Trucuri perfecte pentru chipuri imperfecte
Confesiunea unei prietene deloc urate, dar care isi vede „locuitorul centrului fetei“ ca pe turnul din Pisa, incepe astfel:
„Am nasul prea mare. Si nu vreau sa apelez la chirurgie estetica: o data, pentru ca nu imi permit, si in al doilea rand, pentru ca am fost crescuta in ideea ca ce e natural e mai bun si ca orice interventie masiva asupra corpului nu place lui Dumnezeu… Cu toate acestea, nu mici mi-au fost complexele, de cand eram adolescenta. E nasul tatalui meu, de parca pe al mamei nu-l puteam lua… Si tot citesc reviste pentru femei fara sa descopar vreun truc pentru machiajul «uratelor». Toate fetele din reviste arata dumnezeieste. Dar si noi, cele cu un pic de gusa, cu nasul stramb si ochelari, avem dreptul la fandoseala fardurilor… “
Dincolo de faptul ca femeile au tendina de a-si maximiza defectele (pentru ca fetele sunt crescute sa fie atente la fizic si la frumusete, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, vor fi alese), exista realitatea unor buze prea pline sau prea subtiri, a miopiei si ochelarilor care micsoreaza optic ochii, a fruntii prea inguste.
Ne place sa spunem ca perfectiunea nu exista. Dar toti aspiram la ea. Si machiajul nu este numai o „fandoseala“, este un gest de tandrete fata de sine. Dar adevarat este ca aceasta educatie a frumusetii este facuta uneori inadecvat, folosind chipuri perfecte, cu care nu se identifica o femeie… draguta.
Articol de Iuliana Alexa
Citeste continuarea in revista Psychologies, editia de octombrie.
