O istorie a orgasmului

Viata pare cam… trista fara el. Placerea erotica e cumva fada in absenta lui. Si oricat ar fi de „vanat“ sau de „reglementat“ medical sau psihologic, orgasmul scapa definitiilor si tehnicilor.

Ne preocupa, indiscutabil. Sunt prea putini cei care se declara dezinteresati de sex (si cine ii crede…) sau spun ca orgasmul e facultativ in viata (nici de data aceasta nu sunt crezuti).

Citim despre marele O, incercam sa-i descifram mecanismele „de productie“ ne documentam, experimentam etc. Dar ce este el, de fapt? Wikipedia explica sec: incheiere a unui ciclu de stimulare sexuala, acesta este caracterizat de intensa placere fizica, controlata de sistemul nervos vegetativ. Se mai spune ca, dupa asemenea minunatie, experimentam o mare relaxare datorata eliberarii de prolactina. Scanarile RMN atesta o reducere temporara a activitatii corticale in timpul orgasmului…

De unde vine?

Asadar, nu prea are legatura nici cu inteligenta, nici cu vointa. Si, daca orgasmul masculin are o evidenta valoare adaptativa (placerea ca recompensa pentru o cat mai variata si mai intensa activitate de perpetuare a speciei), orgasmul feminin si momentul aparitiei acestuia sunt un mister pentru biologii evolutionisti.

Intr-un fermecator eseu aparut la Editura Humanitas si intitulat De ce e sexul o placere?, biologul american Jared Diamond scrie: „comportamentul evolueaza si el prin selectie naturala, asemenea anatomiei. Astfel, faptul ca sexul este o placere ar trebui sa fie consecinta selectiei naturale… De vreme ce noi, oamenii, suntem o exceptie prin ovulatia ascunsa (care ne predispune la dragoste fizica mai des decat ar fi necesar pentru a concepe un copil, n.n.), receptivitatea noastra continua si sexul de placere, este mai mult ca sigur ca asta se intampla pentru ca asa am evoluat.“

Asadar, in cursa evolutionista, orgasmul feminin pare a avea sensuri insemnate. Aparent, pare sa joace un rol central in coeziunea cuplului monogam (femeile tind sa fie fidele celui care le produce placere) si sa semnaleze chiar compatibilitatea genetica pentru a da nastere urmasilor sanatosi.

Istoria lui culturala

Placerea este tema predilecta de meditatie a celor care incearca sa o inteleaga si sa o circumscrie, sa o stapaneasca, sa o verbalizeze, sa o aduca din biologic in cultural. A ascetilor si a educatorilor. Filozoful francez Michel Foucault se intreba in Istoria sexualitatii „de ce sexul a fost atata vreme asociat cu pacatul – si ramane de descoperit cum s-a format aceasta asociere“? Placerea a semnificat ceva periculos inca din zorii evolutiei noastre culturale.

Dar de ce? Este ea responsabila de o posibila disolutie sociala? Realmente? Se credea ca femeile in cautare de placere nu vor mai fi fidele sotului si mame bune copiilor si, ca atare, placerea lor trebuie controlata, circumscrisa cuplului conjugal. Asadar femeia respectabila a fost de-a lungul multor secole destul de aseptica si de cuvioasa. Rolul acesta insa nu a fost acceptat niciodata pe deplin iar feministele radicale din secolul al XX-lea au avut ce sa combata, din mentalitatea inchistata a societatilor patriarhale (cu ramificatii inca persistente si astazi, chiar si in societati destul de largi in vederi…).

Placere egal pacat, deci. Este imposibil ca acest principiu constrangator sa nu fi fost interiorizat de-a lungul mai multor generatii de mame si de fiice pana la a deveni un stabil locuitor al inconstientului trans-generational.

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii mai.