Riscurile folosirii in exces a calculatorului

Cu certitudine, calculatorul ne influenteaza comportamentul, relatiile si raportul pe care il avem cu timpul. Dar pana unde? Copiii nostri vor mai fi capabili sa rationeze si relationeze normal? Cand vor termina cu Facebook-ul, Twitter-ul si butonarea continua? Poate ca este cazul sa lansam un apel la vigilenta.

Prudenti, expertii in psihologie au propriile temeri: hipersolicitare permanenta, degradarea relatiilor interumane sau pierderea intimitatii. In timpul sedintelor de terapie, ei observa vieti mult prea pline, creiere bombardate de informatii, oameni care nu reusesc sa-si gaseasca drumul spre echilibru si fericire.

Temerile pe care le inspira tehnologia sunt la fel de vechi precum internetul. Inca din 1995, inginerii de la Intel elaborau reguli de buna conduita, avand ca principiu sa „nu se foloseasca internetul drept scut pentru a le adresa celorlalti cuvinte pe care, in mod normal, nu ati indrazni sa le spuneti intr-o conversatie reala“.

Comportamentul nostru cu masinariile ii ingrijora mai mult decat acestea in sine. Si nu s-au inselat! Deoarece nu calculatorul creeaza in mod direct suferinta, ci folosirea lui defectuoasa, devenind astfel un nou simbol al nevrozelor contemporane.

Teama de dependenta, de a ne vedea viata privata amenintata, este amplificata de absenta de consens stiintific (studiile sunt numeroase, dar adesea contradictorii) si de rumoarea mediatica, care prezinta cazuri extreme de crime inspirate din jocuri video sau sinucideri in direct pe internet.

In Franta, Academia de Stiinte a publicat in acest an, la sfarsitul lui ianuarie, un indemn la prudenta asupra „copiilor, a calculatorului si televizorului“, facand apel mai ales la o „reflectie noua asupra invatarii libertatii responsabile, a sexualitatii si a respectului vietii private“, insotita de o trecere in revista detaliata, in functie de varsta, a riscurilor cognitive si psihologice legate de calculator si televizor si a practicilor folosite pentru a le preveni. O initiativa laudabila, care, cu siguranta, ne-ar prinde bine si noua in Romania.

Victime si complici

Orice tentativa de revizuire a „pericolelor obiective“ ale vietii numerice nu rezista, in mod evident, muncii de analiza caz cu caz, problematicii personalitatii singulare, lipsurilor relationale, combinatiei dintre contextul familial si universul social. Este oare suficient? Simtim ca ceva s-a schimbat in intimitatea noastra? Pe peretii casei, pe birouri, in genti, in buzunare, am invitat ecranele de mari sau mici dimensiuni, peste tot, si avem mereu un device la indemana, pentru a fi conectati in permanenta.

Daca internetul ne genereaza identitatea electronica, nu si pe cea reala, mai avem inca posibilitatea de a alege, fara a risca surghiunul cultural si social? Cu atat mai mult, cu cat trebuie sa raspundem, sa actionam, sa reactionam, sa ordonam, delegam, selectionam? Si astfel, devine dificil sa raspundem, intre om si masinarie, cine la dispozitia cui este?! Suntem oare victimele sau complicii acestei tehnologizari? Cati dintre noi nu au scris nenumarate mail-uri? Ori nu si-au „uitat“ copilul in fata consolei pentru a se relaxa putin ori a indeplini sarcini casnice? SMS-ul este acum preferat in locul unei conversatii mult prea apasatoare? Inca nu stim cat ne va face tehnologia sa castigam si cat sa pierdem.

Darul formidabil de cunostinte va fi supradopat sau inecat de supraabundenta? Puterea noastra de discernamant va fi ascutita sau stinsa de profunzimea surselor? Capacitatea noastra de decizie va fi intarita sau diluata in fluxul de date? Ceea ce stim concret este ca deja creierele ne sunt in curs de schimbare si retelele de neuroni in curs de reprogramare. Simtim ca relatia cu „celalalt“ s-a modificat profund: legaturile sunt mai stranse, dar si mai impersonale. Stim ca virtualul a creat o zona confortabila cu ceilalti, dar nu cu propria persoana.

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia iunie 2013.