Repereaza blocajele
In romanul Procesul, care pune in scena absurditatea existentei, Kakfa vine cu o parabola.
Sa rezumam: un om ii cere paznicului dinainte portii legii permisiunea de a intra.
„Este posibil, dar nu acum. Daca vrei cu adevarat, incearca sa intri in pofida prezentei mele aici. Dar tine minte: sunt puternic.“
Omul se instaleaza pe un scaun si asteapta permisiunea. Deceniile se scurg.
In pragul mortii, el il intreaba pe paznic: „Cum se face ca, in toti anii astia, nimeni altcineva nu a vrut sa intre?“.
„Nimeni nu a cerut sa intre pentru ca intrarea era pentru tine. Acum voi pleca si voi inchide poarta“, ii raspunde paznicul.
Multi dintre noi se vor recunoaste in acest personaj care se condamna sa ramana alaturi de propria sa viata.
VINA
De ce ii este frica acestui om? De ce ne este frica atunci cand ne impiedicam singuri in a urma propria noastra cale?
Dorinta presupune confruntarea cu lipsa, cu riscul de a fi refuzat. Prin vina, aflam despre complexul Oedip, spune Freud.
Primele noastre dorinte sunt transgresive, pentru ca ne-am ales ca obiect al iubirii un tata si o mama interzisi.
Viata noastra de oameni incepe prin frustrare, asadar. Aceasta prima experienta este pentru unii atat de dureroasa, incat opteaza pentru pasivitate, asteptand ca altcineva sa le dea posibilitatea de a exista.
Sa se produca un miracol. Pentru a bloca stima de sine si increderea, instrumente esentiale ale autorealizarii, nimic mai rau decat parintii infantilizanti, incapabili sa dea copilului iluzia ca poate controla ceva.
Observand copiii rezultati din acesti parinti, Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, a elaborat notiunea de „neputinta invatata“.
El a constatat ca acesti parinti aveau in comun gandirea, ca marja lor de actiune asupra propriului destin era inexistenta si ca nimic nu ii facea sa iasa din aceasta gandire.
Citeste continuarea acestui articol in numarul de iunie al revistei Psychologies
