Sa acceptam ca sunt lucruri pe care nu le putem schimba

Iti mai amintesti ultima oara cand te-ai simtit relaxat? Stresul ti se simte in muschi? Incrancenarea a ajuns o stare naturala, daunatoare dar remediabila.

De ce e dif icil sa ne relaxam uneori?
Carmen Toader: Exista ceva in noi care nu ne permite. Capacitatea de a ne relaxa tine de putinta de a ne lasa cuprinsi de ramasite ale starii de satisfac-tie profunda pe care o aveam cand eram bebelusi, de pilda dupa alaptare. Ca sa ne relaxam e nevoie sa ne simtim in armonie cu mediul, in siguranta. Nu putem adormi nici daca tipa cineva alaturi si nici daca tremuram de teama ca intra hotii peste noi, chiar daca acei hoti se af la doar in imaginatia noastra. De cele mai multe ori, bruiajul este intern. Exista in noi tot felul de angoase si scenarii inconstiente care ne macina pe dinauntru si constituie adevaratul dusman al relaxarii.
Nu oricine isi ima¬gineaza ca sunt hoti in fata usii cand sta intins in pat pe intuneric.

Traim intr-o realitate stresanta. Familie, job. Uneori oamenii nici nu isi dau seama cat sunt de solicitati, de presati. Insa, daca nu putem renunta la anumite responsabilitati care ne apasa, ce putem face totusi pentru a ne regasi?
–  Cei mai multi oameni nu se pot regasi pur si simplu pentru ca nu s-au gasit niciodata. Fug de ei insisi, creandu-si o imagine distorsionata de sine, deseori pentru a-i multumi pe cei apropiati. Iar cand asteptarile pe care le au de la ei ajung sa-i copleseasca, se trezesc intr-o stare de neputinta insuportabila. Pentru a gasi solutii ca sa iasa din aceasta stare, eu cred ca este nevoie sa-si cunoasca limitele. Abia atunci pot capata convingerea ca merita un timp doar al lor. De pilda o baie cu spuma sau o ora pe zi in care sa faca un lucru care-i pasio¬neaza, fara a simti vinovatie.

Se poate sa „preferam“ a f i nefericiti? Ce ne poate spune o psihanaliza in acest sens?
–  Eu nu cred ca cineva prefera sa f ie nefe¬ricit. Insa este posibil ca unii sa gaseasca o satisfactie in nefericire, victimizandu-se, crezand in sinea lor ca ei sunt singurii buni, pe cand toti ceilalti sunt rai. De fapt, acesti oameni sunt inclinati catre autoagresiune. Multi raman blocati intr-o stare de nefericire pentru ca nu recunosc faptul ca ceva din ei o alimenteaza si o perpetueaza, preferand sa dea vina pe exterior. Altora le este frica de schimbare. Prefera raul familiar necunoscutului. Desi recunosc ca au probleme, le e teama sa af le adevarul despre ei insisi.

Poate ca ne lipsim singuri de orice sansa de a o duce mai bine cand ne pierdem dorint¬a de a pune intrebarea cu care atat de des ne bombardeaza copiii mici: De ce? De ce suntem asa? De ce traim asa ? Ce-ar fi daca… Sistemul de care apartinem face mari presiuni sa ne conformam asteptarilor lui, sa acceptam un status quo care poate nu ne satisface pe deplin, dar ne ofera siguranta. A ne intreba „de ce?“ pune la indoiala tot ce cunoastem acum. E o intrebare periculoasa. Ne trebuie mult curaj si o mare curiozitate ca s-o adresam. Insa daca ne intrebam „de ce?“ mai mult ca sigur ca pana la urma vom alege sa af lam adevarul despre noi. Si atunci apelam la cineva sa ne ajute sa ne auto-cunoastem.

Interviu de Iuliana Alexa
Foto: Guliver/Getty Images

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii noiembrie.