Revista Psychologies – ediția de iunie
Ediția de iunie a revistei Psychologies te așteaptă la punctele de vânzare a presei!
O revistă tocmai bună de luat la plajă și savurat pagină cu pagină! În această ediție dosarul special despre copilărie și copii te învață ce greșeli să eviți în meseria de părinte.
Tu știi cum să negociezi sau să stingi un conflict? Nu rata articolul despre mediere!
Și fie că ești într-un cuplu sau ești singură citește pe îndelete materialul despre miturile sexualității la bărbați. Se pare că nu vor sex tot timpul, nu fără sentimente, și pot simți și ei rușine sau teama că nu performează suficient de bine.
Dacă ai divorțat, ai schimbat orașul sau job-ul ai nevoie de o mică lecție de… adaptare. O găsești în paginile revistei, în secțiunea anchete.
Ești mereu în priză? A venit timpul să te plictisești! Da, da, ai citit bine! Plictiseala este benefică pentru dezvoltarea emoțională nu doar a adulților ci și a copiilor.
Renumitul psiholog francez Jacques Salome a fost prezent în România pentru lansarea celui mai nou volum al său, și nu ne-am putut abține să nu întrebăm expertul în relații despre cum mai arată relațiile azi, în epoca internetului. Răspunsurile le vei găsi în revistă, desigur!
Lectură plăcută!