Terapie cu un cuplu gay

Kristof și Julian, un cuplu homosexual, urmează o terapie de cuplu. Problema lor de bază: Kristof își dorește tare mult să adopte un copil; Julian ezită din motive care nici lui nu-i sunt clare. După o dispută mai încinsă pe acest subiect, Kristof pleacă de acasă la sora lui, fiind pe punctul de a se despărți de Julian. Disperat, Julian vine singur în terapie, pentru a găsi o soluție. Cum decurge această ședință fără Kristof? Aflați insighturile lui Julian din fragmentul de mai jos, preluat din cartea Spune-mi adevărul despre iubire. 13 povestiri din cabinetul terapeutului, volum semnat de psihanalista britanică Susanna Abse, recent apărut la Editura Trei.

― Mă întreb, Julian, dacă crezi că tu și Kristof ați fi niște părinți buni? am întrebat timid.

― Nu sunt sigur că suntem… făcuți pentru asta…

― Fiindcă sunteți gay?

Julian a ridicat din umeri:

― Poate.

― Poate o parte din tine nu crede că un cuplu gay ar trebui să întemeieze o familie. Crezi că partenerii gay nu pot fi părinți buni?

― Părinții mei cu siguranță nu ar crede așa ceva, a răspuns Julian, dintr-odată animat. Ar fi… îngroziți.

Julian a început apoi să vorbească despre familia lui și cât de tare ar dezaproba asta.

― Kristof pur și simplu nu pare să-mi înțeleagă familia. Surorile și mama lui sunt atât de diferite de ale mele, ele nu sunt…

― Homofobe? am completat eu.

― Da, asta ar fi ideea, a spus Julian cu o voce inexpresivă. Kristof nu înțelege că lucrurile sunt complicate; el doar vrea ce vrea și se supără foarte tare când nu îi pot îndeplini dorința.

― Descrii cât de furios și de supărat este Kristof, dar observ că tu pari aproape impasibil, am comentat.

M-a privit lung și intens de parcă, asemenea unui copil, încerca să câștige un concurs de tipul cine clipește primul. La care, am continuat:

― Mă întreb ce s-a întâmplat cu sentimentele tale, Julian? Pari să nu simți deloc mânie sau tristețe, în ciuda plecării lui Kristof.

În acel moment, a părut că se dă bătut. Și-a plecat capul și a început să plângă. Am simțit un val de compasiune – un sentiment pe care Julian îl trezea rar în mine – și i-am vorbit despre cât de greu i se părea să-și dea voie să sufere. Brusc, s-a oprit din plâns și a spus cu amărăciune și furie:

― Ce rost are să plâng? Nu-l va aduce înapoi.

Citește continuarea articolului în ediția dublă iulie-august 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!