-i in timp, putin cate putin, de¬spre ea. Dupa o perioada, cand ea s-a simtit pregatita, i-am si prezentat-o si, uneori, cand dorea acest lucru, o luam in vizita la noi acasa. Nu o identifica cu o mama, iar Ana, sotia mea, incearca sa ii fie prietena fara sa ii ceara nimic in schimb. Inca lucram la dezvoltarea relatiei lor, dar amandoi avem grija ca Magda sa se simta bine. Pentru ca o iubesc si mi-am dorit-o foarte mult“, ne povesteste Cristian, 41 de ani.
Gina Chiriac, psihoterapeut, explica: „Studiile psihologice de specialitate au demonstrat de-a lungul anilor ca majoritatea copiilor din familia in care apare un parinte vitreg gaseste destul de usor modalitati de a se adapta la un nou stil de viata – desigur, cu timpul si facand eforturi in acest sens. Ca psihoterapeut, am intalnit in cabinet astfel de situatii, in care copiii au reusit sa se simta perfect natural in noul mediu familial. Am constatat ca pentru copii este mult mai usoara aceasta adaptare la o noua situatie, deoarece ei, spre deosebire de adultii care preiau un nou rol (de parinte divortat si parinte vitreg), nu au avut in istoria lor de viata alte modele de familii si traiesc crezand ca asta este normalitatea.“
De cele mai multe ori, pleaca tatal
Atunci cand se produce un divort, de cele mai multe ori copilul ramane cu mama, tatal fiind cel care pleaca. Daca motivele plecarii acestuia genereaza un abandon si al copilului, el creste frustrat atat de lipsa parintelui, cat si de apasarea de a fi vinovat de plecarea lui. In functie de varsta celui mic si felul in care mama gestioneaza situatia, aceste sentimente se pot estompa sau se pot sedimenta. Aparitia unui nou sot al mamei, a unui tata vitreg, poate fi vazuta precum patrunderea unui infractor in zona de confort. Copilul are nevoie de putina siguranta, cu care incearca sa se obisnuiasca, iar o astfel de schimbare, pentru a fi perceputa firesc, trebuie introdusa treptat.
„M-am recasatorit la scurt timp dupa divort, iar Marius era in clasa a treia. Nu a fost foarte usor, nici acum nu este, intrucat tatal lui nu are nicio relatie cu el, iar actualul meu sot este un barbat mai exigent. Matei a trait atat sentimentul abandonului, cat si pe cel al respingerii de catre noul membru al familiei, implicat in viata lui. Negociez foarte mult intre cei doi, dar nu pot spune ca fiului meu i-a fost sau ii este foarte usor. Situatia s-a complicat si mai tare odata cu aparitia unui fratior. In prezent, mergem la terapie, si eu si fiul meu, pentru ca am nevoie de ajutor si solutii sa depasim cu bine tensiunile care tot apar“, se confeseaza Loredana, 39 de ani. Nu e deloc simplu…
Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia aprilie 2013.
