Putem trai fara sa facem dragoste?

Aduce renuntarea la viata sexuala dezechilibru si frustrare? Barbati si femei care au renuntat mai mult timp la relatii sexuale ne impartasesc din experienta lor.

Au intre 30 si 40 de ani. Sunt echilibrati, independenti, nu mai putin atra­gatori decat altii. Dar nu mai fac dragoste. Cum se poate trai fara sex intr-o societate in care dom­neste tirania placerii, intr-o lume in care sexul este prezent peste tot, de la simpla aluzie pana la imagini directe?

Abstinentii se simt atipici. Motivele refuzului lor de a face sex sunt foarte diferite. Unii traiesc fara sex pentru a se proteja de dureri mai vechi, altii au ales celibatul pentru a se regasi, spun ei, in fiinta lor profunda. In fata indemnurilor de a cauta orgasmul – le gasim in romane, in filme, pe copertele revistelor – ei tac. „M-am saturat de toti cei care ma privesc ca pe o handicapata a simturilor. Am obosit sa le ex­plic ca sunt normala“, spune Ana, 35 de ani, care nu a mai avut relatii cu un barbat de aproape opt ani.

„Da, imi lipseste sexul!“
Dar este normal sa traiesti fara sex? Pentru Freud, abstinenta nu era normala pe termen lung: „Lupta cu senzualitatea epuizeaza energia omului.”

Afirmatia o face pe Elena sa zambeasca. Ea are 39 de ani si este abstinenta de cinci, ca urmare a unui divort: „Nu este a­tat o lupta, ci o preocupare. Nu ma simt nesatis­facuta, dar imi ramane o urma de durere: am impresia ca ratez ceva care a fost dat sa faca parte din viata mea de om. Da, imi lipseste sexul! Dar din ce in ce mai putin. Chiar si pofta de placere individuala dispare. Mi-am facut dreptate, dar imi lip­seste ceva. Am un sentiment de gol“.

„Ma inchid in mine…“
Nici Roxana, acum, la 32 de ani, nu a ales „de buna voie“. Vechi experiente dureroase, necicatrizate, au condus-o spre refuzul sexualitatii. „Situatia mea a devenit foarte nelinistitoare. Cand imi place un bar­bat, am impresia ca sunt bolnava. Rezultatul: ma in­chid. Am intrat intr-un cerc vicios: cu cat se prelungeste situatia, cu atat ma simt mai infricosata si totul o ia de la capat“.

Corneliu Irimia, doctor in psihopatologie, explica: „Echilibrul sufletesc presupune gasirea unor solutii personale satisfacatoare la presiunea interna permanenta data de pulsiunile sexuale. Sursa de imense satisfactii pentru unii, sexualitatea poate reprezenta o povara sau o amenintare pentru altii. Inca din copilarie, cand baiatul si fata devin interesati de diferenta dintre sexe si de modul in care se fac copiii, sexualitatea ne locuieste corpul, cu cortegiul ei de placeri, vinovatii si secrete interzise.

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii octombrie..