Respira liniste cu toata fiinta ta
Yoghinii o stiu de mii de ani. Oamenii de stiinta o demonstreaza astazi: pentru a aduce pacea in suflet si in corp nu trebuie decat sa respiram! Profund, lent, si pe deplin constienti.
Sa respiri bine nu e ceva care vine de la sine. Chiar daca suntem biologic inzestrati pentru a respira optim, suntem in acelasi timp influentati de ganduri si afecte. Mario Sorin Vasilescu, presedintele Grupului National de Studiu si Practica Yoga (GNSPY), spune: „Din punctul de vedere al traditiei autocunoasterii, yoga a fost prima care, in urma cu mii de ani, a intuit relatia respiratie/mental/stare emotionala. A identificat conexiunile energetice pranice (Prana – matricea energetica primara prin care starile interioare modifica actul respirator). Dar mai ales a pus la punct «Calea inversa», in care adoptarea deliberata a unui tip de respiratie caracteristic unei anume stari sufletesti sa ne aduca, gradat, in respectiva stare. Respiratia constientizata devine astfel o parghie si o claviatura, cu ajutorul careia putem elimina starile psihice nedorite sau trezi starile pozitive”. Vestea buna este insa ca respirata poate fi controlata. Cum? „Observand-o, si atat”, spune Mario Sorin Vasilescu. „Devenind constienti de ea si fara sa intervenim absolut deloc, necedand impulsului de a o comanda, de a o modifica in vreun fel. Lasand-o sa curga firesc, putem sesiza mesajul psihicului si al trupului nostru. Pare usor, dar este unul dintre cele mai dificile lucruri atat din yoga, cat si din viata de toate zilele.”
In septembrie 2003, la Institutul de Tehnologie Massachussetts, cei mai mari specialisti in studierea creierului si in budism au facut publice rezultatele studiilor realizate pe calugari de-a lungul a mai multi ani. Iata care sunt concluziile: meditatia, adica actiunea de linistire a corpului si spiritului prin reglarea frecventei respiratorii, actioneaza asupra creierului ca un medicament antistres. Graficele obtinute cu rezonanta magnetica arata ca, in cazul celor care mediteaza, creierul emotional nu mai reactioneaza la stimuli exteriori agresivi, iar activitatea cardiaca e stabila.
Un izvor de sanatate
Respiratia corecta ne ajuta sa ne stapanim emotiile si sa eliminam stresul si actioneaza direct asupra sanatatii noastre. Aerul pe care il respiram este un amestec de oxigen (aproximativ 20%), azot (79%), vapori de apa, gaz carbonic si elemente chimice. Oxigenul hraneste celulele rosii din sange, iar sangele il distribuie in organele si tesuturile noastre. Cu cat respiram mai bine, cu atat ne hranim mai bine organismul. Dar o respiratie corecta poate face mult mai mult de atat. Regleaza sistemul cardiovascular, micsoreaza tensiunea arteriala, intareste sistemele de aparare imunitare, echilibreaza aciditatea sangvina… si lista beneficiilor poate continua.
Citeste intreg articolul in revista Psychologies, editia lunii mai.
Foto: Guliver.