Natalie Portman: Ma analizez prea mult…

A jucat in filme de succes, a facut un documentar despre amenintarea gorilelor, iar anul acesta isi va face debutul regizoral. Desi este recunoscuta ca una dintre cele mai talentate actrite de la Hollywood, Natalie Portman are o slabiciune: e timida.

Rar mai poti vedea o tanara actrita atat de talentata, de frumoasa si inteligenta ca Natalie Portman. Sau una care sa poata interpreta roluri atat de diferite si cu adevarat extraordinare ca cele din filme precum Closer, Garden State sau V for Vendetta. Si totusi, Natalie Portman are un punct slab: lipsa de incredere in propriile forte.

„Chiar daca uneori pot parea foarte in­crezatoare si hotarata atunci cand joc anumite roluri, in realitate nu am prea multa incredere in mine“, recunoaste cu destula lejeritate actrita. „Nu cred ca sunt foarte diferita de alte femei tinere din acest punct de vedere, dar eu, cel putin, nu am pretentia ca sunt relaxata si nu am niciun complex. Incerc sa fac fata multor intrebari pe care le am legate de munca mea si de relatia cu cei din jur. Poate ca uneori ma analizez prea mult si am tendinta sa ma critic prea as­pru, dar cred ca asta ma tine cu picioare­le pe pamant si devin astfel constienta de tot ceea ce pot realiza“.

Interesant, dar Scarlett Johansson, colega lui Natalie din The Other Boleyn Girl, se plange ca aceasta este prea politicoasa si calma in situatii in care la Hollywood s-ar impune putina aroganta. „Lui Natalie nu-i place sa aiba divergente cu cei din jur sau sa faca mare caz, indiferent care ar fi motivul“, marturiseste Johansson. „Este mult prea draguta, si eu ii spun me­reu ca ar trebui sa fie mai tare, pentru ca sunt destui care vor sa profite de pe urma ei.“

Psychologies: Se spune despre dvs. ca uneori sunteti foarte rezervata.
Natalie Portman: Aceasta este una dintre dramele vietii mele. Incerc sa fiu mai degajata si cat mai putin inhibata cu cei din jur, mai ales cand sunt in prezenta unor persoane pe care le intalnesc pentru prima data. Cred ca trebuie sa trec peste dorinta de a fi pe placul tuturor si nevoia de a fi fata cea buna, asa cum am fost inca de mica, pe vremea cand traiam printre adulti si eram obligata, intr-o oarecare masura, sa fiu mai serioasa si mai constiincioasa decat majoritatea copiilor sau adolescentilor de varsta mea.

M-am aflat mereu in postura de a ma comporta intr-un anumit fel si nu am avut libertatea de a fi asa cum mi-as fi dorit. In plus, eu am fost dintotdeauna o persoana destul de disciplinata, si asta poate sa-mi dea un aer foarte sobru. Mai mult decat atat, sunt singura la parinti, asa ca si acasa tot numai intre adulti eram. In aceste conditii, nu ai cum sa nu devii un copil precoce. Iti adaptezi comportamentul la acest anturaj, vorbesti mai formal si te porti in consecinta: ca un adult.

A fost frustrant?
Nu am cunoscut un alt mediu, ca sa pot face comparatie. Am invatat sa fiu un bun observator al celor din jur si am putut astfel imita com­portamentul lor matur. Ceea ce a fost un antrenament foarte bun pentru cariera mea de actrita.

Pe de alta parte, puteti spune ca, la vremea respectiva, ati avut probleme de comunicare cu cei de varsta dumneavoastra?
Da, imi amintesc ca eram in clasa a VII-a cand am filmat pentru „The Professional“ si plangeam in fiecare zi. Nimic nu mai parea firesc. Dintr-o data, prietenii mei nu mai e­rau prietenii mei, ba mai mult, ii a­uzeam zicand ca m-am schimbat si ca ma cred superioara lor. De fapt, pentru mine a fost o experi­en­ta grea, pentru ca nu ma puteam obisnui cu gandul ca la 12 ani eram privita ca un obiect sexual.

Ati simtit vreodata ca viata dvs. a fost cumva „deformata“ de faptul ca ati devenit celebra inca de mica?
Nu. Ar fi putut fi asa, dar cred ca decizia mea de a merge la facultate ( Harvard – n.r.) si de a trai o viata de student cat se poate de e­chi­librata m-a ajutat sa ma re­des­co­par, in sensul ca am trait intre oa­meni asa-zisi „normali“. Nu am simtit niciodata ca locul meu nu ar fi fost printre ei, si asta mi-a dat un sentiment de siguranta pe care nu l-am mai avut inainte de facultate – eu neavand a­do­les­cen­ta de care se bucura ma­jo­ri­tatea oamenilor. Am fost mereu atat de ocupata cu actoria, incat in perioada stu­den­ti­ei am invatat sa fiu mult mai sociabila si, de fapt, sa ma gandesc la o viata care sa nu aiba nimic in comun cu industria filmului si cu sentimentul de ciudatenie care vine odata cu celebritatea.

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii septembrie..