Povestea de peste mări și țări
În portul aglomerat oamenii așteaptă feribotul. Marea liniștită își spune povestea. Firește, și cântă. Poate chiar să îți citească și destinul în palmă.
La taverna Tou Apostoli To Koutouki perne colorate, pisici leneșe, cafea grecească. Click! Prima fotografie de astăzi. Să rămână pentru restul zilelor. În larg bărci cu pescari. Încă nu e foarte cald. În Ouranopolis sâmbăta pare o zi ca oricare alta. Turiști veseli și curioși se plimbă în sus și în jos, doar i se mai spune și Poarta Cerului. Kalimera! mă aud răspunzând salutului unor tineri, ce mă întreabă dacă știu unde este Turnul Medieval. Știu!
De sub pălăria portocalie cu boruri mari, se vede chipul bronzat al Castaliei (a fost botezată după nimfa iubită de Apollo). În spatele ei, Chiron (a fost botezat după cel mai înțelept dintre centauri) o protejează. Așteaptă în rând cu ceilalți pasageri să urce pe punte.
Citește continuarea articolului în ediția de februarie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.