Revista Psychologies, ediția septembrie 2017
Începând cu 28 august, ediția de septembrie Psychologies te așteaptă la punctele de vânzare a presei împreună cu cartea Cum înlăturăm anxietatea copiiilor noștri!
Dansul te ajută să îți depășești limitele și să te cunoști mai bine. Iar știința ne trimite pe ringul de dans! Află din Psychologies septembrie care sunt efectele dansului, susținute de cercetări îndelungate.
Festivalul Enescu este aproape. Tu știi care este rolul emoțional al muzicii clasice?
Mama și tata s-au recăsătorit. Familii noi, practic o lume nouă. Dar cum resimt copiii aceste familii recompuse? Câteva mărturii ne vor da o nouă perspectivă.
Ești preocupată de psihoeducație? Adică să te informezi despre cum e bine să ne educăm copiii, cum să avem o relație de cuplu armonioasă. Însă această psihoeducație nu se face după ureche! În Psychologies septembrie îți spunem noi cum.
Teama de mulțimi, de a zbura cu avionul sau a merge cu metroul… Tu știi care sunt simptomele agorafobiei? Le detaliem în revistă, dar și cum poți scăpa de ele.
Dacă te pasionează conceptul de mindfulness, în Psychologies septembrie ne lămurim mai bine ce înseamnă și îți oferim câteva exerciții de mindfulness pe care să le faci acasă sau chiar la birou.
Ce așteptări au părinții de la școala românească și ce îmbunătățiri ar trebui să primească sistemul educațional? Cum mai arată elevii de azi prin ochii profesorilor? Sau cum va fi viitorului educației în România?
Ce greșeli e bine să evite părinții și cum să creștem copii independenți și pregătiți pentru viața nu tocmai simplă? Nu rata dosarul dedicat școlii și educației copiilor!
Un beauty editor știe cel mai bine tot felul de trucuri de îngrijire și machiaj. Dar ce produse folosește și care e rutina sa personală de skincare și machiaj? Citește Psychologies de septembrie și află informații direct de la sursă –
De exercițiile Kegel sigur ai auzit, însă educația abdoperineală înseamnă mult mai mult de atât. Ce trebuie să facem indiferent dacă am născut sau nu. Un subiect hot pentru femeile de toate vârstele.
Lectură plăcută, dragi cititori!