Stii cand sa taci?

Asa cum dialogul este vital, si tacerea este cateodata indispensabila. Pentru ca relatia de dragoste sa isi pastreze aura de mister, echilibrul se gaseste intre a spune totul si a nu spune nimic. Dificil de atins, dar, in fond, e o forma de respect fata de sine si fata de celalalt.

Istoric vorbind, de „epoca de aur” in care tacerea era, si ea, tot de aur, nu ne despart decat 18 ani. Pe teritoriul atat de fragil al relatiilor sentimentale, suntem mai curand, asa cum scria Blaga despre el insusi, muti „ca lebada”. Si totusi, afirmatia lui David Le Breton, „chiar daca tace, omul tot comunica” este la fel de adevarata. Important ar fi sa tacem la momentul potrivit. Aceasta e provocarea! Psihoterapeutii de cuplu avertizeaza ca orice relatie care accepta greutatea tacerii mai devreme sau mai tarziu se va rupe. Totusi, daca in cuplu comunicarea este o garantie pentru sanatatea si longevitatea relatiei, excesul de transparenta poate actiona ca o otrava.

Capcanele transparentei
„Filip si cu mine ne spuneam tot”, povesteste Laura S., de 38 de ani. „Aveam nevoie sa ne povestim totul in detaliu: ce am facut de-a lungul zilei, oamenii pe care i-am intalnit, discutiile pe care le-am avut. Era o modalitate de a fi intotdeauna im­pre­una, chiar daca eram separati. O faceam in mod natural. Si apoi, dupa cinci ani, re­la­tia noastra a inceput sa se sufoce. Eram ca fratii. Cand am aflat ca are o re­latie, am fost distrusa. Abia dupa multa vre­me mi-am dat seama ca, purtan­­du-ne asa, nu am facut altceva decat sa ne asfixiem relatia.”

Pentru psihanalistul Augustin Cambosie, „coordonata numarul unu in­tr-o relatie este comunicarea, dar ceea ce noi numim sinceritate este o minciuna prin definitie. Pentru ca functionam in baza unor jocuri pulsionale inconstiente, raportul dintre ceea ce stim si ceea nu stim e net in favoarea inconstientului. Avem nevoie de o zona de siguranta de intimitate. Sa-i spunem, poetic, gradina secreta. Acolo sunt depozitate niste experiente, tra­iri care nu se pot relata, repeta sau introduce intr-o re­latie fara sa ne expunem la riscuri”.

Nevoia care apare la inceputul re­latiei de a spune totul despre sine es­te o pornire asociata sentimentului de indragostire. Daca nu suntem a­tenti, dulcele sentiment de incredere si de complicitate se poate tran­sfor­ma de-a lungul timpului in­tr-o familiaritate fraterna, fara surprize. „De cele mai multe ori, noi ascundem in cuvinte acea singuratate in doi. Sufo­cam partenerul cu infor­ma­tii prozaice. Unele persoane au ne­voie de acest tip de transparenta pentru a de­­­tine controlul asupra celuilalt. Exista cupluri in care, odata depasita faza excitatiei, nu mai ramane nimic, fiindca in afara ei nu mai exista comu­nicare”, e de parere Augustin Cam­­bosie. Un alt risc ce nu trebuie ne­­glijat atunci cand povestim totul fa­ra sa filtram informatia este ca ce­la­lalt isi poate schimba parerea despre noi. Dezvaluirile pe care le fa­cem ajung in inconstient.

Citeste tot articolul in revista Psychologies, editia lunii mai.

Foto: Guliver.