Teama de negativ

„Nu“ este un cuvant dificil de pronuntat fata de dorintele celorlalti, mai ales atunci cand vorbim despre sentimentele sau imaginea noas¬tra de sine. Iata insa care sunt riscurile la care te expui spunand de prea multe ori „da“.

De cate ori ti s-a intamplat sa fii luat pe sus de vreo prietena sau ruda, ajungand in tot soiul de locuri, care de care mai plicticoase, unde ai zambit fortat, ai facut conversatie politicoasa, ai auzit lucruri neinteresante sau ai servit aperitive fara gust? La cate propuneri de acest fel nu ai spus „da“ cand, de fapt, tot ce ti-ai fi dorit era sa refuzi? „Nu puteam spune «nu»…“ Zau?

Justificarea este foarte frumoasa: politetea, altruismul, grija fata de sentimentele celuilalt nu te pot lasa, pur si simplu, sa fii egoist. Suntem invatati ca „asa este frumos“ sa procedam. Unii dintre noi ne insusim atat de bine acest mecanism, incat omitem pe de-a-ntregul sa ne mai punem doua probleme esentiale: ce ne dorim noi insine cu adevarat in locul acelui „da“ spus pe nerasuflate ? Exista alte motive pentru care nu avem, de fapt, curaj sa spunem „nu“?

Frica de a-l rosti pe „nu“

Intre a accepta si a refuza ceva exista o plaja larga de optiuni. Ne putem justifica delicat retinerea, ne permitem sa ne jucam cu vorbele lasand loc de interpretari convenabile, putem amana delicat ceea ce nu ne dorim in acel moment.

Daca un „da“ altruist aduce satisfactie celui care ne cere ceva, opusul lui pare ca instaureaza un raport glacial intre noi si celalalt. Suna ireversibil, decisiv, semnificativ. Trebuie sa fii atent/a, parca, cand decizi sa apelezi la el, pentru ca exista riscul sa fii tinut/a minte pentru acel episod. Alina, 34 de ani, PR manager, isi aminteste de prietenia ei cu Corina, din anii studentiei. „Eram de nedespartit, aveam aceleasi gusturi, mergeam peste tot impreuna.

Cu toate acestea, refuzul ei categoric de a ma ajuta sa imi strang bagajele intr-o seara, cand trebuia sa plec urgent la ai mei, mi-a ramas ca un ghimpe in suflet. Am discutat despre acest lucru la ceva vreme dupa ce s-a intamplat. Ea, se pare, intelesese atitudinea mea ca pe un moft, insa eu am ramas cu sentimentul ca a fost indife­renta cu mine intr-un moment in care aveam nevoie de ea. Si, desi suntem si acum in relatii bune, simt ca acel episod a ridicat intre noi o bariera invizibila peste care nu pot trece.

Este normal sa ne fie teama sa spunem „nu“ la nevoile celor din jurul nostru, mai ales daca este vorba de relatii afective. Traim intr-o societate care valorizeaza si promoveaza ajutorul dat celuilalt si ideea de reciprocitate. Prin urmare, altruismul pare sa nu aduca decat avantaje: ceea ce oferim ni se va intoarce inzecit; unde mai pui ca imaginea noastra capata noi lauri – atat in propriii ochi, cat si in viziunea celorlalti.

Editare de Irina Buda
Foto: shutterstock.com

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii martie.