Profita (si) de inamici

Marii ganditori si-au pus intrebari asupra relatiilor interumane. Ei ne sfatuiesc sa apreciem si persoanele care ne plac mai putin, pentru ca si dusmanii sunt buni la ceva: te fac mai atent la tine insuti!

Sa poti iubi pe toata lumea ar fi minunat. Si sa fii iubit de toti ar fi cu atat mai bine ! Dar visurile tale de prietenie universala sunt una, si realitatea raporturilor dintre oameni e alta: ascuns in spatele surasului si al politetii, germenele neintelegerii se gaseste de multe ori acolo, si prietenii de azi se pot transforma in inamici.

Dusmanii cu intentii, cei care „iti doresc raul si cauta sa te distruga“, sunt destul de rari, din fericire. Cei care te contrazic doar de dragul de a nu fi de acord, cei care te provoaca sau te ignora sau, cateodata, poate fara sa vrea, iti amarasc viata, acestia sunt mai periculosi. Sa-i numim „neprieteni“!

Nu e deloc surprinzator ca, din Antichitate pana in ziua de astazi, incepand cu Arthur Shopenhauer, mare specialist in materie –, marii ganditori au reflectat la dificultatile de a trai laolalta cu altii. Cand „neprietenul“ ocupa biroul de langa tine sau face parte din familia ta, esti obligat sa-l frecventezi. Cum sa iesi din cercul vicios? Acceptand odata pentru totdeauna ca este imposibil sa placi tuturor! Si, mai ales, fiind constient de faptul ca poti evolua chiar datorita neplacerilor la care te supun „ceilalti“. Iata cateva incurajari „filozofice“ pentru a profita de intalnirile cele mai neplacute.

Arthur Schopenhauer: „Amicii se declara sinceri. Sinceri sunt, de fapt, inamicii“

Care iti sunt mai folositori? Prietenii – care nu iti fac niciodata nici cel mai mic repros – sau cei care nu rateaza nicio ocazie sa iti spuna verde in fata? Flatandu-te, prietenii iti intretin defectele si proastele obiceiuri, contribuind la dezvoltarea lor.

Poti primi criticile „inamicilor“ tai cu recunostinta. Ele iti arata defectele. Devine posibil nu numai sa accepti criticile, ci si sa le apreciezi. Exista si marele grup al celor care, fiind diferiti, iti sunt indiferenti: daca te deranjeaza vreodata, se intampla pentru ca nu sunt ca tine, nu poseda aceleasi valori si au o alta viziune asupra vietii. Un inamic este ocazia de a te confrunta cu problema cruciala a existentei, caci te obliga sa cultivi toleranta. A spera sa-i schimbi pe ceilalti este o iluzie.

Mai bine ii iei asa cum sunt: „Daca il con­damni pe celalalt, nu ii va ramane de­cat sa fie pentru tine un dusman de moarte, pentru ca nu vrei sa-i recunosti dreptul la existenta decat in cazul in care ar deveni un alt om decat este. Cand vrei sa traiesti printre oameni, trebuie sa-i accepti fiecaruia individualitatea, oricare ar fi aceea.
Andrei Plesu: „Iubeste ca ingerii“

Exista o figura care a „profitat“ de pe urma inamicilor sai intr-un mod care i-a schimbat exis­tenta. Intelectual evreu, cres­tinat in puscaria Jilava, Nicolae Steinhardt intruchipeaza iertarea crestina.

Pentru el, intalnirea acelei lumi odioase a inchisorilor politice a fost calea catre descoperirea rugaciunii, a intelegerii si credintei. „Omul“, scrie Steinhardt in Jurnalul fericirii, „daca rationeaza in calitate de crestin si vrea sa se poarte conform cu doctrina crestina, poate – si trebuie – sa nu tina seama de nedrep­tatile savarsite impotriva-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar, daca ocupa o functie de raspundere ori se afla in fruntea treburilor publice, nu are dreptul sa invoce principiul ier­tarii spre a ramane distant si rece in fa­ta raului si a lasa pe nevinovati prada „ti­ca­losilor“.

Cum poti sa-l iubesti pe aproapele tau – ca e prieten sau dus­man – ca pe tine insuti? Andrei Plesu gaseste o solutie poetica, in Despre ingeri: „«Iubeste-ti dusmanul» inseam­na adu-ti aminte ca ingerul lui il iu­bes­te, invata sa iubesti asemenea ingerilor“.

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii noiembrie.