Uimiri, bizarerii, vindecări
Multe dintre fricile noastre de a fi văzuți, auziți și îmbrățișați cu tot ceea ce e mai straniu în noi își au cuib în copilărie: mama și tata, și bunica și bunicul, poate și străbunicii, aveau pitite în ascunzișurile ființei secrete, pe care, vezi Doamne, era musai să le tăinuiești în cuferele din sân și să le ții ascunse de văzul lumii. Cât să nu riști umilințe, respingere, arătat cu degetul.
În spatele acestor fii și fiice risipitoare ale ființei, alungate din spațiul comunicării cu un altul, se ascunde chiar nevoia de apartenență care uneori vine cu un preț mare: o plătești cu pierderea autenticității.
Miorlăitoare
Norman Liebowitz, un internist tânăr. ajunge în cabinetul psihanalistului Salman Akhtar cu ființa măcinată de depresie. „Tânăr, chipeș, stabil financiar și sănătos fizic, fericit în căsătorie”, „devenise recent tată”. De la început colegul meu de breaslă de pe meleaguri îndepărtate intuiește că tocmai acest ultim element adăugat statutului lui ar putea avea un rost în deprimare.
Cu toate că avea ceva experiență într-ale psihanalizei, mărturisirea pe care i-o face Norman și pe care nu a mai împărtășit-o nimănui pănă atunci îl surprinde: are un obicei de care îi este rușine – obișnuiește să mestece gheruțe de pisici, mai ales când merge prin vizite. Îi plăcea și să simtă și să inspire aerul cald expirat de nările felinelor.
Urechea noastră empatică de specialiști psi aude multe și mângâie cu înțelegere cele mai neobișnuite amănunte umane – dar asta nu înseamnă că nu mai e loc de uimire, ci doar că am învățat că, din spațiul mai mult sau mai puțin conștient dintre pacient și noi poate oricând să sară câte o lighioană din junglele firii. Din privirea noastră însă nu lipsește faptul că asocierile pe care le face pacientul nu sunt deloc întâmplătoare. Ele au un sens: simptomul comportamental este dovada unei încercări de autovindecare. Lui Norman acest ritual îi aducea nu numai o profundă senzație de gratificare, ci și liniștire.
Prin urmare, pisica nu e doar pisică și comportamentul, oricât de straniu ar părea, este o încercare de soluționare a unui impas intern. Din anamneza pe care Salman i-o face tânărului medic aflăm că sub chipul de felină se ascundea modul în care a perceput-o pe mama lui, extrem de intruzivă și obsedată de control, ca și cum l-ar fi gherănit constant să se supună pretențiilor ei.
Încercarea lui de acum de a inversa un raport de forțe inegal în copilărie îi dă cu virgulă… pisicească. Noroc de el, Salman, un psihanalist cu vocație, numai bun să primească proiecții de toate națiile și să le întoarcă într-o formă de interpretare cu tâlc. Norman se retrezește la o viață cu sens intrapsihic pe măsură ce începe să adulmece mai degrabă modul în care are nevoie să se desprindă din relația
fuzională cu mama lui.
… și miorlăitoare!
Citește continuarea articolului în ediția dublă iulie-august 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
