Monogamia este, mai curand, o alegere
Intre angajamentul de a fi o lunga perioada alaturi de cineva si motivatiile constiente sau inconstiente de a calca stramb, nu e niciodata simplu sa alegi.
Diana Vasile, psiholog si psihoterapeut, lector universitar, membru fondator al Societatii de Psihoterapie Experientiala Romana, membru al Colegiului Consilierilor si Psihoterapeutilor din Romania, membru al Academiei Terapeutilor de Trauma din Australia.
Psychologies: Cum s-ar defini, in sens larg, infidelitatea? Exista o infidelitate sexuala si una emotionala, de ex.? ( la madame Bovary…)
Diana Vasile: In sens foarte larg, infidelitatea este o experienta de viata erotico-sexuala, concomitenta cu o alta experienta erotico-sexuala fata de care consideri ca ai stabilit un contract de fidelitate. Oamenii vorbesc de diferentieri intre infidelitatea sexuala si cea emotionala, dar diferentele sunt mai degraba de detaliu decat de fond. As zice ca fondul infidelitatii este experienta de a te simti tradat sau de a trada. O numesc experienta de viata deoarece aproape orice om normal trece cel putin o data in viata printr-o astfel de situatie, cu toate consecintele ei asupra dezvoltarii si functionarii noastre ca barbati si femei.
Monogamia pe viata este, ea, naturala?
D.V.: Este naturala in sensul ca face parte din felul nostru, al oamenilor, de a functiona. Dar la fel de normala este si poligamia. Daca vorbim despre monogamie in contextul
relatiei de cuplu, monogamia este mai degraba o alegere. Pentru ca ea sa reziste, este necesar sa functioneze simultan mai multi factori, intre care maturitatea emotionala, inteligenta si forta interioara, compasiunea, curajul. Iar aceasta sinergie nu este usor de obtinut. Uneori, ne ia o intreaga viata pentru a o simti si experimenta.
A seduce un alt partener/a atunci cand cineva este deja intr-un cuplu stabil, ce poate indica despre acea persoana: imaturitate emotionala, insatisfactie in cuplu etc.?
D.V.: Cu siguranta, este vorba si despre imaturitate emotionala si despre insatisfactie de cuplu, dar nu numai. Uneori este si manifestarea unei credinte ca asa trebuie sa faca sau sa fie „o femeie adevarata“ sau „un barbat adevarat“. Cu alte cuvinte, maximul unei feminitati sau masculinitati este dat, in conceptia unor persoane, de existenta simultana a mai multor relatii, deoarece, a fi intr-o singura relatie, dedicata, ar fi un semn de slabiciune fata de partener, o dovada de dependenta. In alte cazuri, este pur si simplu vorba de un model de functionare: „Asa sunt femeile/barbatii“. De aceea, uneori, a te uita la propriul comportament infidel reprezinta o ocazie de fi surprins de tine insuti/insati.
Credeti ca se poate trai intr-un cuplu in care partenerii admit aventura (una sau mai multe) celuilalt? Chiar daca ei declara ca nu au ceva impotriva, este acea situatie normala?
D.V.: Am intalnit foarte rar aceasta situatie, atat in viata, cat si in lecturi. Si cu cat am mai multa experienta, cu atat observ ca persoanele care traiesc intr-o relatie in care stiu si declara ca nu au nimic impotriva acestui lucru, sunt fie foarte putin implicate emotional in aceste relatii, fie atat de putin atente la sine.
Intotdeauna exista consecinte asupra tuturor celor implicati, mai ales daca din acea relatie au rezultat si copii. Oricat de mult credem ca experienta infidelitatii nu are legatura cu ei, copiii preiau o parte din greutatea si consecintele faste sau nefaste ale infidelitatii. De aceea, consider ca se poate trai intr-o astfel de relatie, dar pretul platit este foarte mare: propria vitalitate si vitalitatea relatiei. Si cand spun asta, ma refer inclusiv la tendintele autodistructive care apar la cei care, aparent, accepta infidelitatea.
Foto: Guliver/Getty Images
Interviu de Iuliana Alexa
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii iunie.
